O nouă definiție a relațiilor publice, propusă de PRSA

PRSA (Public Relations Society of America) propune o nouă definiție a relațiilor publice, după ce în ultimii patruzeci de ani s-au făcut eforturi susținute o unifica diferitele accepțiuni sub care sunt privite relațiile publice în general, și relaționiștii în particular. Era necesară o astfel de definiție ? Ce conține ea ?

Societatea Americană de Relații Publice propune (încă) o definiție a obiectului „muncii”: PR-ul

1. Definiții Relații Publice

Un pic de istorie mai întâi. Rex Harlow, un pionier al relațiilor publice și unul dintre cei mai mari teoreticieni, într-un efort temerar desfășurat la mijlocul anilor ’70, a identificat aproape cinci sute de definiții ale relațiilor publice iar, pe baza acestora, va lăsa posterității ceea ce astăzi cunoaștem drept „megadefiniția lui Harlow” sau „description definition”. Iată cum „sună”:

„Relațiile publice sunt o funcție managerială distinctă care contribuie la stabilirea și menținea unor direcții reciproce de comunicare, înțelegere, acceptare și cooperare între o organizație și publicurile sale. Această funcție implică gestionarea problemelor sau evenimentelor; ajută conducerea să fie informată despre opinia publică și să reacționeze față de ea; definește și întărește responsabilitatea conducerii de a sluji interesul public; ajută conducerea să țină pasul cu schimbarea și să o folosească eficient, servind ca un sistem de avertizare timpurie și de anticipare a tendințelor; și folosește atât cercetarea, cât și tehnicile comunicării etice ca instrumente principale de lucru”. („Public relations definitions through the years”, Public Relations Review, 1977)

Acum, nu cred că există vreun profesor care să le solicite studenților memorarea acestei mega-definiții, însă dacă suntem atenți fie și la prima propoziție, regăsim suficiente elemente pentru a explica, în mod logic, domeniul relațiilor publice.

Sunt relații publice o „funcție managerială distinctă” ? Da. Experiența a demonstrat că programele de relații publice au avut succes doar când specialiștii au fost cooptați în structurile de conducere și li s-a încredințat putere decizională.

Contribuie relațiile publice „la stabilirea și menținea unor direcții reciproce de comunicare, înțelegere, acceptare și cooperare” ? Da. Dacă nu suntem contemporani cu P.T. Barnum și luăm în serios modelul comunicării bidirecționale și simetrice, vedem că interesul publicului contează pentru organizație la fel mult ca și propriul interes, între public și organizație stabilindu-se un veritabil „parteneriat”. Cu drepturi și obligații de ambele părți, și devine posibil ca interese divergente să se armonizeze în așa numita situație de câștig reciproc (eng. „win-win situation”).

Sunt puse în balanță cele două entități distincte, „organizația și publicurile sale” ? Da. Nici o organizație nu va fi performantă câtă vreme ignoră doleanțele publicurilor (mă refer inclusiv la publicurile interne), dar nici nu putem accepta o „dictatură a publicurilor” după cum bine sesiza politologul Walter Lippmann.

2. PRSA propune o nouă definiție a relațiilor publice

Și lucrurile sunt clare. Sau nu, pentru că „Societatea Americană de Relații Publice” (PRSA), organism rezultat din grupul fondat de același Rex Harlow, s-a gândit la sfârșitul anului trecut să vină cu o nouă definiție și, după „lupte seculare” care au durat din noiembrie 2011 și până mai zilele trecute, după ce s-a schimbat regulamentul și mecanismul de vot de parcă ne aflam la preselecția românească pentru Eurovision, din cele trei definiții pe care le comentam a ieșit „câștigătoare” a patra variantă. Anume:

„Public relations is a strategic communication process that builds mutually beneficial relationships between organizations and their publics.” (ro. Relațiile publice reprezintă un proces de comunicare strategică prin care se urmărește construirea unor relații reciproc avantajoase între organizații și public.)

Nu e rău. Și cu siguranță e mai bine decât vechea definiție propusă pe PRSA („Public relations helps an organization and its publics adapt mutually to each other.”), însă alta e problema.

Din cele trei definiții „finaliste”, câștigătoarea a primit 671 voturi, dintr-un total de 1.447. Mai puțin de jumătate. Parcă a câștigat „la uninominale”. Doi. Într-o perioadă în care relațiile publice sunt contestate din ce în ce mai mult peste ocean (la noi ele beneficiază de o reprezentare idilică, dar asta-i altă poveste), omiterea din corpul definiției a oricăror trimiteri la caracterul etic al comunicării pentru care Bernays s-a luptat până în ultimii ani din viață, riscă să arunce o urmă de îndoială asupra unei profesii și așa încercate.

Sigur, CEO-ul Gerard Corbett, într-o intervenție pe blogul PRSA¹, aprecia definiția câștigătoare „ca fiind scurtă și la obiect, focalizându-se asupra conceptului de bază al relațiilor publice – comunicarea (prin natura sa, strategică), și faptul că scoate în evidență importanța construirii unor relații reciproc avantajoase”. Dar asta nu neagă cele menționate anterior…

Cât privește definiția mea „preferată”, dat fiind faptul că n-am reușit să rețin vreodată integral mega-definiția, ea vine din partea Institutului Britanic al Opiniei Publice: „Relațiile publice reprezintă efortul deliberat, planificat și susținut de a stabili și a menține înțelegerea reciprocă dintre organizație și publicurile sale”. Simplu, clar, la obiect pentru o definiție a relațiilor publice.

1. http://prdefinition.prsa.org/index.php/2012/03/01/new-definition-of-public-relations/ ↩