Cu ce carte să începem introducerea în studiile culturale?

În 1999, trei ilustrații aveau să facă înconjurul Marii Britanii în cadrul expoziției organizate de Asociația Ilustrativilor: Ashis Nandy, fata postmodernistă și Antonio Gramsci, toate realizate de Borin Van Loon pentru a însoți cartea Introducere în studiile culturale (eng. Introducing Cultural Studies) la care lucrase împreună cu Ziauddin Sardar.

A fost prima carte din colecția „Câte ceva despre” pe care am citit-o, mai mult din curiozitate, să văd ce s-a (mai) scris referitor la un subiect de interes dacă lucrăm în domeniul comunicării, în publicitate sau marketing online și astăzi, dacă aveți răbdare, am extras câteva idei considerate de interes. În definitiv, Toffler și-a început celebra lucrare „Șocul viitorului” printr-un eseu unde trata problema șocului cultural, iar orice construcție de mesaj ar trebui să pornească de la cadrul istoric, social și cultural.

Știți că nu am pretenția unei recenzii „ca la carte”, scopul urmărit fiind acela de a vă semnala resurse utile și deloc pretențioase.

Ce găsești în articol:

1. Colecția „Câte ceva despre”
2. Câte ceva despre Studii culturale (cartea)
3. Cultura și studiile culturale

„Galeriile de artă servesc clasei cultivate […], iar acest privilegiu este legitimat prin pretențioasa distincție între «bun» gust și prost gust.”¹

Colecția „Câte ceva despre”

Am ratat statul, cum vă spuneam, colecția „Câte ceva despre” epuizându-și unele dintre cele mai interesante volume când am început s-o urmăresc pe site-urile de e-commerce, la târgurile de carte sau prin librării. Așa că n-am putut afla „Câte ceva despre minte și creier”, „Câte ceva despre haos” sau ce m-a supărat, „Câte ceva despre Postmodernism”. Alte titluri nu mi-au captat interesul, drept pentru care am rămas cu cele cinci cărți din fotografia de mai jos.

Cărțile mele din colecția „Ccâte ceva despre”

Câte ceva despre Studii culturale (cartea)

Publicată încă din 1997 în Marea Britanie și în Australia cu titlul „Cultural Studies for Beginners” și retipărită în anul următor, cartea a avut de așteptat până în 2001 pentru a primi versiunea în limba română. Traducătoare, Sabina Dorneanu. Editura responsabilă cu această surpriză plăcută: Curtea Veche Publishing.

Din curiozitate, cum mărturiseam, am comandat cartea „Câte ceva despre Studii culturale” (titlul de pe copertă), cu certitudinea că o pot parcurge, pe drum, în 2-3 zile. Mi-a fost suficientă o singură zi! Parcă am recitit un număr din Pif Gadget, celebra revistă franceză de benzi desenate. Pot enunța chiar câteva similitudini, pornind de la epuizarea subiectului într-un singur număr (Pif Gadget a fost una dintre primele reviste unde s-a renunțat la foiletoane) și până folosirea de către Van Loon a unei mascote – o numește „Femeia Studiilor Culturale” – ce însoțește cititorul precum o făceau odinioară personajele din Vaillant: Pif și Hercule, Rahan, Corto Maltese sau Placid și Muzo.

Fiecare pagină (din carte de această dată, nu din revistă) conține mai multe casete și cadre migăloase, ilustrațiile realizate de Van Loon oferind un suport excelent pentru considerațiile lui Ziauddin Sardar. Rezultatul este pe placul celor mai pretențioși dintre noi.

Și dacă n-ați fi familiarizați cu Hoggart, Williams, Hall sau Thompson, ca să-i enumăr pe cei patru autori responsabili de nașterea Studiilor Culturale Britanice (SCB), vă lămuriți rapid în 20 de pagini, până la conflictul cu Althusser, influența lui Antonio Gramsci și relația complicată dintre SCB și marxism. Apropo de Gramsci, știți ce înțelegea el prin „subaltern”, termen ce astăzi ni se pare firesc să-l folosim pentru a desemna o relație ierarhică? „Un grup căruia îi lipsește conștiința de clasă și prin urmare poate fi dominat și exploatat”.²

„Subalternii reprezintă diferența demografică între totalul populației indiene și cei care pot fi descriși ca elite.”³

M-ar fi bucurat ca această introducere în studiile culturale să beneficieze de o… introducere menită a clarifica contextul apariției lucrării și opiniile autorilor. Sunt numeroase situațiile în care nu știm dacă cele prezentate reprezintă punctul de vedere al lui Ziauddin Sardar ori a personajului ilustrat de Borin Van Loon și ne este imposibil să ajungem la sursa primară.

Am luat, de exemplu, afirmația atribuită sociologului britanic de origine asiatică Avtar Brah conform căreia „spațiul diasporei este locul unde băștinașul este diasporian în aceeași măsură în care diasporianul este băștinaș”, fără citare în carte, pe care am reușit să o identific în lucrarea „Cartographies of Diaspora: Contesting Identities”, la pagina 238⁴ Dar asta e muncă de detectiv. 😉

De asemenea, cum sublinia J. Macgregor Wise într-o recenzie amănunțită din 1998 a volumului Introducing Cultural Studies, preluată de Van Loon pe propriul site⁵, în Statele Unite s-ar fi produs o dezavuare a legăturii dintre studiile culturale și acțiunea politică⁶, între cultură și relațiile de putere, ceea ce contrazice măcar jumătate dintre caracteristicile acelorași studii identificate de Sardar. Și când ajunge la bell hooks (scrisă chiar așa, fără majuscule), aflăm din aceeași carte că scriitoare afro-americană „subliniază legătura directă dintre identitate și lupta politică”.⁷ Ori nu poți fi tâlhar și duhovnic în același timp. Poate n-am înțeles bine…

Tot la capitolul „neclarități” aș aminti descrierea CIP a Bibliotecii Naționale (pagina 4), unde titlul cărții apare articulat („Câte ceva despre studiile culturale”), în timp ce pe coperta unu avem scris numele seriei „Câte ceva despre” și dedesubt „Studii culturale”. Nu poate fi vorba de SEO. Pe cuvânt. 😉

Introducere în studiile culturale. Ziauddin Sardar și Borin Van Loon

Cultura și studiile culturale

Înainte de Gramsci, înainte să ajungem la Birmingham unde ia naștere în 1964 Centrul pentru Studii Culturale Contemporane (CCCS) condus de Richard Hoggart, apoi de Stuart Hall, înainte ca studiile culturale să încorporeze teme „la modă” precum feminismul sau rasismul ori să se personalizeze în funcție de arealul ocupat (studii culturale franceze, studii culturale canadiene etc.), să vedem ce înțelege Sardar prin studii culturale și prin cultură.

„Cultura pare să fie (aproape) orice, iar studiile culturale – studiul a (aproape) orice!”⁸, concluzionează Sardar, pornind la definițiile date de Taylor, Mead și Williams. Sau cum spunea regretatul antropolog american Clifford James Geertz, „cultura nu este decât ansamblul poveștilor pe care ni le spunem despre noi înșine”.⁹

Studiile culturale, notează același autor, nu beneficiază de un obiect de studiu bine definit sau propriile principii teorii sau modele și preiau aceste teorii din domeniul științelor umaniste, a celor sociale sau din artă. Orice metodă, de la analiza de text până sondaje și din orice domeniu (antropologie, psihologie, lingvistică sau politologie) este bine primită în corpul studiilor culturale și folosită în propriile scopuri.¹⁰

Cu toate implicațiile. „Studiile culturale sunt adesea descrise ca o «anti-disciplină» – un procedeu de investigare care iese din șablonul disciplinelor instituționalizate”¹¹ și așa înțelegem mai bine sfârșitul Centrului de la Birmingham, prima dată prin includerea în cadrul Departamentului de Sociologie în anii ‘80, urmată de fuziunea cu același departament în 2002 care a echivalat cu închiderea sa.¹²

Cinci sunt la număr caracteristicile studiilor culturale identificate de Sardar ¹³:

1. Studiile culturale își propun să analizeze practicile culturale și relația lor cu puterea.
2. Obiectul studiilor culturale nu-l reprezintă cultura, ca entitate abstractă, ci mediul politic și social în care aceasta se manifestă.
3. Pentru studiile culturale, cultura reprezintă deopotrivă obiect de studiu și cadru de desfășurare a acțiunii.
4. Studiile culturale își propun să stabilească o punte de legătură între „cunoașterea intuitivă” (bazată pe culturile locale) și „cunoașterea obiectivă” (socotită universală).
5. Încă de la început, studiile culturale nu s-au mulțumit cu evaluarea pasivă a societății, ci s-au implicat în schimbarea ei.

În continuare, vedem cum se elaborează studiile culturale (pornind la relația semn – semnificant – semnificat din semiotică) și ce presupune analiza de discurs, cu exemplul „picant” al restaurantului indian. Suntem prezentate un număr impresionant de subiecte și a teorii, rămânându-mi în minte teoria tehnoculturii¹⁴. Știți la ce referă? Explic imediat.

V-ați întrebat vreodată dacă orientarea tehnologică este controlată (de ce se inventează un lucru și nu altul), cine beneficiază pe urma progreselor tehnologice și ce în grad tehnologia influențează ființa umană? Pentru că o influențează.

Povestea tehnologiei neutre și a relației pasive cu societatea este doar pentru copii, alături de alte povești corecte din punct de vedere politic. Ce primim şi la ce renunţăm pentru un plus de „confort”? De exemplu, telefonul mobil „inteligent” care ne bucură atunci când vine cu sistem de localizare prin GPS, camere video față / verso și conectat 24/7 la rețeaua Internet se poate dovedi atât un mijloc de informare, cât și de supraveghere.

„Teoria tehnoculturii (scrie Sardar) dezvăluie partea întunecată a acestor înnoiri.”¹⁵

Cu mențiunea că titlul ediției românești mi se pare mai inspirat decât originalul, „Câte ceva despre studiile culturale” reprezintă o lectură agreabilă și o prezentare interesantă a studiilor culturale, grație îndeosebi ilustrațiilor. Mi-ar fi plăcut ca în facultate să fi intrat timid în subiect „cu câte ceva” înainte de a ajunge la „Studiile Culturale Britanice: rolul audienței active”, să mă familiarizez cu figurile deja de acum istorice.

1. Câte ceva despre studiile culturale, Ziaddin Sardar, Borin Van Loon, editura Curtea Veche Publishing, București, 2001, p. 74 ↩

2. Ibidem, p. 81 ↩

3. Ibidem ↩

4. https://books.google.ro/books?id=rKCHAgAAQBAJ&lpg=PA238&ots=Jbfl7S-1Xa&dq=the%20native%20is%20as%20much%20a%20diasporian%20as%20the%20diasporian%20is%20the%20native&hl=ro&pg=PA239#v=onepage&q&f=false,accesat la 28 august 2016 ↩

5. http://www.borinvanloon.co.uk/loonintrocultstuds.html, accesat la 04.04.2018 ↩

6. Ibidem, p. 60 ↩

7. Ibidem, p. 130 ↩

8. Ibidem, p. 7 ↩

9. Ibidem ↩

10. Ibidem, pp. 8-9 ↩

11. Ibidem, p. 10 ↩

12. https://www.birmingham.ac.uk/schools/historycultures/departments/history/research/projects/cccs/about.aspx, accesat la 04.04.2018 ↩

13. Ibidem, p. 11 ↩

14. Ibidem, p. 102-105 ↩

15. Ibidem, p. 105 ↩