STEFA MEDIA
Cerșetorii, profesioniști ai comunicării?
Articol de 924 de cuvinte. Timp pentru citire: 4 - 7 minuteSunt printre noi. O realitate de neevitat. Îi considerăm paria societății. Buni de nimic. Unii chiar așa sunt. Altora viața le-a jucat o festă cruntă. Și unii și alții, pentru a supraviețui, trebuie să facă dovada unor aptitudini de comunicare (verbală, dar mai ales nonverbală) care nu sunt la înde«mâna» oricui. Dar sunt ei, cerșetorii, profesioniști ai comunicării?
Când te pregătești să lucrezi în domeniul comunicării sau al relațiilor publice, unul din primele lucruri pe care trebuie să le accepți este că totul poate fi supus dezbaterii, interpretării, deturnării de sens și că nu există un „adevăr” asemeni celui matematic fundamentat prin legi sau juridic bazat pe probe. Volatilitatea este cuvântul de ordine întrucât ceea ce se dovedește astăzi util mâine devine perimat, pe când o idee considerată anacronică (și asta din cauza aplicării ei incorecte ori a lipsei mijloacelor de aplicare din momentul enunțării) poate fi exploatată cu rezultate excepționale.
Conținut:
Profesioniști ai comunicării de zi cu zi
Călătorind des cu mijloacele de transport în comun (dincolo de aventura permanentă pe care o presupune acest lucru) se întâmplă să observ cerșetorii aflați, cum se spune, în exercițiul funcțiunii. Personaje ciuntite fizic și moral, desprinse parcă din cele șapte cercuri ale iadului, diferiți ca vârstă, etnie sau gen, fiecare are o poveste. Pentru că nu-i așa, „mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană.” Ba mai mult, mâna este întinsă doar la figurat, de un însoțitor complice, cerșetorul concentrându-se asupra tentativei de a convinge audiența, de a-și plasa mesajul pe cale verbală sau nonverbală. Apropo, dacă n-ați recunoscut citatul vă spun că-i aparține lui Pavel Puiuț, personaj interpretat magistral de regretatul Gheorghe Dinică în Filantropica (2002)1, unde era completat de îndemnul „Fii profesionist, ce dracu !”.
Povestea celui care n-a văzut lumină, a electrocutatului la linia de înaltă tensiune, a fraților (musai în număr impar asemeni piticilor din „Albă ca Zăpada”) ce urmează a fi evacuați, copii plimbați în brațe, de brațe sau de păr și, chiar strigătele de disperare gen „mi-e foame” sunt câteva exemple de care un „textier pentru cerșetori” s-ar simți mândru. Da, ne place sau nu, ei sunt profesioniști. Sunt profesioniști întrucât (de cele mai multe ori, nu discutăm despre excepții) au un mesaj bine structurat, livrat unui public ale cărui slăbiciuni le cunosc.
Ei nu cer. Nu cer bani. Cel mult „un bănuț”, diminutiv preferat întocmai pentru minimaliza efortul nostru. Ce mai înseamnă „un bănuț” în ziua de azi ? Iar poveștile… poveștile sunt fascinante și fac apel atât la partea noastră rațională (se vorbește de operații estetice, procese și evacuări forțate și, în general de lucruri care POT fi îndreptate prin „umila” noastră contribuție), dar și emoțională, acționând îndeosebi la nivel vizual. Puțini sunt cei care privesc spectacolul macabru fără să coboare privirea.
Mesajul cerșetorilor este concis, ei având la dispoziție doar câteva zeci de secunde pentru a convinge și vă amintiți probabil că am explicat într-un articol trecut de ce uneori mai puțin înseamnă mai mult (eng. less is more) sau cât de important este să rămâi focalizat pe subiect, K.I.S.S. („Keep It Short and Simple”, „keep it simple and straightforward”etc.), cel mai simplu drum fiind întotdeauna în linie dreaptă.
Apoi cerșetorul este întotdeauna victima sorții, el s-a născut cu acea malformație ori a căpătat-o (cum altfel ?) decât printr-un accident de muncă și nu are vicii evidente. Un cerșetor „duhnind” a băutură nu va avea priză la public. La fel și unul cu țigara aprinsă.
El nu cerșește pentru că vrea, ci pentru că este forțat TEMPORAR de împrejurări. Discursul său este presărat de temeni cu o conotație pozitivă (frați, mamă, familie, casă, mâncare, muncă), înlăturând stereotipul conform căruia ar refuza să muncească, cheltuindu-și apoi bănuții în prima cârciumă din drum. Nu-i mai puțin adevărat că ne place să fim mințiți, dorindu-ne la nivel de subconștient ca acel om să-și facă un rost în viață, pe când toate indiciile arată că nu se va schimba.
Să recapitulăm. Avem de-a face cu personaje care-și cunosc publicul. Formulează mesaje concise, de efect, speculând slăbiciunile noastre asumate. Sunt persistenți, insuccesele nu-i descurajează. Sunt ei profesioniști ai comunicării sau nu ?
„Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană.” (Filantropica, 2002)
PS. V-ați întrebat de ce oamenii simpatizează mai degrabă cerșetorii decât geniile ? Pentru este posibil să ajungi vreodată cerșetor, pe gând geniu…