Lider profetic care își dresează angajații

Exercitarea autorității și tipuri de organizații la Max Weber

Câte cafele merit? VOTEAZĂ (click pe imagine):

1 Cafea2 Cafele3 Cafele4 Cafele5 Cafele (Mai scriu un articol) 5,00 rating dintr-un maxim de 5 și 5 vot/uri

Articol de 1046 de cuvinte. Timp pentru citire: 5 - 8 minute

Pentru că tot auzim vorbindu-se din ce în ce mai des despre disoluția autorității, profit de ocazie pentru a-l aminti pe acest blog pe unul dintre fondatorii sociologiei moderne și a studiului administrării publice, anume economistul, sociologul, omul politic german, Max Weber ( Karl Emil Maximilian Weber dacă țineți cu tot dinadinsul la etichetă) și vedem împreună ce tipuri de organizații a identificat acesta. Sau ce corelație a stabilit cu exercitarea autorității.

Conținut:

  1. Ce tipuri de organizații identifică Max Weber
  2. Ce tip de organizație preferă Max Weber

Am discutat de Weber în facultate dar și, mai recent, în cadrul programului de masterat, de fiecare dată trimiteri la „Etica protestantă și spiritul capitalismului” unde autorul subliniază importanța religia protestante și vede în aceasta principala explicație pentru diferențele de ordin cultural, dar mai ales economic, între diferitele zone ale Europei Occidentale. Pentru Weber, protestantismul este cel care a favorizat nașterea capitalismului, a birocrației și a statului bazat pe legi consfințind „the rule of law” cum ar spune Albert Venn Dicey.

Lucrarea o mai găsim doar la anticariat, cei aproape 20 de ani care s-au scurt de la ultima reeditare epuizând deopotrivă stocul de carte și interesul editurilor, dar despre „spiritul capitalismului” (de cumetrie sau nu) cu altă ocazie. „Politica, o vocație și o profesie” este cartea care ne interesează și ea a fost scrisă tot de Max Weber în 1918, dar tradusă și publicată în România doar după 1990. Acolo se structurează așa-numitele teze weberiene, printre cele mai importante numărându-se identificarea surselor de legitimitate care ne determină să acceptăm autoritatea și tipurile de organizații întâlnite.

exercitarea autorității


Ce tipuri de organizații identifică Max Weber?

Weber împarte organizațiile în trei mari categorii1:

  1. organizațiile patriarhale sau tradiționale;
  2. organizațiile orientate pe lider care-și justifică autoritatea prin carisma acestuia;
  3. organizațiile birocratice, bazată pe legi și, pentru fiecare categorie, realizează o scurtă descriere.

Astfel, în cazul organizației patriarhale avem de-a face cu o autoritate tradițională care se transmite din generație în generație, din tată în fiu și cuprinde relații de tipul stăpân – supus. Nu există reguli scrise, cel mult cutume. Vă aduceți aminte de un aforism de dinainte 1990 ce suna cam așa: „Copiii șefilor noștri vor fi șefii copiilor noștri.” ?! Și mai spune Weber că relațiile de rudenie sunt esențiale pentru funcționarea unei organizații de tip patriarhal, precedând orice competențe sau atribuții dobândite în timp.

Al doilea tip de organizație identificată de Max Weber este cea orientată pe lider, pe charisma acestuia. Termenul de „kharisma” provine din greaca veche și ne duce cu gândul la calitățile extraordinare de care ar dispune personajul aflat în frunte, calități care-l diferențiază clar de restul masei. Aici avem de-a face cu o relație de tip mesia – discipol, obediența fața de lider fiind recompensată cu poziții în interiorul organizației. Liderul este cel care impune anumite norme și reguli (deseori după bunul plac) și tot el decide dacă sunt încălcate sau nu. Asemenea organizații apar în condiții de criză, au ca dominantă principală instabilitatea, iar dispariția liderului coincide de cele mai multe ori cu încetarea activității organizației.

În fine, fire optimistă (altfel nu s-a explica de ce s-a implicat ca negociator din partea Germaniei a Tratatului de la Versailles, susținând apoi Constituția de la Weimar) Max Weber consideră ca fiind ideale societăților moderne de secol XX, organizațiile birocratice.

Organizațiile birocratice sunt centrate pe scop și au ca trăsături definitorii eficiența și rațiunea, rațiunea explicată tocmai prin concordanța între scopul urmărit și măsurile întreprinse. Mai mult, spre deosebire de organizațiile tradiționale sau cele orientate pe lider unde am văzut că acesta dictează legile, organizațiile birocratice se bazează pe criteriul legalității. Normele sunt stabilite în scris, în mod transparent, cu participarea membrilor și vizează pe toată lumea. Inclusiv pe lider. Iar promovarea în interiorul organizației se face în temeiul acelorași norme. Exercitarea autorității se face în baza unui contract asumat de ambele părți.


Ce tip de organizație preferă Max Weber?

Asemeni rotițelor unui mecanism, într-o organizație birocratică locul fiecărui este definit în funcție de competențe, fără echivoc. Autoritatea lui se sfârșește acolo unde începe autoritatea celuilalt. Ordinele se primesc doar pe scară ierarhică, însă comunicarea se realizează pe ambele paliere (între angajați / membri, între angajați și șefi) prevenind apariția indicațiilor contradictorii, sursă de conflict.

Devine limpede de ce Weber preferă acest tip de organizație pe care-l consideră nici mai mult nici mai puțin decât un tip ideal ce face posibilă existența democrației, dar e mai puțin clar de termenul de birocrație a căpătat, inclusiv în România, un sens de peiorativ. Nu cumva întrucât anumite personaje au interesul să susțină perpetuarea celelalte două categorii organizaționale (tradițională, respectiv carismatică) ? Nu cumva slăbirea autorității legale se face cu scopul de a justifica „măsuri excepționale” ale liderilor ? Ce rost are să ființezi într-o organizație riguros structurată, să te supui regulilor când, nu-i așa, fiecare dintre noi are în raniță bastonul de mareșal ?

Apoi, ca să fim corecți până la capăt, Max Weber găsește un punct slab organizațiilor birocratice, anume tentația de a reduce individul la statutul de funcționar și depersonalizarea sa ori ceea ce Migram numea mai târziu „stare agentică”. Un om intră în stare agentică odată pus într-o situație care-l expune reglementărilor unei persoane cu un status superior. Devine o păpușă. Dar alternativa ar fi să acceptăm un mic despot. Și să nu ne mai batem capul cu tipuri de organizații.


Politica, o vocație și o profesie


  1. http://modernism.research.yale.edu/wiki/index.php/Politics_as_a_Vocation 

Categorii și etichete

Autor:

Sunt licențiat în Științele Comunicării (specializarea Comunicare și Relații Publice), lucrez în calitate de consultant la o firmă de marketing digital și pentru articole folosesc citate. Ce credeți, „mă calific” pentru a scrie pe blog?