Filmare cu camera ascunsă la experimentul din lift

Experimentul din lift, coordonator: Solomon Asch. Cum a decurs?

Câte cafele merit? VOTEAZĂ (click pe imagine):

1 Cafea2 Cafele3 Cafele4 Cafele5 Cafele (Mai scriu un articol) 4,00 rating dintr-un maxim de 5 și 3 vot/uri

Articol de 862 de cuvinte. Timp pentru citire: 4 - 7 minute
Pahon Bogdan-Andrei

Ne-am lămurit într-un articol trecut cum influența de grup dă naștere conformismului social și cum, odată controlată majoritatea, cei câțiva subiecți naivi, cel mai probabil, se vor conforma, adoptând părerea grupului. Astăzi mai vedem un exemplu din aceeași serie, cu Solomon Asch în calitate de consultant pentru experimentul din lift, un episod al faimosului spectacol de divertisment american, Candid Camera (Camera Ascunsă). Numit „Face the Rear”, sau pe românește „Fața la perete”, episodul surprinde reacțiile tardive ale subiecților de a-și menține individualitatea, în condițiile în care toți ceilalți toți participanți la experiment erau complici, asigurând condiția atât de necesară enunțată de Asch: unanimitatea.

subiectul naiv și complicii în experimentul din lift

Subiect naiv cedează în câteva secunde presiunii invizibile a grupului


Experimentul din lift (Fața la perete)

experimentul din lift fața la perete

Fața la perete. Experimentul cu camera ascunsă din 1962


Explicațiile din spatele conformismului de grup

Pentru ne lămuri însă cât de puternică este presiunea grupului, îmi permit să citez1, din cartea lui Jean-Claude Abric, Psihologia Comunicării (menționată și data trecută), reflecțiile unui subiect al experimentul inițial, cel din 1956 (cu șase ani înainte să avem experimentul din lift):

„E floare la ureche (spunea acesta, referindu-se la testul cu linia etalon – n.a.), doar am ochi foarte buni. Mă întreb doar ce-o fi vrând să dovedească. Asta-i: pune prima serie de cartoane. Clar, linia a doua este cea bună. Să vedem ce spune primul. Bineînțeles că spune «linia 2». Și toată lumea este, evident, de aceeași părere. Mi-a venit rândul: «Linia 2». Primul tip este și el de acord. Toți suntem de acord. Bun, iată acum a doua serie de cartoane. Simplu ca bună ziua: linia 1. Așa-i, toată lumea este de aceeași părere. Acum a treia serie. Linia 3. Este seria cea mai ușoară… Cum ? Ce-a spus primul ? Nu se poate să fi spus linia 2, e mult prea lungă. N-oi fi înțeles bine. Al doilea spune și el «linia 2». Ce-i asta? Oare văd aiurea sau aud aiurea? Poate am înclinat prea tare capul? Nu. Oricare-ar fi unghiul din care privesc, tot linia 3 mi se pare că este cea bună. Dar uite că al patrulea spune și el 2. Fii calm, liniștește-te, trebuie să existe o explicație. Poate că văd așa din cauza locului în care sunt așezat. Dar tipul din fața mea privește din același unghi și tot 2 a spus. Al cincilea și al șaselea au spus și ei 2! Am oare o iluzie optică ? Or fi văzând ceva ce mie îmi scapă. Este rândul meu. Ce Dumnezeu să spun? Știu că am dreptate, dar ăștia ar putea crede că sunt un idiot dacă nu sunt de acord cu ei. Că doar n-or greși cu toții! Și dacă-i așa?”

 

Rezultatul, l-am văzut. În 32% din cazuri, subiectul naiv capotează, cedând presiunii conformismului de grup. Dar de ce se întâmplă așa?

În primul rând individul se află în fața unui conflict cognitiv, ori știm din copilărie (așa suntem învățați) că atunci când nu ne putem baza pe propriile simțuri, apelăm la reperele oferite de către ceilalți. Repere false în cazul de față, dar totuși repere. Și suntem dependenți de aceste repere, ne place au ba. Se numește dependență informațională.

Doi. Conflictul cognitiv este dublat de unul normativ.

Dacă vrea să facă parte din grup, subiectul nostru trebuie să accepte normele grupului, indiferent cât de bizare sunt acestea (dependență normativă). Leon Festinger, autorul teoriilor disonanței cognitive, al comparațiilor sociale și al tendințelor spre uniformitate, vedea în această presiune a grupurilor o acțiune voluntară care le permite să-i corecteze pe membrii devianți și, într-un final, să-și atingă scopurile. În definitiv, grupul are o voință a sa, mai presus de voințele indivizilor și asta se observă cu ochiul liber, în experimentul din lift al lui Solomon Asch din 1962.

Acum, dacă ați văzut filmul Experimenter de Michael Almereyda, este un moment în care Stanley Milgram (poate cel mai strălucit elev al lui Asch și cel care avea să-i ducă experimentele la un alt nivel) se delectează urmărind la televizor același experiment din lift realizat pentru spectacolul „Camera ascunsă”. Nici acum nu știu dacă râsul lui Milgram era la adresa nefericitului a cărui individualitate era exterminată în doar câteva secunde ori îl viza pe Solomon Asch ajuns consultant „la circ”.

Interesant, nu? Cu siguranță, ntimidant. Și asta nu e tot. Pentru a afla mai multe despre presiunea conformismului de grup și experimentele lui Solomon Asch vă recomand următorul material video realizat de khanacademy. Enjoy. Și nu mai țineți liftul!


  1. Jean-Claude Abric, Psihologia Comunicării, Ed. Polirom, Iași, 2002, pp. 148-159 

Categorii și etichete