Filme despre PR proiectate în sală

Învățăm PR într-un minut. 7 filme scurte despre ce înseamnă PR

Articol de 1400 de cuvinte. Timp pentru citire: 7 - 11 minute

Un minut. Intervalul în care o persoană obișnuită citește 150 de cuvinte. Într-un minut se fac peste 4.000.000 de căutări pe Google, sunt partajate 2.460.000 de informații pe Facebook și alte 277.000 pe Twitter, iar utilizatorii de Instagram contribuie la ecosistemul virtual cu 216.000 de poze noi1. Pe YouTube sunt urcate 300 de ore de conținut video în fiecare minut, inclusiv filmulețe care ne permit să învățăm ce înseamnă relații publice. Să învățăm PR într-un minut cât alții în șapte. Minute sau vieți.

Conținut:

  1. Familiaritatea și cunoașterea în domeniul relațiilor publice
  2. Să învățăm PR într-un minut x 7 filmulețe

Într-un minut se folosesc 55.755 barili de petrol, în timp ce se aruncă 54.736 kg de mâncare (doar în SUA). Văd lumina zilei 250 de copii dintre care aproape jumătate (113) se nasc în sărăcie. 15 au defecte de naștere2, parte din cauza poluării, a mizeriei și a lipsei unui sistem sanitar decent. Să vă gândiți la asta când se neagă importanța campaniilor CSR ori sunt considerate „costuri inoportune” .

Într-un minut, fulgerul lovește Pământul de 360 de ori, au loc 5 cutremure, 3 crime sunt comise cu violență și două jafuri auto (în SUA) și se înregistrează 107 decese. De cele mai multe ori nu există o comunicare de criză coerentă și nici un plan de PR.

Pecuniar vorbind, o persoană care lucrează în domeniul IT câștigă în SUA 0,13 dolari pe minut, în India 0,025 dolari/minut, iar lucrează la fabrica unui cunoscut producător de încălțăminte sport din Vietnam… 0,0014 olari/minut. În România, cea mai mare parte dintre conaționali câștigă între 0,065 și 0,133 lei/minut, în timp ce doar 38.000 de români au venituri ce depășesc 1 leu/minut, conform datelor publicate în decembrie 2015 de Ministerul Muncii3. Un manager dintr-o companie de Relații Publice din SUA în schimb, câștigă 0,345 dolari într-un minut4, în timp ce specialistul în PR aproximativ 0,20 dolari/minut. Parcă nu e o idee rea să învățăm PR, nu-i așa?

Tot un minut (înmulțit cu șapte) vă rețin atenția cu o selecție de filmulețe care ne învață ce înseamnă relații publice. Știți că există două nivele ale învățării: familiaritatea și cunoașterea.


Familiaritatea și cunoașterea în domeniul relațiilor publice

Familiaritatea ne determină să ridicăm sprâncenele asemeni domnului Spock la vederea unui chioșc din termopane deasupra căruia tronează inscripția „Birou de relații publice”, performanță pe care nu și-au asumat-o Bernyas ori nevasta acestuia, Doris Fleischman, militantă activă pentru avansarea femeilor în industria media și totodată prima femeie măritată care a primit pașaport pe numele de domnișoară.5 Familiaritatea ne permite distingerea fără echivoc între „relații publice” și „relații cu publicul”, între PR și publicitate, jurnalism sau marketing astfel încât să nu ajungă bugetul de relații publice la marketing. Știm cazuri.

Filmulețele care însoțesc articolul de azi, cele 42 prezentate unde gazdă este Kelly Brady, materialele de la Kantar Media sau RealWire, cursul pentru gestionarea crizelor, toate acestea și nu doar ele pot zugrăvi în termeni realiști imaginea și istoria domeniului relațiilor publice. Într-un minut. Plus sau minus.

De cealaltă pare, „cunoașterea (în sine) înseamnă putere” (lat . „ipsa scientia potestas est”), după Sir Francis Bacon. Dar nu oricum. Cunoașterea neaplicată, nevalorificată este doar înmagazinare și retrogradată la rang de familiarizare. Învățăm de dragul învățării. Câștigăm la „Vrei să fii milionar/miliardar” sau pe vremuri la „RoBingo”. Și avem consistența „verzișorilor”. Mă refer la mascote.

Dezideratul îl reprezintă cunoașterea în sensul de stăpânire / înțelegere a domeniului. „Knowing”, nu doar „knowledge”.

„Cunoașterea (knowledge) este doar un proces intelectual. Înțelegerea (knowing) este un proces emoțional / spiritual.”6

Cunoașterea îți arată cum se face. Înțelegerea îți dezvăluie motivele pentru care trebuie (sau nu) să se facă. Cunoașterea este rezultatul acumulării progresive. Înțelegea e un salt, o rupere de trecut așa cum scria Thomas Kuhn în „Structura revoluțiilor științifice”. Pe o mare calmă vin crizele și revoluțiile științifice ori am văzut cum orice eveniment important din istoria relațiilor publice a fost însoțit de o criză: a căzut un tren, s-a iscat o revoltă, a început un război, au apărut probleme economice, sociale sau politice. Și înțelegerea poate veni într-un minut. Plus sau minus.


Să învățăm PR într-un minut x 7 filmulețe

1. Ce face o agenție de PR?

Ce face o agenție de PR? Ce NU poți face singur. O echipă de specialiști cu experiență îți realizează strategia de comunicare și îți definesc mesajele în funcție publicul și piețele vizate. Copywriteri profesioniști îți scriu mesaje capabile să suscite interesul publicului pe care le distribuie pe canale relevante. O agenție de PR te pune în legătură cu persoanele influente din industrie. Îți facilitează prezența la evenimente online sau offline. Pe scurt, îți crește VIZIBILITATEA și face ca lumea să AUDĂ de tine.


2. Istoria relațiilor publice

Mark Clifton face o scurtă istorie a relațiilor publice pe care le leagă de apariția antreprenorilor, a oamenilor obligați să vândă și forțați să se promoveze, amintindu-l ca prim teoretician al noului domeniu pe „amicul nostru” Edward Bernays.


3. Ce aptitudini sunt necesare pentru a lucra în PR?

Kelly Brady de la Bransway Creative schițează portretul ideal al specialistului în PR: sociabil, inovator, organizat, deschis oricând să vorbească despre client, gata să-și sacrifice timpul liber, mereu la curent cu ce se întâmplă, atent la oportunitățile ivite.


4. Tehnici folosite în relații publice

Glenn Selig dezvăluie secretul PR-istului de succes: să pară că nu face nimic, să lase rezultatele (aparițiile în presă, la tvetc.) să vorbească despre el. Cele mai bune campanii de relații publice sunt cele care își disimulează scopul sub masca știrilor și a evenimentelor de interes pentru public / cititori.


5. Abordări ale PR-istului în relația cu presa

Elora Muray prezintă opt abordări de succes în relația cu presa, pornind de la folosirea numelui real în cazul apelatului (în nici un caz „Stimate domn/doamnă”), relevanța subiectului (newsworthiness), tonul discursului, mesajul tehnic (stil și formă) și până la telefonul de follow-up.


6. Cariere în domeniul relațiilor publice

Același Glenn Selig de la Selig Multimedia evidențiază multitudinea de oportunități oferite specialistului în relații publice, de la redactarea comunicatelor de presă, la rolul de publicist sau colaborarea cu agenții de marketing. Dar întotdeauna se pornește de jos.


7. Să înțelegem PR-ul în era digitală

Elora Murray de la agenția Fusion360 explică sintagma de „content pr”, rezultatul suprapunerii relațiilor publice peste content marketing care favorizează răspândirea conținutului clasic prin noile media și social media. Secretul? Credibilitatea emitentului care se plasează mai presus de blogări ori jurnaliști, brandingul personal al celui care „ranforsează” informația.


În speranța că am învățat ori măcar ne-am familiarizat cu subiectul (tot o etapă a învățării, după cum spuneam) închei aici cu filmulețele de un minut, ultimul articol de pe blogul Stefa Media din 2015. Relații Publice într-un minut după un an spre finalul căruia blogul și-a luat mai în serios mantia de povestaș în ale comunicării și relațiilor publice.

Un minut până în 2016. La mulți ani! Să ne citim sănătoși și să învățăm PR.


  1. https://www.domo.com/blog/2015/08/data-never-sleeps-3-0/ 

  2. http://www.onlineeducation.net/every_minute 

  3. http://www.gandul.info/stiri/cati-bani-castiga-pe-ora-un-roman-14917563 

  4. http://www.payscale.com/research/US/Job=Public_Relations_%28PR%29_Manager/Salary 

  5. http://faculty.buffalostate.edu/smithrd/PR/pioneers.htm 

  6. http://www.appleseeds.org/knowledge_know.htm 

Categorii și etichete

Autor: