Citat din Toffler despre informațiile codificate

Ce reprezintă mesajul elaborat tehnic pentru Toffler?

Articol de 1429 de cuvinte. Timp pentru citire: 7 - 12 minute

Ați răsfoit un scenariu de film? Sau, aflate mai la îndemână, citiți articole din revistele care se încăpățânează să apară într-o formă tipărită? Dacă răspunsul este pozitiv, meritați întâi de toate felicitări și apoi, ați observat cu siguranță cum mesajele sunt condensate, iar textele prelucrate pentru a fi eliminate repetițiile sau informațiile redundante, „în vederea transmiterii unui conținut informațional maxim”, cum explica Toffler. Ați luat contact cu „mesajul elaborat tehnic”.

Vedem în articolul de azi ce ar trebui să înțelegem printr-un mesaj elaborat „tehnic”, cine îl creează și care sunt consecințele expansiunii sale, anticipate de Toffler cu aproape cinci decenii în urmă și confirmate de realitatea căreia îi suntem martori pasageri.


Conținut:

  1. Cine a fost Toffler?
  2. Ce sunt mesajele codificate?
  3. Mesajul elaborat tehnic
  4. Șocul viitorului (cartea în limba română)

mesajul elaborat tehnic

Mesajele elaborate tehnic asaltează sistemul nostru nervos.

Cine a fost Toffler?

Toffler este un nume care nu mai are nevoie de prezentare, sociologul american lăsând de curând lumea mai săracă, după ce a îmbogățit-o timp de 86 de ani prin ideile și cărțile sale traduse și publicate de ambele părți ale Atlanticului ori ale Cortinei de Fier. Da, „Șocul viitorului” datorită căreia Toffler și-a căpătat eticheta de „futurologue” (fr) – cercetător al viitorului – a fost publicată în România, în 1973, cu o prefață semnată de Silviu Brucan, cunoscut nouă cu porecla câștigată după revoluție: „oracolul din Dămăroaia”. Și e cert impactul avut de Toffler asupra lui Brucan, acesta intitulându-și emisiunea de analiză la tv „Profeții despre trecut”, întrucât „e foarte greu să faci profeții, mai ales în privința viitorului”, exact cum scria Toffler cu umor, citând un proverb chinezesc ce i-a rămas în memorie lui Brucan.

Dar înainte de a fi cercetător al viitorului, Toffler s-a remarcat ca un observator atent al vremurilor sale, cei trei ani petecuț în Washington DC pentru a relata lucrările Congresului și ale Casei Albe pentru un cotidian din Pennsylvania, demonstrându-i că există o transformare fundamentală în tipul și forma mesajelor care ne asaltează zilnic simțurile, iar ca vârf de lance al acestei accelerări se distanțează mesajul elaborat tehnic sau „mesajele codificate, elaborate tehnic”.

alvin toffler


Ce sunt mesajele codificate?

Departe de a fi desprinse din filmele cu spioni, mesajele codificate depind de convenții sociale pentru a le fi relevată semnificația. Aici sunt incluse limbajele, fie ele semne scrise sau gesturi, semnale acustice sau luminoase, „ritmuri de tobă sau pași de dans”, „noduri înșirate pe o sfoară” (ca să amintesc două dintre exemplele date de Toffler), tot ceea ce poate fi considerat cod.

„Toate mesajele transmise prin mijlocirea unor asemenea limbaje sunt codificate”.1

Toffler observă că pe măsură ce societățile s-au dezvoltat iar lumea a devenit mai mică (ca să reiau metafora „satului global” făcută celebră de McLuhan), pe fondul creșterii comunicării asistăm la o expansiune a codurilor, procentul mesajelor necodificate scăzând în detrimentul celor codificate. Asta întrucât din ce în ce mai puține informații ne parvin din observarea directă a lumii evenimentelor. Suntem mai puțin „prezenți” și mai mult conectați. A se vedea modelul lui Gerbner.

Mai mult, dacă în societatea preindustrială, mesajele codificate abundau în informații redundante sau trivialități, de unde caracterul arhaic, flecar și deloc riguros al comunicării (vorba aceea: „De ce dai, mă, nu știi să înjuri?”), societățile industrială și post-industrială au adus cu sine nou tip de mesaje codificate, create de oameni specializați în comunicare. Mesajele, adaptatele inițial pentru mass-media (în societatea industrială), suferă o nouă adaptare la noile media și mijloacele moderne de comunicare în societatea curentă (post-industrială).

Ca să facem o comparație între perioadele menționate, omul preindustrial (țăranul român – fie-mi cu iertare) primea informații doar de la cei din jurul său, discuțiile menținându-se nivelul elementar (vreme, familie, muncă… brânză, viezure, mânz șamd). În rarele momente când avea de-a face cu un mesaj (codificat) elaborat tehnic, acesta trebuia „pus în scenă” și ne amintim de poiana fierăriei lui Iocan unde Ilie Moromote citea ziarul „Mișcarea” în timp ce performa un adevărat joc de roluri. În schimb, omul industrial și postindustrial ascultă știrile, citește ziarele (edițiile tipărite sau online), urmărește filme, merge la teatru sau la spectacole, ascultă muzică și, scria Toffler în 1970, „citește mii de cuvinte în fiecare zi, care toate au fost redactate cu multă grijă”.2


Mesajul elaborat tehnic

„Grija” menționată de Toffler pare să nu mai fie azi o certitudine, dar chiar și așa, știrile publicate pe site-urile principalelor ziare ori ale posturilor radio-tv, anunțurile de pe rețelele sociale sau de pe blogurile proprii, cadrează cu mesajul elaborat tehnic așa cum îl identifica Toffler în 19703, întrunind o serie de caracteristici care nu doar că s-au păstrat, dar le întâlnim într-o formă accentuată:

  • Mesajele sunt bogate în informații;
  • Sunt condensate (gândite pentru o parcurgere rapidă);
  • Lipsesc elementele redundante (trimiterile al alte materiale se fac prin hiperlegături);
  • Sunt orientate spre un scop anume (în post-industrialism timpul consumatorului a devenit un bun de preț);

Să facem un exercițiu. Căutați un scenariu de film (sunt disponibile nenumărate pe internet) și comparați 500 de cuvinte (păstrez același etalon ca Toffler) dintr-un dialog cu transcrierea unei discuții avute la birou, de exemplu. Și în primul caz, și în doilea avem de-a face cu mesaje codificate, diferența fiind că scenariul este elaborat tehnic și nu vom întâlni repetiții, pauze sau aceleași lucruri spuse sub altă formă cum se întâmplă într-o conversație întâmplătoare. Ce observăm? Sau ce a observat Alvin Toffler4? E alt ritm. Altă accelerație. Și câți nu și-au dorit o viață precum a personajelor din film ori a eroilor din cărți, ce contrasta puternic cu propria existență „plictisitoare”. Parcă și personajele din reclame se distrează mai bine în 20-30 de secunde decât alții într-o viață. Să-mi spuneți că nu contează povestitorul!

Pe măsură ce suntem asaltați de mesajele elaborate tehnic (Toffler) sau de mesajele ce corespund unor rigori de formă și conținut (cum prefer să le numesc), realizate de comunicatori profesioniști, odată ce ele devin dominante, „masa de informații codificate care îl înconjoară (pe individ, n.a.) începe să asalteze simțurile sale cu o rezistență reînnoită”.5

Așa explica Toffler încă din 1970 „frenezia vieții cotidiene”6, „a timpului care nu mai avea răbdare” cu oamenii (vorba lui Marin Preda, că tot aminteam romanul Moromeții) și continua cu o profeție ce s-a adeverit cu vârf și îndesat odată cu avântul comunicațiilor mobile. Hai să vedem ce spunea Toffler.

„Dacă industrialismul se caracterizează printr-o accelerare a comunicațiilor, tranziția la supraindustrialism este însoțită de eforturi intense pentru a accelera și mai mult procesul. Valurile de informații codificate se transformă în talazuri furioase, care iau un avânt din ce în ce mai mare, atacându-ne, căutând să intre în sistemul nostru nervos.”7

Este și o veste bună. Nu vor exista niciodată atâția oameni specializați în comunicare capabili să acopere întreg spectrul de mesaje emise prin mass-media și noile media, pentru același spațiu de expunere concurând, „shoulder to shoulder”, mesajul elaborat tehnic și… pozele cu pisici 😉

Prezicerile „se împlineau, dar pe dos, așa cum se întâmplă de obicei cu prezicerile”8 Talazurile sunt slime, dar continuă să ne asalteze. Înțelegem pe jumătate și nu ne mai miră nimic. „Am închis radioul ca pe un capac la ghena de gunoi”.9

socul viitorului

Vă las în compania cărții lui Toffler „Șocul Viitorului” (versiunea în limba română, disponibilă pe Scribd) și cu promisiunea unei surprize. Ce au în comun Alvin Toffler și Orson Welles?


  1. Alvin Toffler, Șocul Viitorului, Editura Politică, București, 1973, p. 173 

  2. Alvin Toffler, op. cit., p. 173 

  3. Alvin Toffler, op. cit., p. 174 

  4. Alvin Toffler, op. cit., p. 174 

  5. Alvin Toffler, op. cit., p. 175 

  6. Ibidem 

  7. Ibidem 

  8. Stanislaw Lem, editura Nemira, București, 2014, p. 143 

  9. Stanislaw Lem, op. cit., p. 10 

Categorii și etichete

Autor: