Bărbat cu planșă care explică modelul matematic al comunicării de Shannon și Weaver

Modelul matematic al comunicării. Modelul Shannon și Weaver

Câte cafele merit? VOTEAZĂ (click pe imagine):

1 Cafea2 Cafele3 Cafele4 Cafele5 Cafele (Mai scriu un articol) 4,74 rating dintr-un maxim de 5 și 27 vot/uri

Articol de 1206 de cuvinte. Timp pentru citire: 7 - 11 minute
Pahon Bogdan-Andrei

Astăzi vorbim despre un om genial, Claude Shannon, una dintre cele mai strălucite minți ale secolului XX și modelul matematic al comunicării propus de acesta în 1948, dezvoltat apoi alături de Warren Weaver în 1949. Vedem ce implică acest model, care sunt elementele sale constitutive și ce lămuriri aduce în domeniul comunicării. În plus, aducem în discuție redundanța și entropia, două noțiuni pe care le datorăm aceluiași Claude Shannon.

Ca materiale bibliografice, folosesc „Teoria Comunicării”1 de Vasile Tran și Irina Stănciugelu, respectiv „Sociologia Comunicării”2 a Simonei Ștefănescu, plus câteva site-uri notate pe parcurs.


Conținut:

  1. Ce spune teoria matematică a comunicațiilor
  2. Elementele modelului matematic al comunicării
  3. Ce reprezintă redundanța și entropia
  4. Ce lămuriri aduce modelul matematic al comunicării
  5. Ce nu știați despre Claude Shannon?

Ce spune teoria matematică a comunicațiilor sau modelul matematic al comunicării?

Shannon era matematician și electronist, iar modelul matematic al comunicării, invariabil, se va lega de aceste domenii de expertiză. Până la Shannon, comunicarea, înțeleasă ca actul prin care o persoană afectează comportamentul ori dispoziția altei persoane, pornea de la emițător (să ne amintim de formula lui Lasswell), mesajul și semnalul nu erau delimitate, nu se spunea nimic de bruiaj și nici nu se vorbea de entropie sau redundanță informațională. Dar toate acestea aveau să se schimbe odată cu publicarea modelului matematic al comunicării.

Conform modelului Shannon și Weaver, „a comunica înseamnă a transmite un semnal (…) care este primit”3. Iar decizia de a trimite sau nu un mesaj, ori de a alege dintr-o varietate de mesaje, revine sursei.


Modelul matematic al comunicării grafic

Modelul matematic al comunicării
Sursa: Tran, Vasile și Stănciugelu, Irina, op.cit., p.41


Emițătorul transformă mesajul în semnal, și îl transmite, printr-un canal, către receptor. Acesta îl recepționează (integral sau nu, întrucât vom vedea că poate interveni bruiajul), are loc decodarea (din semnal în mesaj), iar mesajul ajunge la destinatar. Cu cât se pot transmite mai multe mesaje de la sursă către destinatar, folosind același canal, dar fără a altera mesajul primit, discutăm despre succesul comunicării.


Elementele modelului matematic al comunicării

Sursa – este factorul de decizie. Sursa își asumă comunicarea, discutând în acest caz despre o comunicare intenționată.

Emițătorul (sau transmițător) – transformă mesajul în semnale, adaptându-l canalului de comunicare.

Canalul – reprezintă mijlocul fizic prin care se transmit semnalele. Cel mai simplu, vă imaginați un cablu telefonic sau de rețea. Dar tot un canal de comunicare reprezintă undele acustice sau luminoase.

Bruiajul – afectează comunicarea, obturând total sau parțial canalul de comunicare. Chiar transmiterea mai multor mesaje simultan prin același canal, se poate constitui într-o sursă de bruiaj.

Receptorul (sau decodorul) – transformă semnalele acustice, luminoase sau binare în mesaje pentru a fi înțelese de către destinatar. Receptorul, ca și emițătorul la rândul său, reprezintă mijloace de comunicare fizice (asemeni canalului) al căror scop este să pregătească mesajul pentru transmitere / recepție. Și există trei categorii de mijloace de comunicare fizice4:

  • mijloace prezentaționale: vocea, fața sau întreg corpul;
  • mijloace reprezentaționale (se bazează pe reprezentări): fotografii, desene, cărțile;
  • mijloace mecanice: televiziunea, telefonul, radioul sau teletextul de care vorbeam în articolul trecut.

Receptorul și emițătorul reprezintă tot odată punctele slabe în viziunea modelului matematic, întrucât abaterile de la forma inițială a mesajului (datorate codării / decodării sau a bruiajului), nu pot fi sesizate sau remediate.

Destinatarul – este cel îndreptățit să primească mesajul, punctul terminus al comunicării.


Ce reprezintă redundanța și entropia?

Claude Shannon este, după cum spuneam și la început, cel care introduce conceptele de redundanță și entropie informațională, concepte ce pot fi explicate foarte simplu prin predictibilitatea sau lipsa de predictibilitate a informației.

Redundanța – poate fi definită drept ceea ce este predictibil sau convențional într-un mesaj. Când spunem despre un mesaj că este redundant, înseamnă că el nu aduce nimic nou.

Entropia – este opusul redundanței, caracterizându-se printr-o predictibilitate scăzută și un nivel mare de informației.


Ce lămuriri aduce modelul matematic al comunicării?

Cu ajutorul modelului Shannon & Weaver, se pot evalua care moduri de transmitere a informației sunt cele mai eficiente, adică au un cost scăzut și o transmitere rapidă. Eventual, nu sunt influențate nici de bruiaj.

Doi, modelul „a fost utilizat, prin analogie, în lingvistică și în cercetarea comportamentului”5, trăsături identificare de Shannon & Weaver în comunicarea tehnologică, fiind extrapolate ulterior altor modele de comunicare umană.


Ce nu știați despre Claude Shannon?

Când stăm comozi în fața calculatoarelor, suntem tentați să considerăm cele mai multe lucruri din jurul nostru ca fiind rezultatul unei evoluții firești (pe principiul: dacă n-ar fi fost, ar fi trebuit inventate), însă fără câțiva oameni extraordinari și, din păcate, prea puțin cunoscuți, alta ar fi fost realitatea. Claude Shannon6 este un astfel de om, iar teoria comunicațiilor (parte a teoriei informației) a constituit baza evoluției digitale, orice dispozitiv ce folosește un microprocesor, funcționând după modelul imaginat de Shannon cu mai bine de jumătate de secol în urmă.

Se terminase al doilea Război Mondial, iar Shannon (care în timpul conflagrației se alăturase Comitetului Național de Cercetări în Domeniul Apărării), lucra într-o companie de viitor, Bell Telephone, înființată de nimeni altul decât Alexander Graham Bell. Acolo, în două numere succesive ale revistei Bell System Technical Journal, Claude Shannon publica „O teorie matematică a comunicațiilor”, pe care o va dezvolta un an mai târziu (1949), alături de Warren Weaver, în lucrarea „Teoria matematică a comunicațiilor”.

Apoi, prin 1950, la scurtă vreme după ce lansase modelul matematic al comunicării, Shannon propunea alt un proiect inedit: un șoarece magnetic (Tezeu)7 care se mișca într-un labirint de 25 de pătrate, învățând traseele parcurse. Odată ce configurația labirintului se schimba, șoarecele mai întâi se familiariza cu traseul, iar apoi mergea drept la țintă. Era primul dispozitiv capabil să învețe, să adune noi cunoștințe. Ceea ce ar trebui să facem și noi.

Ironia sorții face ca Shannon, cel care a inventat modelul matematic al comunicării, să sfârșească bolnav de Alzheimer, incapabil să perceapă perspectivele pe care cercetările sale le deschiseseră. În necrologul său, soția sa a scris că „ar fi fost uimit” de toate acestea.


Claude Shannon și șoarecele Tezeu

Claude Shannon alături de șoarecele magnetic, Tezeu
Sursa: afflictor.com



  1. Tran, Vasile și Stănciugelu, Irina, „Teoria Comunicării”, Editura Comunicare.ro, București, 2003, pp. 41- 43 

  2. Ștefănescu, Simona, „Sociologia Comunicării”, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2009, pp.28 – 29 

  3. Tran, Vasile și Stănciugelu, Irina, op.cit., p.41 

  4. Ibidem 

  5. Ștefănescu, Simona, op.cit., p.28 

  6. http://ro.wikipedia.org/wiki/Claude_Shannon 

  7. http://afflictor.com/2012/12/09/when-he-got-a-pogo-stick-he-would-go-up-and-down-the-hall-on-that-too/ 

Categorii și etichete