Cartea O minte curioasă, de Brian Grazer

„O minte curioasă. Secretul unei vieți împlinite”, o pledoarie pentru fi (elefănțelul) curios

Câte cafele merit? VOTEAZĂ (click pe imagine):

1 Cafea2 Cafele3 Cafele4 Cafele5 Cafele (Mai scriu un articol) 4,67 rating dintr-un maxim de 5 și 9 vot/uri

Articol de 4122 de cuvinte. Timp pentru citire: 18 - 30 minute
Pahon Bogdan-Andrei

Zăbovim astăzi preț de câteva ceasuri asupra cărții „O minte curioasă. Secretul unei vieți împlinite” de Brian Grazer și Charles Fishman, o pledoarie pentru îndrăzneala de a pune întrebări, de a dovedi un interes veritabil față de oamenii care ne înconjoară, acordându-le atenția cuvenită și, pasul următor, de a a fi capabili să ne transpunem în locul lor. Să stabilim acel „raport”, absolut obligatoriu în relații publice, marketing sau oriunde reușita acțiunilor depinde de interacțiunea cu publicul organizației.

Ca de obicei, va fi o recenzie atipică: voluminoasă, acoperind capitolele principale ale cărții, pigmentată cu citate, cu trimiteri la alte lucrări și însoțită de materiale audio-video.

Vă pun răbdarea la încercare pe parcursul celor aproximativ 4000 de cuvinte – prea multe pentru cei obișnuiți cu explicațiile frugale – în compania unui aliat de nădejde: curiozitatea.

Vedem împreună cum recomandă Grazer să ne folosim curiozitatea pentru a deveni mai ambițioși, pregătiți pentru a face față situațiilor inconfortabile, mai creativi, persuasivi și, în cele din urmă, împliniți. Ori așa susține în cartea „O minte curioasă. Secretul unei vieți împlinite”.1


Găsești în articol:


Întâi de toate, cine este Brian Grazer?

Dacă semănăm fie și un pic, aveți reticențe în a citi o recenzie (darămite să considerați viabile cele prezentate) fără a cunoaște autorul și pregătirea sa în domeniu. Este valabil inclusiv în ceea ce-l privește pe autorul acestui blog, nu?

Producător de filme și seriale de televiziune, Grazer este considerat o voce cu autoritate, într-un top al celor mai inteligenți oameni de la Hollywood realizat de Entertainment Weekly, el figurând pe poziția a unsprezecea, într-o companie selectă care-i include pe Spielberg, Cameron, Clooney sau eterna nominalizată la premiile Oscar, Meryl Streep.

Pentru că am adus vorba de premii, filmele și programele de televiziune produse de Grazer au fost nominalizate în decursul anilor la 94 de premii Emmy și 52 de Oscaruri, câștigând distincția supremă în 2002 cu pelicula „O minte sclipitoare” („A Beautiful Mind”). Șirul producțiilor apreciate de critici și de public deopotrivă include titluri precum „Apollo 13”, „Departe, departe”, „8 mile”, „Gangsterul american”, „Codul lui Da Vinci” și continuarea „Îngeri și demoni” și cred că este suficient pentru a ne convinge asupra intelectului lui Grazer. Dar nu inteligența este trecută prima pe blazonul producătorului de la Hollywood, ci curiozitatea sa.

În ultimii 35 de ani, Grazer și-a construit obiceiul de a dialoga cu personalități din toate domeniile, în ceea ce el numește convorbiri ale curiozității. Motivul? „Curiozitatea te poate ajuta să devii mai deștept și mai creativ, te poate ajuta să fii mai eficient și, de asemenea, te poate ajuta să te îmbunătățești”.2 Sunteți curioși să vedeți cum a reușit? Bravo. Acesta este primul pas.


Cartea „O minte curioasă. Secretul unei vieți împlinite”

Însăși istoria cărții este un „curioasă”. Grazer fusese îndemnat în nenumărate rânduri să-și detalieze interviurile într-o carte (la Hollywood, toate vedetele scriu, nu?), însă n-a acordat credit ideii până prin 2012. Și atunci cu o mențiune: în locul unei cărți despre curiozitatea lui Brian Grazer, a preferat o prezentare a călătoriei lui Grazer sub imboldul curiozității.3

Această cadrare diferită a subiectului, făcută la recomandarea celor doi agenți Bryan Lourd și Richard Lovet, a fost pe placul autorului și prin colaborarea cu ziaristul Charles Fishman, apariția cărții s-a concretizat la editura Simon & Schuster în 2015.

În România, cartea a apărut un an mai târziu (2016) la editura Litera, în traducerea Adrianei Vulpe. 272 de pagini. Copertă similară cu cea originală unde regăsim ilustrația semnată de Jeff Koons și susținerea publicată asumată de Gladwell, prietenul și colegul de platou de la interviul 92Y. Găsiți interviul înregistrat la finalul materialului.

Citisem cărțile lui Gladwell: Blink, Excepționalii, The Tipping Point sau David și Goliat. Și voi, presupun. Ori Gladwell ne-a lăsat impresia unei persoane analitice, cumpătate și deloc doritoare în a-și asocia numele cu alte lucrări sau autori de o natură îndoielnică. Căutați printre recomandările făcute de Gladwell și vom regăsi lucrări precum ,Mintea opozabilă”, „Gândește ca un trăznit” sau „Antifragil”. Cartea de față nu aveam cum să abdice de la această regulă.

„O minte curioasă. Secretul unei vieți împlinite” mi-a atras atenția în toamna anului trecut, în primele zile de Gaudeamus, când încă nu se deschiseră porțile ca la stadion și aveai posibilitatea să o răsfoiești înainte de a trece pe la casierie. Introducere, șapte capitole, conversațiile curiozității, lista conversațiilor purtate de Grazer, mulțumiri, note și index. Și să nu uit: o anexă. Un ghid despre cum să purtăm o conversație a curiozității. Plus motivul pentru care ar trebui să ne facem un obicei din a discuta cu persoane interesante.

Atenție! Să nu confundăm persoanele interesante cu celebritățile. Lista persoanelor intervievate de Grazer începând cu 1970 include, ce-i drept, nume sonore (Muhammad Ali, Deepak Chopra, Michael Jackson, Naomi Campbell sau Oprah), dar și numeroși profesioniști prea puțin prezentați în mass-media. Ați auzit de Ted Buffington? Specialist în lucrul în condiții de stres și decizii în condiții de criză? Ca o paranteză, că tot am ajuns la criză, Grazer l-a intervievat pe James E. Burke, director executiv la Johnson & Johnson în timpul cunoscutei crize a Tylenolului, prezentată în orice manual de relații publice.

Să vedem cine are o minte curioasă și răbdare să parcurgem câte o un pasaj sau două din cele șapte capitole ale cărții. Hai că nu sunt multe.


copera cărții o minte curioasă

„O minte curioasă. Secretul unei vieți împlinite”, de Brian Grazer și Charles Fishman


Cap. I. Nu există leac pentru curiozitate

Cu toții ne-am născut curioși, scrie Grazer. Și avem acest atu de care suntem prea puțin (sau deloc) conștienți.

Curiozitatea ne îndemnă să punem întrebări pentru a ne valida ideile și tot ea ne ajută să ne înfrângem anxietatea, explorând fiecare curs posibil al acțiunii.4

Curiozitatea poate fi folosită ca un instrumente de conducere.5

Curiozitatea ne ajută în a deveni mai sociabili (ca o paranteză la idealul extravertit), sporind încrederea în site.6

Și Grazer ne dezvăluie încă un avantaj al curiozității: este suportul pe care se construiesc poveștile. Curiozitatea ne îndeamnă să căutăm cele mai interesante povești (sunt patru tipuri, ne explică același Grazer: de dragoste, de călătorie, tragedia și comedia) și cele mai atractive moduri de a (ne) spune povestea.

„Cei care spun (și trăiesc) cele mai bune povești vor domina viitorul.” Jonah Sachs, „Războiul poveștilor”. O carte fundamentală pentru oricine este pus în postura de a comunica și trebuie să fie credibil.

Când încercăm să comunicăm pentru un client, ce urmărim? Să-i transmitem povestea diverselor categorii de public (sau publicuri). Și înainte să începem colaborarea, când ne aflăm în stadiul de tatonare (ofertare), nu încercăm întâi de toate să ne vindem ca povestitori? O poveste incitantă stârnește întotdeauna curiozitatea și amplifică dorința publicului de a rămâne alături în așteptarea finalului.

Adesea, credem că subiectul reprezintă garanția succesului și căutăm să scoatem iepurele din joben (oferta fantastică), dar Grazer ne vine în ajutor cu o explicație simplă: subiectul este ce se întâmplă, nu despre ce este povestea. Dacă ne uităm la subiectele abordate de Grazer găsim acolo sirene, aviatori, gangsteri, rapperi sau minți sclipitoare doborâte de schizofrenie. Tot atâtea povești și eroi improbabili la care publicul să se raporteze, să continue ei povestea după ce au părăsit sala de cinematograf. „Curiozitatea și arta povestirii sunt întrepătrunse. Se potențează una pe cealaltă.”7

„Nu trebuie să fiți Thomas Edison. Nu trebuie să fiți Steve Jobs. Nu trebuie să fiți Steven Spielberg. Dar puteți fi «creativi» și «inovatori» și «convingători» și «originali» – fiindcă puteți fi curioși.”8


Cap. II. Șeful poliției, magnatul cinematografiei și părintele bombei cu hidrogen: cum gândești ca celălalt

„Toți suntem prizonierii propriului mod de a gândi, ai propriului mod de a ne raporta la oameni. Ne obișnuim atât de mult să vedem lumea în felul nostru, încât ajungem să gândim că lumea chiar este așa cum o vedem noi.”9

Demnă de atenția noastră nedistribuită este întâlnirea cu Lew Wasserman, omul care, dacă ar fi să-l credem pe Grazer „inventase industria filmului”. Momentul este descris cu amănunte în carte. Îl rememorează și în interviul cu Gladwell.  Pe scurt, Grazer se străduiește din răsputeri să obțină câteva minute din timpul lui Wasserman. Ajunge în biroul acestuia, începe să vorbească despre planurile sale de a deveni producător, dar este întrerupt brusc. Și brutal.

„Nu poți cumpăra nimic – nu poți cumpăra o poveste pentru un scenariu. Nu poți să cumperi o carte. Nu cunoști pe nimeni. Cu siguranță, nu reprezinți pe nimeni. Nu ai nici o influență. De fapt, nu ai nimic.”10

De sub ochelarii cu ramă groasă care îi acopereau aproape jumătate din față, Wasserman l-a privit tăios, aruncându-i arogant un bloc de hârtie îngălbenită și un creion.

„Uite un creion cu mină moale. Pune creionul pe hârtie. Du-te să scrii ceva. Trebuie să vii cu ideea. Fiindcă nu ai nimic altceva.”11

Cele 10 minute petrecute în biroul lui Wasserman i-au schimbat optica tânărului producător și sfatul primit atunci, rămâne în continuare valabil: „Scrie. Altfel, numai gura e de tine.”12 Cineva cunoscut?


Cap. III. Curiozitatea văzută din interiorul poveștii

Am văzut cu toții anunțuri precum „acest film este bazat pe o poveste adevărată”. Problema este că între o poveste adevărată sau „true story” cum zic americanii și una factual corectă (unde faptele sunt reale) apar diferențe deloc de neglijat, iar curiozitatea („scrie” Grazer, urmând sfatul dat de Wasserman) poate servi drept liant al ancorării în realitate. Și asta nu se întâmplă doar la Hollywood.

Mintea umană operează prin ștergere, distorsionare și generalizare. Când povestim peripețiile din vacanță sau din concediu, realizăm în fapt o narațiune cu noi în rolurile principale, într-un format condensat, capabilă să suscite atenția interlocutorilor.

Curiozitatea de care vorbește Grazer ne determină să punem întrebări, să extragem informațiile și să alegem narațiunea ca mod de expunere capabil să dea credibilitate poveștii. În completarea firului epic, ați observat că orice poveste de vacanță este însoțită de mișcări, gesturi, mimică și alte acțiuni non-verbale.

„Prima sarcină a unei povești este de a stârni curiozitatea.”13

Vă amintiți cine l-a împușcat pe J.R.? I-am întrebat pe colegi zilele trecute. Nici ei nu-și aminteau. Dar știți că între cele două episoade s-au scurs aproape opt luni, timp în care CBS a făcut o campanie de „teasing”, Time a reiterat întrebarea pe coperta numărului din 11 august 1980, iar casele de pariuri ofereau cote pentru (aproape) fiecare membru al „clanului” Ewing?14

Curiozitatea publicului este combustibilul care-l potențează pe povestitor, așa cum zeii s-ar fi hrănit din adulația vechilor greci. Iar în zilele noastre, povestitorii cu influență de pe rețelele sociale (dacă știți o traducere decentă pentru „influencers” o aștept în comentarii), se hrănesc (la propriu întrucât aleg să promoveze produse și servicii) din curiozitatea fanilor dornici să afle detalii ale poveștii.

„Arta de a povesti și curiozitatea sunt indispensabile una alteia. Indubitabil, se consolidează și se împrospătează una pe cealaltă.”15

Două beneficii improbabile curiozității aruncă pe masă în acest moment Brian Grazer: curiozitatea este esențială supraviețuirii și doi, curiozitatea și poveștile noastre se oglindesc reciproc, ne determină succesul, „dar ne fac și oameni”.16

E o poveste reală (cu date factuale) în cartea Vioricăi Nișcov, reprodusă după Jean Rounault, ilustrativă pentru acest binom curiozitate – povestire care alimentează spiritul uman. Acțiunea se petrece într-un lagăr din URSS unde deținuții lucrează 18 ore din 24, sunt ținuți în condiții mizere și mâncarea este prea puțină. Atunci când este. Moartea se simte în elementul ei. Într-una din barăcile lagărului, o rusoaică bătrână, de la țară, începe să depene povești.

Poveștile sale sunt atât de intense încât ceilalți deținuți din baracă sunt captivați și seară de seară se adună în juru-i pentru a o asculta. Fac tot ce le stă în puteri s-o răsplătească, împărțindu-și rația de mâncare și muncind în locul ei. Și în fiecare zi, după ce se întorc obosiți de la muncă, bătrâna continuă să le povestească.

Efectul? În timp ce în celelalte barăci oamenii cu continuat să moară în ritm susținut, aici, dacă ar fi să dăm crezare poveștii, „n-a mai murit nimeni”. Știa prea bine bătrâna că „ești atât cât povestești”.17


curiozitatea

Curiozitatea este firească


Cap. IV. Curiozitatea ca putere a super-eroului

Ați văzut până acum coperta cărții „O minte curioasă. Secretul unei vieți împlinite”, drept pentru care vă pot întreba: Știți cine apare în ilustrația de pe copertă? Păreri? Se oferă cineva? Altcineva?! Este Brian Grazer cu a sa coafură inconfundabilă.

Coafura lui Grazer, cum mărturisește în carte, nu este o întâmplare (ar fi fost greu întrucât trebuie să aplice o porție consistentă de gel în fiecare dimineață), nici măcar un capriciu, ci un semn distinctiv.

Într-o epocă dominată de simțul văzului, îndeosebi la Hollywood unde aparențele sunt totul, Grazer s-a temut că va fi o figură ștearsă. Nu este impunător ca Lucas sau Spielberg, nici agresiv precum Cameron sau Kubrik și a simțit nevoia să-și găsească un stil personal care să-l facă remarcat. Să-l ajute să fie identificabil.

El povestește cum în 1993, într-o zi, trecându-și mâinile prin părul ud după o vizită la piscină, aceasta a căpătat forma unor țepi. Încurajat de feedbackul fetei sale, Sage, a decis ca din ziua următoare să și-l aranjeze în forma respectivă.

25% dintre oamenii care au intrat în contact apoi cu Grazer s-au gândit că este o idee bună, 25% s-au înfuriat, iar restul, adică 50%, l-au considerat interesant.18 Cine era interesant? Părul sau Grazer? Se confundau.

După o vreme a vrut să renunțe. Colaboratorii l-au avertizat că nici un om de afaceri nu-l va lua în serios, în timp ce alții l-au acuzat de aroganță. „Dar apoi mi-am dat seama de ceva (rememorează Grazer): da, părul stârnea curiozitatea în privința persoanei mele”19 și dezvăluia opinia interlocutorilor despre el ca persoană. Stârnea o minte curioasă. Coafura devenise un test pe care-l aplica oricând oamenilor din jur.

Momentul comic s-a petrecut în 2001, cu prilejul vizitei în fieful lui Fidel. Îl veți afla dacă citiți cartea „O minte curioasă. Secretul unei vieți împlinite”.


Cap. V. Fiecare conversație este o conversație a curiozității

Până în acest punct al cărții, Grazer prezintă suficiente atuuri în favoarea curiozității, încât ar fi putut să ne spună la revedere fără a fi acuzat de ceva în plus față ce cele enumerate în capitolul anterior. Vedeți cum îți încheie de vreo câțiva ani cărțile Seth Godin. Înainte de a începe.

Grazer ne-a arătat cum poate fi folosită curiozitatea ca un instrument pentru a descoperi lucruri noi, pentru a ne motiva și a-i inspira pe ceilalți, ca o formă de curaj și, ce am considerat esențial, ca accelerator al poveștii. Următorul beneficiu este atât de evident încât îl trecem deseori cu vederea, așa cum în locul răspunsurilor simple preferăm explicațiile alambicate: „vorbesc (în cuvintele lui Grazer) despre legătura umană pe care o creează curiozitatea”.20

Ori legăturile umane nu pot fi stabilite într-un climat de neîncredere. Nu poți fi suspicios asupra motivelor celui din jur și în același timp să presupui că acționează cu bune intenții. Și cu siguranță, nu vom demonstra compasiune față de cei pe care-i bănuim că vor să ne înșele.


comunicare incongruentă

Măștile comunicării


Toate experiențele umane autentice fac apel la curiozitatea noastră, aspect asupra căruia Grazer insistă, demonstrând cum poate să conducă prin intermediul curiozității, să pună întrebări în loc să traseze verdicte.

Are trei argumente în favoarea tehnicii interogative pe care ni le împărtășește:

  1. Prin întrebări, obținem informațiile necesare.
  2. Tot prin întrebări, se diminuează barierele umane (inclusiv ierarhice).
  3. Doar prin întrebări (deschise, fără variante), îi lăsăm pe cei din jur să spună o altă variantă a poveștii.21

Pe cale de consecință, dacă n-am aflat informații noi, n-am îndepărtat barierele ierarhice și n-am obținut decât răspunsuri monosilabice, denotă o deficiență la nivelul întrebărilor adresate. De ce? N-am fost suficient de curioși față de interlocutorul nostru. Simplu.

Apropo, legat de simplitate și preferința noastră pentru explicațiile fanteziste, Grazer explică aici designul paginii Google, extrem de frustă. Credeți că s-au bazat de studii de UX (User Experience) când au desenat-o în 1997? Nici pomeneală. Sergey Brin, unul din fondatori, avea serioase lacune de programare HTML și atât a fost capabil să producă.22


Cap VI. Bunul gust și puterea anti-curiozității

Pare „curioasă” decizia lui Grazer de aborda în termeni laudativi anti-curiozitatea, după ce anterior ne-a furnizat suficiente motive să ne convingă de contrariu. Pare, dar nu este. Discuțiile curiozității purtate cu scopul acumulării de informații, a descoperii interlocutorului și a poveștii acestuia sunt benefice, ceea ce nu se poate spune despre argumentele sofistice, aruncate în luptă fără alt scop decât prelungirea confruntării oratorice.

L-am înțeles imediat pe când vorbește despre „zidul anti-curiozitate”, unica șansă a fiecăruia dintre noi să ne păstrăm nealterat scopul, obiectivul stabilit și mijloacele pe care le considerăm oportune.

„Nu poți realiza nimic dacă încerci să absorbi și să neutralizezi criticile tuturor.”23

Altfel spus, dacă v-ați poziționat ca specialiști într-o organizație, discuțiile asupra mijloacelor sau a tacticilor pot fi purtate cu omologi, obiectivul îl stabilește șeful direct, iar scopul este trasat de conducerea organizației. Dacă la nivelurilor superioare nu există puterea anti-curiozității, cei care ar trebui să conducă se pierd în detalii inutile, iar la nivelul execuției, profesionistul este obligat să-și justifice permanent fiecare pas, în loc să i se acorde credit și să fie judecat după rezultate. McGregor a numit asta teoria X și destul de recent (încât să-mi aduc aminte) v-am povestit pe blog despre teoria X și teoria Y.

În ceea ce privește bunul gust (și nu gustul bun), am găsit la Grazer o definiție suficient de interesantă încât să v-o împărtășesc. Bunul gust este așadar „o opiniei educată, experimentată pe care o putem articula și pe care ceilalți pot agrea sau contesta”.24 Și voi puteți fi de acord sau nu. 😉


Cap VII. Epoca de aur a curiozității

Este cel mai scurt capitol al cărții „O minte curioasă. Secretul unei vieți împlinite”, dominat de „profeția” lui Clarke: „Când omul își pierde curiozitatea va fi ca și cum el își va fi pierdut aproape celelalte lucruri care îl definesc ca om”.25

Și vine întrebarea: când își pierde omul curiozitatea? Când își pierde el „umanitatea”? Când este redus la starea agentică, ar răspunde Milgram.

Grazer este inteligent (v-am avertizat de la început) și nu se lasă prins în acest joc. Povestește o întâmplare din copilărie, rememorează discuțiile purtate cu bunica sa Sonia Schwartz – apropo, cartea îi este dedicată – și folosindu-se de lucrarea Barbarei Benedict, autoare a unei istorii a curiozității din secolele XVII și XVIII, cadrează această epocă de aur de la Renaștere și până în zilele noastre. Până când accesul la internet a devenit realitate pentru 50% + 1 din populația globului și suntem anesteziați căutând răspunsuri la întrebări deja puse cu zeci sau sute de ani în urmă.

A avea acces aproape nelimitat la cunoștințele lumii nu ne face mai curioși, mai incisivi, mai dornici de a descoperi lucruri noi, ci mai leneși. Ne amintim când site-ul dexonline.ro a schimbat temporar definițiile unor cuvinte, după ce au observat un număr suspect de accesări în timpul a ceea ce s-a vrut a fi evaluarea națională de la clasa a opta26. Cred că au evaluat conexiunea la internet, aspect la care România se plasează destul de bine.

Însă nu este suficient. Pe internet nu putem căuta răspunsuri la întrebări care n-au fost puse și, din păcate, „nu putem căuta pe internet o idee nouă”.27 Curiozitatea nu este sinonimă cu interogarea motorului de căutare Google, chiar dacă așa ați ajuns probabil pe blogul meu. Și pentru nerăbdători, o veste neplăcută: nu există vreo scurtătură.

Secretul vieții împlinite enunțat de Grazer este precum oul lui Columb (sau al lui Tesla): trebuie doar să punem o întrebare bună în fiecare zi și să ascultăm cu răbdare răspunsul.28


Malcolm Gladwell cu Brian Grazer despre geniu și curiozitate

Pentru minte „O minte curioasă. Secretul unei vieți împlinite” de Brian Grazer și Charles Fishman a reprezentat o surpriză plăcută, accentul pus de Grazer pe importanța poveștii, derulată cadru cu cadru și întreținută prin stimularea curiozității publicului, plasându-l în continuarea muncii de pionierat făcută de mai vechile noastre cunoștințe Barnum și Bernays, pe terenul bătătorit de Godin, având acum avantajul planului de luptă prezentat de Sachs în „Războiul poveștilor”. Și aceasta cred că va fi următoarea carte prezentată. Ce spuneți?


  1. Brian Grazer, Charles Fishman, „O minte curioasă. Secretul unei vieți împlinite”, editura Litera, București, 2016 

  2. Ibidem, p. 161 

  3. Ibidem, p. 225 

  4. Ibidem, p. 38 

  5. Ibidem, p. 39 

  6. Ibidem 

  7. Ibidem, p. 40 

  8. Ibidem, p. 41 

  9. Ibidem, p. 47 

  10. Ibidem, p. 52 

  11. Ibidem, p. 53 

  12. Ibidem 

  13. Ibidem, p. 75 

  14. https://en.wikipedia.org/wiki/Who_shot_J.R.%3F, accesat la 03.03.2018 

  15. Ibidem 

  16. Ibidem, p. 77 

  17. Viorica Nișcov, Ești cât povestești: o fenomenologie a basmului popular românesc, editura Humanitas, București, 2012, p. 11 

  18. Brian Grazer, Charles Fishman, op. cit, p. 107 

  19. Ibidem 

  20. Ibidem, p. 116 

  21. Ibidem, p. 120 

  22. Ibidem, p. 127 

  23. Ibidem, p. 148 

  24. Ibidem, p. 148 

  25. Ibidem, p. 148 apud Arthur C. Clarke, Harper, 1951, https://books.google.ro/books?id=TndAAAAAIAAJ&source=gbs_book_other_versions 

  26. https://republica.ro/dexonline-ro-a-schimbat-definitia-a-trei-cuvinte-in-timpul-simularii-evaluarii-nationale, accesat la 03.03.2018 

  27. Ibidem, p. 167 

  28. Ibidem, p. 169 

Categorii și etichete