Războiul curenților. Relații publice de gherilă

Astăzi avem un toate ingredientele unui război: o miză, tabere ai căror conducători pot fi identificați, strategii, acțiuni și riposte, victime (măcar una, în persoana lui William Kemmler), un învingător și un învins, și vă propun să tratăm Războiul Curenților ca un război în toată regula. Un război desfășurat în intervalul martie 1888 – aprilie 1892, cu toate că unele surse îl extind măcar până în mai 1893 . Un război care a oferit pionierilor din PR șansa afirmării în noul domeniu. Și mă gândesc prima dată la Samuel Insull, șef de personal la Edison Electric Light Company, apoi la Ernest H. Heinrichs, ziaristul din Pittsburg angajat de Westinghouse.

Am avut ocazia să citesc recent „Tesla, portret între măști”, o biografie romanțată a celui care a dus umanitatea în secolul XX și a făcut-o cu ajurul electricității. Istro-român de-al nostru (puțin a lipsit ca popa Milutin să ajungă în Basarabia – așa cum sperase, și nu în satul Smiljan de lângă Lika), Nicolae Teslea / Nikola Tesla a inventat sistemul bifazat de curent electric alternativ (AC), construind primele motoare electrice pe baza principiului câmpului magnetic rotativ. Și-a imaginat și a creat primele generatoare și transformatoare electrice de înaltă frecvență într-un moment în care lumea nu era pregătită pentru savantul vizionar, iar concurența va recurge la o amplă campanie de propagandă vizându-i pe Tesla și curentul alternativ. Este ceea ce istoria va consemna drept războiul curenților sau „războiul curentului electric” și despre el vorbesc în continuare, identificând acțiunile de relații publice.

Războiul curenților ocupă relativ puțin ca întindere în cartea lui Vladimir Pistalo (cu îngăduință, este plasat între capitolele 48 și 61), lipsesc o serie de personaje cheie, iar altele fiind pur și simplu inventate, dar am „săpat” precum Tesla odinioară, reușind să-mi asigur accesul la resurse științifice: „Enciclopedia Relațiilor Publice”¹ sau „Istoria Relațiilor Publice: din secolul al XVII-lea până în secolul XX”² și la articole apărute în publicațiile vremii, grație îndeosebi site-ului The Tesla Collection. Contact.

Conținut:

1. Care a fost miza în așa zisul Război al Curenților?
2. Ce tabere s-au identificat în Războiul sau Bătălia Curenților?
3. Ce a declanșat acest Război al Curenților și broșura pentru PR a lui Samuel Insull
4. Experimentele pe animale. Cu sau fără Topsy?
5. Harold Pitney Brown, „circarul” plătit de Edison
6. William Kemmler este executat… de două ori
7. George Westinghouse contraatacă. În scenă intră Ernest H. Heinrichs
8. Cum s-a sfârșit războiul dintre Edison și Westinghouse și implicarea lui Tesla

Care a fost miza în Războiul curenților?

Impunerea unei tehnologii în detrimentul alteia. Cine va lumina calea omenirii spre secolul al XX-lea? Cunoscutul inventator american Thomas Halva Edison care deținea peste 100 de brevete (inclusiv pentru becul electric cu incandescență) sau inginerul și matematicianul sârb Nikola Tesla, ale cărui idei despre motorul pe inducție (fără perii și comutator), alimentat cu curent alternativ, stârniseră zâmbete ironice încă de pe vremea când studia la Politehnica din Graz?

Curentul continuu (DC) intrase deja în casele americanilor datorită lui Edison care la data de 4 septembrie 1882 pune în folosință prima centrală electrică la New York³. Toate bune și frumoase. Avem 82 de clienți mulțumiți și 400 de becuri ce se aprind, atenție, pe o rază de 2 kilometri. Centrala din Pearl Street de la numerele 225-227, dotată cu noile motoare cu aburi Armington & Sims, produce curent continuu (eng. Direct Current – DC) pe care-l transmite clienților printr-o rețea elaborată de cabluri subterane („conducte”). Dată fiind distanța relativ mică ce putea fi deservită de o singură centrală electrică și costul „conductelor” (doar pentru Manhattan, Edison estimase că se impuneau peste 30 de kilometri de cabluri îngropate), Edison Electric Light Company este o afacere în pierdere, iar la orizont se prefigurează o nouă amenințare: Nikola Tesla și curentul alternativ (eng. Alternating current – AC).

Tânărul sârb sosise în America „croit” să lucreze pentru Edison pe care-l considera una dintre cele mai „luminate” minți ale umanității, sperând să găsească în el un părinte „spiritual”. Nu va fi cazul. Edison nu se arată deloc impresionat de schițele motorului cu inducție alimentat prin curent alternativ și asta nu fiindcă n-ar i-ar fi întrezărit potențialul, dar investițiile în dinamuri (generatoare) și „conducte” îl făceau prizonierul curentului continuu. Chiar dacă asta însemna să construiască câte o centrală la fiecare 2-3 km. Și să împânzească orașul cu cabluri.

Dar Edison miza pe un cal mort. Spre deosebire de omologul său continuu, curentul alternativ (AC) avea două și îți păstrează două mari avantaje: poate fi „accelerat” pentru a fi transmis pe distanțe întinse folosind liniile de înaltă tensiune (cu un voltaj mai mare, dar un amperaj mai mic) fiind transformat ulterior pentru a fi compatibil cu aparatele din gospodărie, și doi, cablurile pot fi substanțial mai subțiri, ceea ce se traduce prin reducerea costurilor.⁴

Paranteză. Curentul continuu circulă într-o singură direcție, electronii parcurgând întreaga lungime a circuitului (bateria reprezintă exemplul tipic), în timp ce curentul alternativ circulă în ambele direcții, dar electronii nu se deplasează atât de mult. Alternează înainte și înapoi de 50 sau 60 de ori pe secundă. În România, frecvența este de 50 Hz, de exemplu.

Ori devine limpede care soluție deține superioritatea, doar că evidența se află în mintea cunoscătorului (ceea ce nu era cazul pentru marea masă a populației la 1888), iar Edison nu era părea dispus să renunțe la afacerea sa bazată pe curentul continuu și nu se va da în lături de la nimic pentru a-și apăra poziția. Chiar de la nimic, după cum vedem în continuare.

Care au fost taberele în Războiul curenților?

Pe de-o parte Nikola Tesla și George Westinghouse (președintele Westinghouse Electric & Manufacturing Company), respectiv amicul nostru Thomas Alva Edison alături de celelalte companii care produceau sau livrau curent continuu.

Feuda Tesla vs. Edison sau Westinghouse vs. Edison General Electric ne amintește de rivalitățile celebre din zilele noastre: Steve Jobs vs. Bill Gates (Apple vs. PC) sau Mourinho vs. Guardiola, cei doi inventatori și taberele formate în jurul lor purtând o luptă dură pentru a-și demonstra superioritatea în ochii publicului. A fost o confruntare între soluția consacrată și cea care urma să-i ia locul, între inventatorul recunoscut și geniul emigrat din Europa de Est în căutarea gloriei și chiar între două state americane: Pennsylvania și New Jersey, învingătorul urmând să-și revendice rolul de lider al noii industrii.

Să înceapă Războiul curenților! Rolul lui Samuel Insull

Și începe cu un fulg, doi sau mai mulți. „Marele uragan alb”⁵ care se abate asupra Coastei de Est a Statelor Unite între 11 și 14 martie 1888 aduce cu sine un strat de zăpadă de jumătate de metru la New York și temperaturi medii (în timpul zilei) de -14 grade Celsius. Bilanțul este sumbru: 400 morți, o parte fiind victimele cablurilor de tensiune desprinse de pe stâlpi ori rupte sub povara gheții și a vântului puternic.

În aceste condiții, cu opinia publică inflamată din cauza tragediei, compania lui Edison publică broșura „A Warning from the Edison Electric Light Company”⁶ cu scopul de a sublinia pericolele curentului alternativ în raport cu sistemul folosit de ei (continuu), considerat „sigur”.

„La polul opus sistemului de înaltă tensiune care de-ar fi să devină etalonul de măsurare a siguranței în folosirea electricității ne-am declara, cu toată convingerea, împotrivă, avem recunoscutul sistem Edison de joasă tensiune, datorită căruia nici măcar o singură viață n-a fost pierdută”.⁷

Anexa K a materialului (paginile 49 – 55) prezenta sub titlul „Unele pericole ale curentului alternativ” o colecție macabră de accidente cărora le-au căzut victime lucrători ai companiilor de electricitate rivale, trecători sau caii de trăsură care s-a întâmplat să atingă cu potcoava cablurile de înaltă tensiune. „Două accidente serioase dintre care unul fatal în doar cinci săptămâni, trebuie să semnaleze noul pericol prezent pe străzi și măsurile de precauție ce ar trebui luate.”⁸ se afirmă într-unul din cazurile citate. Și cum s-a gândit Edison să-i protejeze pe americani? Făcând lobby în Congres pentru interzicerea curentului alternativ. 😉

Strategia lui Edison miza în acel moment pe lipsa de educație a publicului (majoritatea foloseau încă lămpi cu gaz) și pe emoția creată în jurul accidentelor (reale sau nu) asociate cu folosirea curentului de înaltă tensiune, urmărind, cum scrie Cutlip citându-l pe Harold C. Passer, să prezinte curentul alternativ drept o amenințare letală la adresa poporului american.⁹ Corporațiile rivale și afaceriștii egoiști încearcă să aducă acest curent de înaltă tensiune în casele americanilor fără a le explica riscurile, în timp ce Edison Electric Light Company își asuma sarcina informării publicului. O mișcare înțeleaptă, nu? Iar ideea i-a aparținut unui tânăr ambițios, Samuel Insull, care acceptă să fie implicat în campania denigratoare la adresa noii tehnologii nu din ignoranță sau rea voință, ci pentru a câștiga timp prețios pentru angajatorul său.

Tot din cartea dedicată de Cutlip istoriei relațiilor publice, unde este citat biograful lui Insull, aflăm că tânărul angajat i-a cerut inventatorului să urgenteze trecerea la sistemul bazat pe curent alternativ. „Reticent, Edison a acceptat, solicitând la schimb ca războiul împotriva companiei Westinghouse să fie purtat cu mijloace morale și imorale deopotrivă.”¹⁰ Insull era de acum implicat alături de Edison într-o campanie bizară împotriva „criminalilor din electricitate”¹¹, un adevărat circ. La propriu!

Dar departe de mine gându-l de a-l anatemiza pe unul dintre primii avocați ai relațiilor publice. Adept al transparenței, Samuel Insull susține publicarea rapoartelor financiare încă din 1894 (cu 15 ani înainte să devină o practică unanim acceptată)¹², înființează un departament de promovare în 1901 pe care-l transformă apoi într-unul dedicat relațiilor publice și editează revista lunară Electric City, cu sfaturi pentru economisirea energiei electrice, revistă distribuită gratuită. Departamentul de relații publice în fruntea căruia s-a aflat a încercat să cultive relații cu ziariștii, dar și cu politicienii aflați la început de carieră, fără a se limita la stimularea lor financiară cum scrie Richard Edelman în același articol.¹³

Experimentele pe animale. Cu sau fără Topsy?

De departe, cel mai controversat moment al inventatorului american l-a reprezentat cauționarea experimentelor făcute pe animalele fără stăpân pentru a demonstra cât de letal este curentul alternativ. Pisici și câini, chiar și animale mai mari precum caii au fost victime în laboratorul din West Orange, New Jersey și prezentate ca dovezi „științifice” ale pericolului reprezentat de curentul alternativ.

Filmul din „Secretul lui Nikola Tesla” (1980) ne prezintă un astfel de episod, având-ul la drept sursă pe Matthew Josephson și lucrarea „Edison: A Biography”. Aș fi vrut să coroborez informațiile cu o altă sursă, dar cum biografia menționată este singura scrisă în ultimii 40 de ani (recomandată de custozii muzeului Edison), iar istoria scrisă de Cutlip, enciclopedia sau alte lucrări tot de aici se inspiră. Redau textul „incriminat”.

„Acolo, într-o zi obișnuită a anului 1887, l-ați fi găsit pe Edison și asistenții săi angrenați în experimente crude și lugubre: execuția pisicilor și a câinilor fără stăpân folosind curenți de înaltă tensiune. În prezența reporterilor și a altor invitați, Edison și Batchelor legau un câine pe o planșă metalică de care atașau firele venit de la un generator ce dezvolta 1000 de volți”.¹⁴

Nu voi intra în detalii nici în ceea ce privește povestea elefantului Topsy a cărui execuție, folosindu-se curentul alternativ, a încercat să fie legată de campania anti-AC. Data execuției (4 ianuarie 1903, la aproape 10 ani după ce se încheiase Războiul Curenților) și lipsa indiciilor care să ateste folosirea reprobabilului eveniment „fabricat” în folosul lui Edison, fac ca orice legătură cu războiul de PR să-mi pară forțată. Era târziu să mai scoată vreun iepure din joben, fie și un elefant. E drept, execuția a fost înregistrată pe film¹⁵ de Edison Manufacturing movie company și prezentată publicului două săptămâni mai târziu. Dar atât. Fără Topsy în războiul curenților.

Avem însă un element în strânsă legătură cu Războiul Curenților și campania de propagandă care-i viza pe Tesla și Westinghouse Electric prin încercarea de impunere a termenului „Westinghoused” ca sinonim pentru execuția folosind curentul alternativ. Ați auzit de William Kemmler? De „expertul” Harold Brown?!

Harold Pitney Brown, „circarul” plătit de Edison

Una dintre persoanele implicate în războiul curenților poartă numele de Harold Pitney Brown sau Harold P. Brown¹⁶ cum îl găsim prin cărți, inginer electrician, cu realizări decente la prima vedere. A lucrat pentru vreo două companii de electricitate până când destinul (sau viscolul) îl aduce în atenția lui Edison odată cu reacția ce a urmat furtunii de zăpadă din martie ’88.

„Curentul alternativ (scria Brown pentru New York Post în iunie 1888) poate fi calificat drept condamnabil. Singura scuză pentru folosirea curentului alternativ fatal o reprezintă economiile făcute de companiile operatoare care sunt scutite să investească în cabluri groase de cupru necesare alimentării în siguranță a sistemelor incandescente. Așadar, publicul trebuie supus constant pericolului morții subite, pentru ca unele companii să plătească dividende mai mari.”¹⁷

„Îngroparea cablurilor de curent alternativ sub pământ (concluzia Brown în aceeași scrisoare) n-a face decât să înrăutățească lucrurile”, fiind „la fel de periculos precum a arde o lumânare unde se fabrică praf de pușcă.”¹⁸ Și oferea soluția: limitarea curentului alternativ din New York la maxim 300 de volți.

Grație apariției în paginile New York Post, Harold P. Brown devine rapid o celebritate. Este invitat să-și expună punctele de vedere în cadrul organismului nou format de reglementare a energiei electrice (Board of Electrical Control) și își atrage imediat simpatia companiilor care foloseau vechea metodă de transmitere a curentului. Logica sa simplistă: „curentul alternativ este condamnabil”, în timp ce „curentul continuu este complet sigur”, stârnește imaginația lui Edison, inventatorul întrezărind posibilitatea de a-l folosi pe inginerul propovăduitor ca unealtă în războiul curenților

„Spre surprinderea mea (își amintește Brown, citat de Tom McNichol), domnul Edison m-a invitat de îndată să-mi desfășor experimentele în laboratorul său particular (din West Orange, New Jersey, n.a.), punându-mi la dispoziție toată aparatura necesară”.¹⁹ Nu se cunoscuseră până atunci, dar odată ce s-au întâlnit, Brown și Edison devin rapid „nu atât prieteni, cât complici”.²⁰ Au mers precum „calul și trăsura” (de la Sinatra citire), în schimbul sprijinul financiar oferite de Edison, Brown fiind dispus să facă orice pentru a-și susține cauza. Inclusiv să cumpere trei generatoare de curent alternativ pentru primul scaun electric din istorie.

William Kemmler este executat… de două ori

Cobaiul ars (la propriu) pe rugul ambițiilor s-a numit William Kemmler, acuzat de uciderea consoartei sale (Tillie Ziegler) și condamnat într-un proces rapid de doar șase săptămâni. Fără să cunoască carte, alcoolic și recunoscut pentru ieșirile violente, Kemmler va beneficia de primul apărător cu renume abia după ce primește sentința de condamnare prin electrocutare. Temându-se că s-ar crea o legătură între tipul de curent folosit pentru scaunul electric și afacerea sa (ceea ce urmăriseră Edison și Brown), Westinghouse îl angajează pe celebrul avocat W. Bourke Cockran pentru o sumă record de aproape 100.000 de dolari, aceasta din urmă reușind să întârzie execuția aproape un an.²¹ Ca parte a eforturilor de a demonstra cât de inumană ar fi o astfel de execuție, istoria consemnează procedura inițiată de Cockran împotriva directorului închisorii din Auburn și numele martorilor chemați în fața judecătorului. Printre ei, „tovarășii de drum”: Brown și Edison.²²

Pe 8 iulie 1889, Harold P. Brown ia loc la bară, rememorând în fața judecătorului experimentele întreprinse pe animale și concluzia: curentul alternativ poate omorî un om rapid și fără durere.

Cum s-o fi prezentat acel personaj sadic care-și câștigase banii din curentarea animalelor fără stăpân drept „expert” în ochii judecătorului rămâne un mister, cum la fel de întortocheate sunt legăturile sale cu Edison. Acestea nu aveau cum să scape unei vulpi șirete precum Cockran, avocatul acuzându-l că a fost angajat pentru a servi intereselor economice ale inventatorului. Edison este doar „o cunoștință” a replicat Brown, negând categoric că a sa cruciadă are altă motivație decât grija pentru binele public. Bine că n-a fost făcută „la presiunea publicului”, cum și-a justificat Filip al II-lea adeziunea la o altă cruciadă.

Dar să revenim la perioada electrizantă și războiul curenților. Pasajul, reprodus de McNichol²³, surprinde un dialog aproape ireal, Brown având doar noțiuni „vagi” cu privire la conflictul dintre Edison și Westinghouse. Citez:

„Întrebare: Este o competiție între Westinghouse Electric Light Company și Edison Electric Corporation în privința folosirii becurilor incandescente?

Brown: Înțeleg că da.

Întrebare: Și există resentimente considerabile între cele două corporații?

Brown: Asta nu pot să spun.

Întrebare: Nu știi nimic despre asta?

Brown: Nu, din cunoștințele mele.”

Două săptămâni mai târziu, venit să depună mărturie, Edison dezminte toate argumentele apărării privind lipsa de predictibilitate a execuțiilor folosind curentul electric, considerându-le simple speculații. Prostii, chiar. Câtă vreme se folosește un voltaj suficient de mare, afirmă Edison, citat de Tom McNichol, „scaunul electric își va face treaba rapid și fără durere”.²⁴ Siguranța mărturiei, dublată de reputația de care se bucura ca martor, înclină balanța.

Pe 9 octombrie 1889, Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite refuză cazul pe motiv că nu găsesc nimic crud sau deosebit într-o execuție prin electrocutare. Doar „garantase” Edison.

Notați data: 6 august 1890. Kemmler devine prima persoană ajunsă pe scaunul electric.²⁵ Un curent de 1.000 de volți i-a străbătut trupul timp de 17 secunde. Stupoare. Era încă viu. Un al doilea șoc, de 2.000 de volți i-a fost aplicat de urgență. Duhoare. Teroare. Kemmler a început să fumege, în timp ce martorii prezenți încercau, fără succes, să părăsească sala. Oroarea tehnologiei folosite în scopuri hâde li se înfățișase pentru prima dată. Execuția „nedureroasă” durase aproape 8 minute.

Cu greu le vor smulge reporterii câteva cuvinte protagoniștilor din războiul curenților. Nici unul nu dorea să fie asociat cu această nebunie.

„Nu vreau să vorbesc despre asta”, declara, vizibil afectat după execuție, George Westinghouse. „Mai bine ar fi folosit un topor”.²⁶

„Am aruncat doar o privire peste comunicatul privind moarte lui Kemmler, comentă Thomas Edison, nu e o lectură plăcută.”²⁷

Viața lui Kemller n-a fost trăită într-o zodie norocoasă, iar moartea sa nici atât. Moartea ca eveniment de presă. Ca vehicul de câștigare a încrederii publicului în metoda transmiterii curentului într-o formă continuă, față de „alternativa” (AC) considerată un pericol mortal. Moartea ca agent declanșator al unei crize de relații publice. „Westinghoused”. Adică omorât de Westinghouse și al său curent alternativ. Ori cel puțin așa au încercat câteva persoane să inoculeze ideea publicului.

A două zi, un ziar ar fi titrat cu litere de-o șchiopă „Kemmler Westingoused”²⁸, sugerând motivarea financiară suplimentară a respectivului reporter. Cum n-am găsit materialul indicat despre sursă primară (R. Moran, „Executioner’s current”), iar articolul dedicat războiului curenților de pe Wikipedia tot de acolo de inspiră²⁹, mă mulțumesc să afirm că după ce n-a reușit să înfricoșeze oamenii cu pamfletul din 1888, cu experimentele desfășurate de Brown din același an și spectacolele de circ din New York și Vestul Mijlociu, „Westingoused” era o (nouă) lovitură în orb dată de Edison.

Curat Caragiale, hoții îl păgubesc pe numitul Harold P. Brown de corespondența purtată cu cele două companii (Thomson-Houston, respectiv Edison Electric), cele 45 de scrisori sustrase de la reședința sa, dovedind printre altele:

• că a fost plătit cu 5000 de dolari de către compania Edison Electric pentru a achiziționa trei generatoare de curent alternativ pentru statul New York, unul dintre ele fiind folosit în execuția din 6 august;
• compania Edison Electric îl îndemna pe Brown să trimită pamflete denigratoare la adresa curentului alternativ în statul Missouri pentru a influența decizia autorităților, oferindu-se să-i suporte cheltuielile;
• pentru rolul de martor consultant în procesul lui Kemmler, Brown fusese „antrenat” de Edison și Arthur Kennely, alături de care același Brown îndeplinise sarcina de călău al animalelor fără stăpân.³⁰,

„SĂ-ȚI FIE RUȘINE, BROWN! Fapte reprobabile despre execuțiile folosind curentul electric; acțiunile ciudate ale unui expert; plătit de o companie de electricitate pentru a vătăma o alta”, titra ziarul New York Sun pe 25 august 1889.

Și tare rău îmi pare că din toată colecția de ziare digitizate, disponibile în Biblioteca Congresului, lipsește exact intervalul august – octombrie 1889 la New York Sun.

Din acel moment, cum ar spune o mai veche cunoștință de-a noastră, Elisabeth Noelle-Neumann, minoritatea și-a găsit suport în presă devenind mai expansivă și acaparând spațiul public de dezbatere. Speranțele lui Edison s-au legat de la bun început de notorietatea sa (în contrast cu cvasi-necunoscutul Tesla) și ignoranța oamenilor acelor vremuri și ar fi reușit să întârzie adoptarea curentului alternativ în lipsa antagonizării opiniei publice și a implicării energice a lui Westinghouse. Poreclit „valul sub chip de om” datorită maleabilității sale, Westinghouse „dădea interviuri” și „își trimitea agenții și comis-voiajorii în toată America”³¹ precum o făcea în anii de glorie P. T. Barnum. Ce reprezentau acestea? Acțiuni de relații publice. De captare a bunăvoinței publicului indispensabil pentru viitorul companiei. Și n-a fost singur. L-a avut alături, printre alții, pe Ernest H. Heinrichs, reporter pentru Pittsburg Chronicle Telegraph.

George Westinghouse contraatacă. În scenă intră Ernest H. Heinrichs

Pe când mă documentam pentru materialul de față, mi-a plăcut sumedenia de nume noi ieșite la iveală, războiul curenților nefiind un „Celebrity Deathmatch” între Edison și Tesla. Confruntarea l-a smuls din liniștea bătrâneților inclusiv pe lordul Kelvin, iar cu mic, cu mare, aproape orice american a ajuns să se identifice cu una dintre tabere. Așa au apărut profesioniștii, agenții de presă precum Samuel Insull (deja amintit) sau Ernest H. Heinrichs.

Heinrichs, reporter în Pittsburg la Chronicle Telegraph, a fost sunat într-o zi de octombrie a anului 1889 de George Westinghouse:

„- Heinrichs, ți-ar plăcea să lucrezi pentru mine?

– Aș lucra cu plăcere pentru dumneavoastră, dacă este ceva ce pot face.

– Lucrul la care mă gândesc (l-a asigurat Westinghouse) cred că-l vei face foarte bine.”³²

Și din acel moment, Westinghouse Electric avea propriul agent de presă cu misiunea clară de a contracara propaganda făcută de Edison și susținătorii săi. Interesant este că nu nevoia publicului a făcut să apară acest nou post în organigrama companiei, ci decizia omului de afaceri din Pittsburg, hotărât să lupte (aproape) cu aceleași arme și mijloace folosite împotriva sa în ultimul an. Un argument în favoare afirmației precedente o reprezintă tipărirea broșurii „Safety of the Alternating System of Electrical Distribution” (în octombrie 1889), grație căreia Westinghouse spera să se delimiteze de spectrul amenințării mortale a curentului alternativ, așa cum îl prezentase propaganda deșănțată. Dar avea nevoie ca cineva „să traducă” acele informații pe înțelesul ziariștilor, adică pentru diferite categorii de public sau publicuri. Să producă mesajul tehnic.Aici s-a potrivit ca o mănușă Ernest H. Heinrichs.

De la 1 noiembrie 1889, Heinrichs și-a intrat în rolul agentului de presă, răspunzând direct în fața vice-președintelui companiei și a directorului general, reprezentat prin persoana lui H. M. Byllesby.³³ Deși ne aflam în secolul al XIX-lea, iar fișa postului specialistului în relații publice nu devenise nici măcar subiect de dezbatere, prin plasarea relaționistului într-o strânsă legătură cu a doua persoană din organizație, se poate vorbi încă de pe atunci despre funcția de management a relațiilor publice.

Prin înțelegerea climatului (a mecanismelor formării opiniei publice, dacă suntem ușor pretențioși), Westinghouse realizase că publicitatea (advertising-ul) nu era suficientă pentru acceptarea sistemului de transport continuu al curentului electric în casele oamenilor. Și se asigură de înțelegerea acestei realități de toți cei implicați. Inclusiv Heinrichs.

„Îți doresc succes (îi spune personal lui Heinrichs) și cred că ziarele ar trebui să coopereze cu tine în ceea ce încerci să faci. Nu vreau publicitate gratuită. Reclama este una dintre sursele principale de finanțare ale ziarelor și toate anunțurile ar trebui să fie plătite. Dar companiile Westinghouse se mândresc zilnic cu realizări pe care ziarele, în mod îndreptățit, le pot publica întrucât sunt o sursă de satisfacție pentru oraș și le ajută să promoveze… Pittsburgul. În ceea ce privește știrile despre companiile sau afacerile mele, tot ceea ce-mi doresc este ca ziarele să le tipărească cu acuratețe. Adevărul nu a rănit pe nimeni, doar frânturile de informații înșelătoare o fac, și vreau să previi orice neînțelegere, ori de câte ori poți.”³⁴

Războiul curenților intra într-o nouă „fază”. George Westinghouse se convinsese că există „publicitate negativă” după ce inițial reacționase timid sau deloc la propaganda desfășurată de Edison și Brown, și fiecare intervenție a acestora își va găsi imediat dreptul la replică într-un material scris de Heinrichs / semnat de Westinghouse.

Un asemenea material (amintit de mine la începutul articolului) apare în „North American Review”, pe parcursul a zece pagini, Edison înfățișând imaginea unei municipalități divizate între DC și AC, cabluri îngropate versus suspendate și chiar o schimbare de forțe în cadrul propriei companii. Găsiți materialul în colecția Tesla³⁵.

Aproape o sută de oameni și-au pierdut viața din cauza curentului alternativ scria Edison și îngroparea cablurilor nu va rezolva problema din cauza izolării defectuoase, dublată de degradarea în timp. Se vor înregistra și mai multe „accidente”. Singurul curent acceptabil din perspectiva siguranței cetățenilor, a bunurilor și vieților acestora, este curentul continuu, transmis la 600 sau 700 volți, cu o marjă de maxim câțiva volți.³⁶

„Compania de care aparțin a cumpărat în urmă cu ceva vreme patentele unui sistem de distribuție bazat de metoda alternativă, în ciuda protestelor mele scrise, dar până în prezent am reușit să-i conving să nu ofere acest sistem publicului. Nici n-o vor face vreodată cu asentimentul meu. Dorința mea este de a interzice cu totul folosirea curenților alternativi. Sunt inutili pe cât sunt de periculoși.”, scria Edison pe 1 noiembrie 1889.³⁷

O lună mai târziu a venit răspunsul dat de Heinrichs.³⁸. Relativ egal ca întindere (cu vreo două pagini mai mare) și extrem de bine documentat, Heinrichs nu face nici un moment greșeala de a-l ataca pe Edison, din contră, subliniază meritele inventatorului și beneficiile datorate folosirii curentului electric. Folosirea electricității a devenit parte din viața noastră, dar cele mai multe avantaje le-a adus sistemul alternativ de distribuție, unde rețeaua de transport este diferită de rețeaua clădirii sau a spațiului de utilizare. Un bec incandescent, alimentat la 50 de volți furnizează mai multă lumină (și la un cost mai mic) decât dacă s-ar folosi 110 volți, își argumentează poziția Westinghouse. Curentul alternativ este sigur câtă vreme se întrunesc, simultan, trei condiții elementare:

1. în interiorul clădirilor să nu se folosească tensiuni superioare celei de 110 volți;
2. sistemul de transport nu trebuie sub nici un motiv să fie conectat direct la instalația clădirii;
3. sistemul de transport trebuie conceput și amplasat astfel încât să poată fi înnoit)fără excavarea străzilor.³⁹

În ultimii trei ani, își încheia Westinghouse intervenția, odată ce oamenii au avut libertatea de a achiziționa energie electrică de la orice companie doresc, într-o proporție covârșitoare de aproape 5 la 1, au preferat sistemul alternativ.

„Dacă opiniile acestor persoane care n-au alt interes decât să facă cea mai avantajoasă alegere contează, atunci curentul alternativ a demonstrat că este ceea ce își doresc: o sursă sigură, ieftină, eficientă și universală de iluminare a becurilor incandescente”.⁴⁰

„Voința poporului este voința lui Dumnezeu” cum ar fi spus arhiepiscopul de Canterbury Walter Reynolds sau voința cumpărătorilor este alegerea istoriei cum aveau să demonstreze concurența și piața liberă.

Când s-a sfârșit războiul curenților?

Părerile sunt împărțite. Cei mai mulți, inclusiv Enciclopedia Relațiilor Publice, iau ca reper luna mai a anului 1893 și demonstrația de forță dată de Westinghouse Electric Corporation în cadrul Expoziției Universale de la Chicago (http://www.teslasociety.com/exhibition.htm, accesat la 17 octombrie 2016)) în fața reprezentanților din peste 50 de țări și colonii, sub privirile președintelui Grover Cleveland. Alții vorbesc despre punerea în funcțiune a hidrocentralei de la cascada Niagara în 1895 pentru care licitaseră Westinghouse și General Electric. Eu prefer să consider drept punct final înființarea General Electric prin fuziunea dintre Edison General Electric și Thomson-Houston, sinonimă cu eliminarea lui Edison și a ideilor acestuia din viața companiei.⁴¹

Edison n-a aflat despre fuziunea din 15 aprilie 1892 decât în ziua respectivă. S-a renunțat peste noapte la Edison. S-a renunțat la numele lui Edison din denumirea noii companii. S-a renunțat la curentul continuu. Din acel moment, General Electric și Westinghouse vor promova ambele curentul alternativ.

„A fost nevoie de aproximativ trei ani de promovare și comunicare continuă pentru ca sistemul de transport alternativ al curentului electric să fie recunoscut pentru siguranța și avantajele sale, și să devină standard în majoritatea orașelor”.⁴²

M-a surprins să descopăr atitudinea pasivă adoptată de Tesla pe tot parcursul acestui război al curenților, genialul inventator parcă refuzând să iasă la rampă pentru a-și susține cauza. În perioada 1888 – 1892, Tesla susține o serie de prelegeri pe seama curentului electric alternativ în Statele Unite (de exemplu la Universitatea Columbia din New York în 1891,⁴³, dar și la Londra sau la Paris (1892), apariții ce sporesc mitul Tesla și le-am încadra astăzi la „branding” personal. Nimic despre o participare activă în războiul curenților prin demontarea afirmațiilor detractorilor săi.

Experimentele din laboratorul situat în 35 South Fifth Avenue, unde printre invitați îl va avea pe cunoscutul scriitor Mark Twain⁴⁴, au loc la mijlocul anilor ’90, după ce se încheiase războiul curenților și rămân la convingerea că o imagine precum cea de mai jos, cu unul dintre cei mai iubiți americani în laboratorul lui Tesla, ar fi folosit campaniei mai degrabă în 1890 decât patru ani mai târziu. Dar am lămurit misterul neimplicării lui Twain într-un alt articol, publicat recent.

Susținerea lui Twain, sprijinul declarat public în favoarea curentului alternativ ar fi întărit poziția companiei Westinghouse Electric, scutindu-l pe Tesla de actul renunțării la dividendele promise pentru a-i salva de la preluarea forțată. Dar n-a existat o campanie de relații publice, nici măcar un plan sau vreun Bernays capabil „să aprindă” imaginația publicului. Nu se cunoștea forța opiniei publice ori mai degrabă se uitase întrucât Tocqueville o enunță cu subiect și predicat în călătoriile sale prin America, iar abordarea logică – rațională, apreciată și astăzi, nu este întotdeauna cea mai eficientă soluție.

„Ampla reprezentație cu caracter științific era închipuită drept replică la reprezentația de circar a lui Edison. […] Pe masa actorului erau rânduite aparaturi care, pentru majoritatea observatorilor, erau «niște chestii», neștiindu-li-se întrebuințarea. Lângă motorul polifazic se înălțau o roată verticală, o lopată de argint și încă vreo două aparate, arătând mai mult sau mai puțin înfricoșător.”⁴⁵

Mult succes cu explicația științifică!!!

Succes și vouă dacă vă gândiți să redactați o lucrare de licență / disertație unde să abordați războiul curenților. Surse pentru documentare sunt suficiente, iar povestea merită spusă.

---

1. Encyclopedia of public relations, editată de Robert L. Heat, Sage Publications, Inc., 2005 ↩

2. Scott M. Cutlip, Public Relations History: From the 17th to the 20th Century: The Antecedents, Routledge, 2013 ↩

3. http://ethw.org/Pearl_Street_Station, accesat la 15 octombrie 2016 ↩

4. Encyclopedia of public relations, p. 97 ↩

5. https://en.wikipedia.org/wiki/Great_Blizzard_of_1888, accesat la 15 octombrie 2016 ↩

6. A warning from the Edison Electric Light Co [microform], Edison Electric Light Company, 1888, disponibilă la adresa https://archive.org/details/warningfromediso00edis ↩

7. Op cit., p. 27 ↩

8. Op cit., p. 52 ↩

9. Scott M. Cutlip, Op. cit., p. 201 ↩

10. Scott M. Cutlip, Op. cit., p. 200 ↩

11. Vladimir Pistalo, „Tesla, portret între măști”, ed. Nemira, București, 2013, p. 151 ↩

12. http://www.edelman.com/p/6-a-m/the-first-ceo-advocate-for-pr/, accesat la  16 octombrie 2016 ↩

13. Ibidem ↩

14. Scott M. Cutlip, Op. cit., p. 200 ↩

15. https://en.wikipedia.org/wiki/Electrocuting_an_Elephant, accesat la 16 octombrie 2016 ↩

16. https://en.wikipedia.org/wiki/Harold_P._Brown, accesat la 16 octombrie 2016 ↩

17. Tom McNichol, AC/DC: The Savage Tale of the First Standards War, John Wiley & Sons, 2011, p. 89 ↩

18. Ibidem ↩

19. Tom McNichol, op.cit., p. 91 ↩

20. Ibidem ↩

21. Tom McNichol, op.cit., p. 121 ↩

22. Tom McNichol, op.cit., p. 122 ↩

23. Tom McNichol, op.cit., p. 123 ↩

24. Ibidem ↩

25. https://en.wikipedia.org/wiki/William_Kemmler, accesat la 16 octombrie ↩

26. Tom McNichol, op.cit., p. 123 ↩

27. Vladimir Pistalo, op. cit., p. 154 ↩

28. Encyclopedia of public relations, p. 70 ↩

29. https://en.wikipedia.org/wiki/War_of_Currents, accesat la 16 octombrie 2016 ↩

30. Ibidem ↩

31. Vladimir Pistalo, op. cit., p. 151 ↩

32. Scott M. Cutlip, Op. cit., p. 202, după memoriile ale lui Heinrichs ↩

33. Ibidem ↩

34. Scott M. Cutlip, Op. cit., pp. 202 – 203, după memoriile lui Heinrichs, nepublicate ↩

35. Rudinska, Iwona. Editor „The Tesla Collection.” Thomas Edison, „The Dangers Of Electric Lighting” NORTH AMERICAN REVIEW 1889-11-01:625-34. (http://www.teslacollection.com), disponibil la adresa http://www.teslacollection.com/tesla_articles/1889/north_american_review/thomas_edison/the_dangers_of_electric_lighting ↩

36. Edison în North American Review 1889-11-01, p. 632 ↩

37. Ibidem ↩

38. Rudinska, Iwona. Editor „The Tesla Collection.” Thomas Edison, „A Reply To Mr. Edison” NORTH AMERICAN REVIEW 1889-12-01:653-64. (http://www.teslacollection.com), disponibil la adresa http://www.teslacollection.com/tesla_articles/1889/north_american_review/george_westinghouse/a_reply_to_mr_edison ↩

39. Westinghouse, în North American Review 1889-12-01, p. 664 ↩

40. Ibidem ↩

41. https://en.wikipedia.org/wiki/War_of_Currents#The_current_war_ends, accesat la 17 octombrie 2016 ↩

42. Keith Michael Hearit în Encyclopedia of public relations, editată de Robert L. Heat, Sage Publications, Inc., 2005, p. 70 ↩

43. https://teslauniverse.com/nikola-tesla/timeline/1891-tesla-granted-american-citizenship, accesat la 18 octombrie 2016 ↩

44. http://www.teslasociety.com/famousfriends.htm, accesat la 18 octombrie 2016 ↩

45. Vladimir Pistalo, op. cit., pp. 161 – 162 ↩