STEFA MEDIA
28
august
Ronald Reagan, discursul de la Poarta Brandenburg
Articol de 1094 de cuvinte. Timp pentru citire: 5 - 8 minuteDiscursul de la Poarta Brandenburg, din iunie 1987, a fost „mănușa aruncată” de Președintele SUA Ronald Reagan omologului său, Secretarul URSS Mihail Gorbaciov, demers la care acesta va răspunde câțiva ani mai târziu prin desființarea nu doar a „Zidul Berlinului”, ci a URSS-ului. A fost o demonstrație de forță a lui Reagan și nu întâmplător, cel poreclit „marele comunicator” pentru talentul său, șlefuit în anii de actorie, surprindea ca nimeni altul reacțiile publicului, folosindu-le pentru a-și calibra propriul discurs. Dacă aveți curiozitatea să urmăriți câteva din discursurile sale din perioada 1964-1989, remarcați aproape instantaneu gradul de empatie transmis, indiferent de tema abordată sau de structura logică a cuvântării.
Ronald Reagan avea profunzime. Discursurile sale aveau profunzime, fapt mai rar întâlnit la politicieni. Vorbea simplu și pe înțelesul tuturor, răspunzând nevoilor de zi cu zi ale americani. De exemplu, în 1980, în timpul campaniei electorale aborda cu aceeași naturalețe subiecte sensibile precum suplimentarea fondurilor destinate apărării, propunea reduceri de taxe și milita pentru asigurarea unui echilibru bugetar. Sentimentul că urmărește binele general, credința că oamenii ar trebui să trăiască în pace (să ne amintim de tratatul INF semnat cu Gorbaciov în ’87, ce avea ca scop interzicerea rachetelor balistice cu rază medie de acțiune) l-au făcut pe Ronald Wilson Reagan să devină cel de-al 40-lea președinte al SUA, cu două mandate succesive, și unul dintre cei mai admirați politicieni din toate timpurile.
Sursă imagine și copyright: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Photograph_of_President_Reagan_giving_a_speech_at_the_Berlin_Wall,_Brandenburg_Gate,_Federal_Republic_of_Germany_-_NARA_-_198585.jpg
1. Reagan și vizita sa în RFG (6/12/87)
Un astfel de moment, rămas celebru în cărțile de istorie, a survenit nu așa cum am fi tentați să credem în America natală, într-un platou de televiziune ale cărui dedesubturi le cunoștea până în cele mai mici amănunte, ci în fața Porții Brandenburg, în Berlinul de Vest. Se întâmpla în 1987, pe când Europa și lumea întreagă erau divizate de ceea ce Churchill inspirat numise „Cortina de fier”, în plin „Război rece”, chiar în fața simbolului acestei divizări, anume „Zidul Berlinului”.
Oprirea la Berlin, una de scurtă durată în condițiile în care Reagan trebuia să ajungă la o reuniune G7 în Italia, i-a oferit acestuia încă o posibilitate de a-și prezenta vederile anticomuniste, lansând totodată celebrul îndemn, „Domnule Gorbaciov, deschideți această poartă. Domnule Gorbaciov, domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid”. Însuși șeful stafului de la Casa Albă, Howard Baker, s-a pronunțat împotriva discursului, iar Colin Powell, la acea dată consilier pe probleme de securitate națională l-a sfătuit pe Reagan să renunțe la fraza respectivă, considerând-o în măsură să inflameze spiritele și așa tensionate. Peter Robinson sau Anthony R. Dolan, oamenii care se ocupau de discursul președintelui, l-au susținut însă.
Ajuns la Berlin pe 12 iunie 1987, după o scurtă vizită la Reichstag (clădirea parlamentului), la ora locală 14.00, în fața unei audiențe de 45.000 de oameni (inclusiv președintele Germaniei Federale Richard von Weizsacker, Cancelarul Helmut Kohl și primarul Berlinului de Vest Eberhard Diepgen), Reagan și-a început cuvântarea. Cu calm. Așezat.
Vorbește despre discursul susținut de Kennedy cu 24 de ani înainte. Vorbește despre datoria președinților SUA de a vorbi „în acel loc al libertății”. Vorbește despre istoria Berlinului de la a cărui atestare se împlineau 750 de ani, contrapusă „tinerei” democrații americane care vine, iată, să-și aducă omagiul. Apoi, pe măsură ce discursul evoluează, în vocea președintelui american Reagan se simte iritarea. Încrâncenarea. Apoi furia. Nu Mihail Gorbaciov era ținta furiei sale, relațiile între cei doi fiind destul de bune ținând cont de circumstanțe. Nici măcar Uniunea Sovietică reprezentată de acesta. Era furios pe liderii germanilor din Est care încercau să-i bruieze discursul cu muzică proiectată din difuzoare, detaliu aflat grație aceluiași Lou Cannon. Și dacă altcineva ar fi ales să facă o remarcă sau un reproș voalat, o glumă așa cum se obișnuiește la noi „în bătătură”, Reagan canalizează toată această furie pentru a da greutate cuvintelor sale.
2. Discursul de la Poarta Brandenburg
Salutăm schimbarea și deschiderea; pentru că noi credem că libertatea și securitatea merg mână în mână, că avansarea pe direcția libertăților nu poate decât să întărească pacea mondială. Există un singur semn inconfundabil pe care Sovieticii îl pot face, acesta fiind avansarea pe direcția libertății și a păcii. Domnule Secretar Gorbaciov, dacă sunteți în căutarea păcii, dacă sunteți în căutarea prosperității pentru Uniunea Sovietică și pentru Europa de Est, dacă doriți liberalizare, veniți la această poartă, Domnule Gorbaciov, deschideți această poartă. Domnule Gorbaciov, domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid.
A se observa pauză făcută înainte de îndemnul „dărâmați acest zid”. Cum așteaptă pregătește publicul, conștient de impactul cuvintelor sale.
Discursul de la Poarta Brandenburg continuă pentru încă 15 minute, dar agențiile de presă își trimiteau deja corespondențele. Nici nu mai conta. Provocarea era făcută. Mănușa fusese aruncată.
În septembrie 1989, „Zidul Berlinului” se prăbușea sub povara istoriei sale rușinoase, iar Reagan a fost chemat pentru a aplica câteva lovituri simbolice de ciocan zidului al cărui sfârșit îl ceruse, și-l anticipase câțiva ani mai devreme.
Pentru final, lăsând de o parte discursul de la Poarta Brandenburg, aș aminti de caraterizarea făcută de Lou Cannon, corespondentul Washington Post acreditat la Casa Albă în timpul președinției lui Reagan și autor al cărții „Guvernatorul Reagan: Ascensiunea sa spre putere”, care afirma, parafrazând un alt mare jurnalist (Walter Lippmann), „The greatness of Reagan was not that he was in America, but that America was inside of him.”
Sursă foto:
Referințe suplimentare:
Articole pe aceeași temă:
Ronald O’Bryan, omul care a ucis sărbătoarea de Halloween
