Doamnă care prezintă etapele formulei ROSIE de relații publice

Rolul formulei R-O-S-I-E în activitatea de relații publice

A venit rândul formulei R-O-S-I-E. Nu e Rosie the Riveter (Mașinista), nici Mița Biciclista, ci R-O-S-I-E, adică acronimele pentru Research – Objectives – Strategies – Implementing – Evaluation și după cum bănuiți, astăzi zăbovim preț de câteva ceasuri asupra unei alte formule menite să clarifice activitatea de relații publice. Asemeni formulei R-A-C-E, prezentată în primul material al seriei, R-O-S-I-E este o formulă liniară, gândită cu scopul de a defalca procesul de relații publice, de a-l diviza în mai mulți pași, fiecare etichetat și numerotat în consecință, astfel încât să creștem șansele obținerii unor rezultate pozitive pentru organizație și pentru publicurile…


Bărbat pe cal, cu servietă și hârtii cu mega-definiția relațiilor publice

Mega-definiția relațiilor publice, moștenirea profesorului Rex Harlow

De prea multe ori, manualele sau cărțile de relațiile de publice disponibile în timpul facultății mi-au transmis o istorie simplificată a acestui domeniu, iar cel mai bun exemplu îl reprezintă mega-definiția relațiilor publice. Prezentată drept „cea mai cunoscută și mai acceptată definiție” pe Wikipedia, mega-definiția constituie încununarea eforturilor întreprinse de profesorul Rex Francis Harlow, echipa coordonată de acesta reușind să traseze o direcție pentru dezvoltarea profesiei de relații publice și a viitorilor specialiști Versiunea „simplificată” ni-l înfățișează pe Rex Harlow care adună 472 de definiții ale relațiilor publice, le studiază, discută cu liderii domeniului și propune propria sa definiție în…


Instrumentele specialistului în relații publice ieri și azi

Profesia de relaționist 2.0 între artă și știință. Infografic

Relațiile publice sunt o artă sau o știință? Iar profesia de relaționist („lucrător” / specialist în domeniul relațiilor publice) necesită calități artistice sau prevalează partea de cercetare și interpretarea rezultatelor? Dilema, prezentată la primele cursuri de introducere în relațiile publice ne-a urmărit până la sfârșitul semestrului, spre bucuria colegilor ori mai corect spus colegelor ce demonstrau un anumit grad de abilitate creativă, dar și a subsemnatului pentru care pisicile, dacă nu sunt toate negre sunt pătrate. Dar și pe ele trebuie să le numere cineva, așa cum ziariștii sportivi (o parte măcar) țin evidența cornerelor. Morala? Oricât de (ne)talentați am…


Etapele formulei RACE pe tablă

Ce reprezintă formula R-A-C-E în activitatea de relații publice?

La prima strigare, aș spune că formula R-A-C-E reprezintă un posibil subiect de examen la IRP (Introducere în relații publice), fie de sine stătător, fie într-o analiză comparativă cu una dintre celelalte formule (R-O-S-I-E, R-P-A-C-E, R-P-C-E), toate dezvăluind un singur adevăr: fără cercetare nu pot fi setate obiective și scopuri realiste în activitatea de relații publice, iar fără evaluarea rezultatelor nu vom cunoaște eficacitatea tacticilor alese. Pentru că strategia este calea prin care se pot rezolva problemele, dar ea se bazează pe cercetare și se fundamentează pe teorie. Vorbim azi despre formula R-A-C-E, una dintre primele formulele liniare cu ajutorul…


Bărbat care anunță cursul gratuit de introducere în relațiile publice

Introducere în Relațiile Publice, curs gratuit pe Coursera

Notă 2020: acest curs este indisponibil momentan. Înțeleg că v-a plăcut ori cel puțin v-a atras atenția cursul gratuit de „Introducere în științele comunicării”, drept pentru care astăzi echilibrez balanța și vă aduc în atenție celălalt centrul de greutate al blogului printr-un curs de Introducere în Relațiile Publice. Tot gratuit, găzduit pe cunoscuta platformă Coursera și susținut în fața camerei video de profesorul Mohan Dutta (conducătorul departamentului de Comunicare și Noile Media de la Universitatea Națională din Singapore, NSU), ajutat de profesorul asistent Iccha Basnyat și dr. Tracy Loah. Cursul de Introducere în Relațiile Publice face parte dintr-un proiect mai…


Reprezentare grafică a modelului tip roată conceput de David Bernstein

Roata lui Bernstein, model de comunicare pentru organizații

Uitați de morărița Mirabelei și roata morii ce „se-nvârtește”, de „Roata norocului” lui Merv Griffin, de roata din Herăstrău ori de cea de la Londra, fiindcă astăzi discutăm despre roata lui Bernstein, numită așa după David Bernstein, cel care la sfârșitul anilor ’90 și-a imaginat legăturile dintre organizație, publicurile sale și canalele de comunicare. E un subiect valabil la nivel teoretic (cred că e subiect examen sau cel puțin era) cu o aplicabilitate practică sporită odată ce a fost actualizat în 2003 de Balmer și Greyser pentru a face față provocărilor reprezentate de internet și noile media. Dificil de reprezentat…


Declarația de principii a lui Ivy Ledbetter Lee din 1906

Declarația de principii. Ivy Lee, primul PR-ist cu un cod de conduită

În articolul de azi îmi propun să descriu contextul în care a apărut „Declarația de principii” a lui Ivy Ledbetter Lee, cum arată și ce materiale interesante găsiți pe marginea subiectului. Scott M. Cutlip a scris recent (2013) despre Ivy Lee în cartea „The Unseen Power: Public Relations: A History”, iar cu ceva timp în urmă (prin 2009), Karen Miller Russell scria un material intitulat „Understanding Ivy Lee’s declaration of principles: U.S. newspaper and magazine coverage of publicity and press agentry, 1865–1904” unde analizează în ce măsură „Declarația de principii” poate fi socotită un punct de cotitură în istoria relațiilor…


Comunicat de presă al căilor ferate după accidentul din 1906

Primul comunicat de presă, autor: Ivy Ledbetter Lee. Ce l-a determinat?

Știți ce făcut să apară primul comunicat de presă? Un tren (electric), un pod batant făcut precum cele din zilele noastre pe principiul „dacă n-a căzut încă, e bun” și vreo cinzeci de nefericiți care și-au găsit sfârșitul în Atlantic City, New Jersey. Urât moment. Mare tragedie. Feroviară. Una dintre cele mai mari din istoria Statelor Unite, prilej pentru „omul nostru” Ivy Lee să publice la 30 octombrie în ziarul The New York Times declarația oficială a companiei Pennsylvania Railroad cu privire la accident. Asistam la nașterea comunicatului de presă, instrument vital în activitatea de relații publice. Și Ivy Lee…


Relațiile publice și publicitatea se luptă pe buget

Care este diferența dintre relații publice și publicitate?

După cum vă povesteam, am ajuns la comunicare și relații publice fără un obiectiv precis, mai degrabă din curiozitate. Nu cunoșteam domeniul de activitate al relațiilor publice (măcar nu le confundam cu relațiile cu publicul) și nici prin ce se deosebesc de publicitate, de marketing sau propagandă. Și cu ce credeți că am început în primul an de facultate? Cu diferența dintre relații publice și publicitate. Despre această diferență dintre relații publice și publicitate am să vorbesc astăzi, pornind chiar de la termenii în engleză pentru că PR-ul s-a născut și a crescut în spațiul american. Ca resurse bibliografice folosesc…


Relațiile publice sunt o mână de ajtuor

Ce sunt Relațiile Publice? Definiții. Interpretări. Infografic

Ce sunt Relațiile Publice reprezintă o întrebare care definește exista celor care lucrează în domeniu, conștientizând acest lucru sau nu, pentru că orice încercare de a câștiga bunăvoința publicurilor (de la telefonul dat de secretară, până la tichetul de răspuns venit de la departamentul tehnic) se poate înscrie într-un efort de relații publice, dacă vizează mai mult decât actul în sine și se înscrie într-o politică globală. Într-un efort „deliberat, planificat și susținut”, așa cum spune Institutul Britanic al Opiniei Publice (devenit Chartered Institute of Public Relations, CIPR). Ce sunt Relațiile Publice? Infografic PR Newswire, o agenție de PR (și…