Persoane care încearcă să se indentifice cu un tip de public

Tipuri de public sau publicuri. Clasificări și descrieri

Câte cafele merit? VOTEAZĂ (click pe imagine):

1 Cafea2 Cafele3 Cafele4 Cafele5 Cafele (Mai scriu un articol) 4,62 rating dintr-un maxim de 5 și 13 vot/uri

Articol de 1012 de cuvinte. Timp pentru citire: 5 - 8 minute
Pahon Bogdan-Andrei

Am discutat despre public, public țintă, despre importanța construirii unui mesaj în măsură să viziteze necesitățile lor reale (apropo de piramida lui Maslow), însă ce nu am făcut, și e momentul acum, a fost să trec în revistă câteva categorii de public sau tipuri de public.

Dar mai întâi, ce-i acela public ? Publicul reprezintă „o comunitate decidentă în raport cu interesele unei instituții sau organizații”1. Dar la fel de bine publicul poate fi constituit și dintr-un singur individ, câtă vreme acesta influențează politica organizației. Așadar, prin public înțelegem „orice grup sau individ care este implicat în vreun fel în viața organizației”2. E cea mai simplă definiție.

P.S. Într-o altă versiune a acestui articol au fost adăugate noi tipologii ale publicurilor, precum și surse bibliografice suplimentare.



1. Tipuri de public. Clasificări și descrieri

În literatura de specialitate se regăsesc mai multe clasificări sau taxonomii ale tipurilor de public, rezultate atât din poziționarea față de organizație, cât mai ales din atitudinea adoptată. Și am să pornesc de aici, de la clasificarea făcută de Grunig și Repper, subiect de examen în anul I la Introducere în relații publice.

James E. Grunig (vi-l amintiți probabil din articolul dedicat celor patru tipuri de relații publice), alături de F.C. Repper, în funcție de interesul manifestat de indivizi față de problemele organizației, au identificat următoarele tipuri de public: publicurile apatice, publicul tuturor problemelor, publicul unei singure probleme și publicul subiectelor fierbinți.

  1. Publicurile apatice. Ca alegătorul român. Se mobilizează arareori, dar nu-l poți scoate din ecuație pentru că are un cuvânt de spus în viața organizației.
  2. Publicul tuturor problemelor. Este opusul celui prezentat anterior, fiind interesat de tot și de toate. Deseori este și cel mai vocal, lăsând impresia că fiecare problemă este una de viață și de moarte.
  3. Publicul unei singure probleme. Activ, însă după cum numele lasă să se înțeleagă, decupează din panoplia de probleme prezentate una singură căreia decide să-i acorde toată atenția și ori de câte ori subiectul revine în dezbatere. Publicul interesat de încălzirea globală de exemplu, sau publicul interesat de exploatările miniere de suprafață. Le știți voi.
  4. Publicul subiectelor fierbinți. Este publicul subiectelor dezbătute la televizor, de preferabil pe același canal, și apare ca exemplificarea perfectă a teoriei „agenda setting” – opusă modelul ciupercii de carea aminteam câteva rânduri mai sus – conform căreia mijloacele de comunicare în masă nu-ți pot spune cum să gândești, dar îți arată la ce anume să te gândești.3

O altă clarificare, făcută de asemenea în baza atitudinii demonstrate, distinge între public de sprijin, favorabil punctelor de vedere exprimate de organizație, public opozant, și public neutru sau nehotărât (Fraser P. Seitel).4

De același autor, avem o clasificare ce se se pretează situației actuale a blogului StefaMedia.com, Seitel vorbind de public tradițional, legat de organizație (cititorii obișnuiți cu versiunea .ro) și public viitor, public pe care organizația speră să-l câștige de partea sa.

Și tot Seitel, împarte publicurile în primare, secundare și marginale, înțelegând prin aceasta cantitatea de resurse, inclusiv timp, alocate problemelor organizației.

Nu trebuie uitată nici cea mai simplă taxonomie, dată de poziționarea celor implicați. Sunt în interiorul organizației, fac parte din publicul intern (angajați, acționari, structură de conducereetc), pe când toți ceilalți se consideră a fi public extern. De exemplu, dacă acest blog ar fi fost unul colectiv, cu o echipă formală sau informală (există și ghostwriter), aceștia formau publicul intern, pe când așa… cu o singură excepție, ghici ghicitoarea mea, publicul este unul extern.Pălărie într-un picior, ghici modelul ciupercii ce-i?! Alții. Alteritatea.

Prin cele prezentate până acum, devine limpede că nu putem vorbi de public (în sensul de tot unitar), ci mai degrabă de publicuri.


2. De ce „publicuri” și nu „public”

Chiar și în cazurile simple, blogul, publicul sau audiența (deși termenul de audiență a fost acaparat de mass media) este segmentat în mai multe publicuri, fiecare cu specificul său, cu preferințele sale, preferințe ce trebuie avute în vedere atunci când redactăm mesaje. Iar mesajele, la rândul lor, vor fi interpretate diferit de categoriile de public, fiindcă în timp ce publicul tradițional, publicul tuturor problemelor, fără să mai socotim publicul de sprijin, se vor arăta dornice să ofere feedback, să susțină organizația ori cel puțin să-și susțină punctul de vedere, de la publicurile marginale, publicurile apatice, publicuri externe prin excelență, nu te poți aștepta decât la reacții disparate. Neuniforme. Sau la lipsa reacțiilor.

Nu trebuie să vă sperie fragmentarea publicurilor. Segmentarea lor. Ba, din contră. Profitați pentru a construi mesaje la obiect. Sigur, era mai bine cu glonțul magic. Dar acela omoară doar vârcolaci. Și numai în filme. Aici e o muncă de anduranță. De „efort susținut”. Unde nu există soluții rapide, cel mult abordări eficiente ce vizează întărirea atitudinilor favorabile față de organizație, dezamorsarea criticilor și, cum bine știm de la teoria relațiilor publice, câștigarea încrederii. Și da, multă muncă.


  1. Gheorghe Ciascai, Introducere în relații publice internaționale, Ed. Pro Universitaria, București, 2011, pag. 21, apud. Adela Rogojinarul, Relații publice, fundamente interdisciplinare, Ed. Tritonic, București, 2010, pag. 73 

  2. Gheorghe Ciascai, op. cit. , pag. 21, apud Cristina Coman, Relații publice – principii și strategii, Ed. Polirom, Iași, 2006, pag. 26 

  3. Gheorghe Ciascai, op. cit. , pag. 22, apud Cristina Coman, op. cit. , pag. 17 

  4. Gheorghe Ciascai, op. cit. , pag. 23, apud Cristina Coman, op. cit., pag. 27 

Categorii și etichete