Bine v-am regăsit, din nou, pe Stefa Media

Să fie un an de la primul articol pe Stefa Media? Un an și ceva? Contează prea puțin. Cert e că am lăsat deoparte acest blog, ocupat fiind cu alte priorități și proiecte, și de vreo două săptămâni mă gândesc de unde să reiau povestea. Sau dacă mai există o poveste de spus. Sau cineva interesat s-o audă.

O călătorie de o mie de mile începe cu primul pas, spune un vechi proverb chinezesc, și îmi place să cred că alegând în 20120 UCDC, specializarea Comunicare și Relații Publice, am făcut acest pas în direcția potrivită. Între timp am absolvit facultatea, cu rezultate bune chiar (colegii și profesorii pot confirma, iar cel puțin vreo doi-trei s-au aventurat pe acest blog), preferând însă ca examenul de licență și susținerea lucrării să le las pentru februarie 2014, când îmi voi fi făcut ordine prin cufărul cu minuni. Pentru că de o mică minune am nevoie, ca lucrurile să se așeze în matca lor cum doresc.

Am învățat multe în acești trei ani însă, cel mai important, am învățat să învăț. Scopul unei educații de calitate nu-l constituie transmiterea informațiilor, ci formarea unei gândiri critice capabile de a rezolva probleme în baza informațiilor transmise. Așa am învățat să gestionez proiecte dificile, folosind tactici și tehnici pretabile situației, să caut soluții, nu doar să aplic soluțiile altora. În fine, am învățat (eu unul sunt sigur) despre noi înșine, pentru că, nu-i așa, pe frontispiciul templului din Delplhi stă scris „Cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște întregul Univers”.

În rest, sunt bine și sănătos (ceea ce vă doresc și vouă), mulțumit de ceea ce am făcut, ușor nemulțumit în raport cu ceea ce aș fi putut realiza, plictisit de unele lucruri (la acest capitol intră ceea ce pompos numim blogosferă și care, dacă permiteți o analogie, îmi amintește de Voltaire și a sa cugetare despre Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană – ce nu era nici sfânt, nici roman și nici imperiu), și mirat de entuziasmul oamenilor din jurul meu. Mirat întrucât rămân adeptul zicalei „să nu-ți faci iluzii, pentru a nu avea deziluzii”. De la „Imi” Ienei citire.

Un proiect care mi-a solicit atenția în ultimele săptămâni a fost Emiral Media, site-ul firmei cu același nume, recomandată fără rezerve – și știți că nu mă joc cu cuvintele, unde la secțiunea destinată blogului voi publica o serie de materiale noi, alături de altele din trecutul mai îndepărtat al Stefa Media. Și tot acolo veți găsi articole despre web design, e-commerce, marketing sau social media pe care vă invit să le parcurgeți întrucât sunt interesante și scrise cu pasiune. Dacă n-ar fi fost acest proiect, poate că revenirea mea s-ar fi lăsat și mai mult așteptată.

Stefa Media, încotro?

Cât privește Stefa Media, până la preconizata relansare din această vară (când voi avea resursele materiale pentru câteva inițiative rămase până acum în stadiul de proiect, dar și răgazul pentru a le pune în practică), urmează se ne reacomodăm unii cu ceilalți, să fac trecerea de la rigorile lucrării de licență la stilul laisser-faire acceptat pe blog.

Interesant, din punctul meu de vedere, va fi un proiect maraton de aproape 200 de articole despre teoria comunicării, ce sper să-mi folosească drept bază a examenului de anul viitor. Posibile subiecte la orice examen de comunicare și relații publice. Și ce cale poate fi mai nimerită pentru a învăța, pentru a-ți fixa în minte niște noțiuni (dealtfel rigide), decât să le citești, să le conspectezi, să le corelezi cu alte cunoștințe, și apoi să încerci explicarea lor, răspunzând totodată întrebărilor pe blog? Va fi o probă de anduranță. Un maraton și nu un sprint, dar aici e secretul în comunicare și relații publice, o profesie artă și știință deopotrivă pentru care trebuie să ne pregătim nu trei, nu cinci ani, ci o viață întreagă. La 70 de ani, o vârstă când alții își scriu memoriile (asta dacă își mai aduc aminte), Edwards Bernays contribuia activ dezvoltarea unui nou model al relațiilor publice, și nu e singurul exemplu.

Ce ne rezervă viitorul e greu de spus. Majoritatea dintre noi sunt convinși (sau încearcă se convingă) că știu deja următorul pas, că viitorul e, dacă nu scris, cel puțin schițat. Că ursitoarele, trei la număr după sistemul Bologna, au hotărât și au hotărât bine. Majoritatea colegiilor vorbeau despre continuarea studiilor, aici sau în străinătate, un loc de muncă sau o colaborare, o afacere pe cont propriu. Personal, nu știu. Și asta nu pentru că mi-ar lipsi imaginația, dar dacă am căpătat o certitudine în acești trei ani, ar fi că nu ne putem îngusta orizontul posibilităților. Suntem ceea ce alegem să fim. Și tot ceea ce este posibil să devenim. Acest blog poate astăzi să fie, pentru ca „mâine” să nu mai fie. Important este ce facem până atunci, conform zicalei care ne îndemna să nu mai numărăm zilele, ci să facem în așa fel încât numărul lor să conteze.

În final, închei cu un îndemn pe care l-am adresat colegilor pe pagina de Facebook, dar știu că se pretează și câtorva dintre voi. Steve Wozniak, co-fondatorul Apple, spunea că vom găsi peste tot oameni dispuși să facă lucrurile așa cum au mai fost făcute. Din comoditate sau de teama de a nu greși. Îi numește „followers”. Apoi, sunt alții care încearcă să facă lucrurile mai bine, mai eficient. Inovează (innovators). În sfârșit, avem a treia categorie. Ei nu fac lucrurile așa cum s-a obișnuit, nu le îmbunătățesc la suprafață, ci le schimbă din temelii. Ei sunt inventatorii (inventor), iar lumea are nevoie mai mult ca oricând de inventatori. Are nevoie de tineri cu o gândire critică rațională. Are nevoie de voi. Și doar de voi depinde să vă valorificați întregul potențial.

Ce-mi doresc este ca prin intermediul acestui blog să vă fiu alături și dacă pot da o mână de ajutor, oricând cu plăcere.

Bine v-am regăsit.