STEFA MEDIA
Colind de Crăciun (1910). Ați văzut filmul lui Edison?
Articol de 1154 de cuvinte. Timp pentru citire: 6 - 10 minuteBine v-am regăsit, prieteni. În ton cu atmosfera de sărbătoare, am ceva cu adevărat deosebit și care sunt sigur că va readuce Crăciunul în sufletul și în inima voastră. Este vorba de una dintre primele ecranizări ale celebrului Colind de Crăciun al lui Charles Dickens, realizată la 1910 în laboratoarele Thomas Edison și lansată, atenție, pe 23 decembrie.
Conținut:
- Povestea Colindului de Crăciun
- Câteva cuvinte despre colindul de Crăciun din 1910
- Colind de Crăciun din 1910, pe video
- Unde găsim cartea și filmul?
Pelicula nu are înregistrate vocile actorilor (ne aflam în epoca filmului mut și profit de ocazie pentru a vă reaminti că primul film „vorbit” a fost „Cântărețul de Jazz”, la 1927), iar în aproximativ 11 minute, reușește să condenseze într-un mod exemplar acțiunea poemului, arătând atât cât este nevoie și ce este neapărat nevoie. Originalitatea regizorilor de la acea dată face ca în ciuda limitărilor de ordin tehnic (filmarea se face cu cameră fixă ce nu suportă efectele cu care deja suntem obișnuiți gen zooming sau panning), prin decorurile alese, poziționarea actorilor și schimbarea unghiului de filmare, să construiască o poveste vie care evoluează firesc, cadru cu cadru.
Deloc întâmplător, J. Searle Dawley (ajutat la acest film de Charles Kent și Ashley Miller) se recomanda ca primul regizor, îndreptățit fiind de câteva realizări de succes precum Frankenstein din același an (1910) sau Albă ca Zăpada din 19161.
Pare interesant? Sunt sigur că este. Iar surprizele continuă pentru că prezint versiunea refăcută a capodoperei din urmă cu un secol. Casetele grafice (cartoanele) au fost redesenate în 2010 (cu prilejul centenarului), coloana sonoră – îmbunătățită, artefactele din imagine – înlăturate, iar cele trei acte apar colorate diferit pentru o mai bună identificare. Astfel vom înțelege mai bine la care parte a filmului ne referim.
1. Povestea Colindului de Crăciun
Colind de Crăciun2 a fost publicată de Charles Dickens în 1843 (pe 19 decembrie), titlul original fiind „Colindă de Crăciun în proză, poveste de Crăciun cu fantome”, și-l înfățișează pe Ebenezer Scrooge, un om hapsân și morocănos care în Ajunul Crăciunului primește vizita a patru fantome (da, patru și nu trei), iar acestea-l determină să-și schime imediat viața în bine. În epocă, Colindul a fost văzut ca o critică adresată capitalismului veros, dezumanizant, ce domina Marea Britanie, contribuind din plin la revitalizarea sărbătorii Crăciunului și la actele de caritate făcute de cei cu dare de mână în această perioadă.
2. Colind de Crăciun (varianta din 1910)
Așa cum v-am spus, pelicula din 1910 a fost regizată de J. Searle Dawley și printre protagoniști îi are pe Marc McDermott în rolul lui Scrooge și Charles Ogle ca Bob Cratchit, același Charles Ogle distribuit în rolul monstrului din Frankenstein3.
Actul I. Este ajunul Crăciunului, iar Scrooge ajunge la ceea ce se dorește a fi „biroul” său, unde Bob Cratchit lucrează deja de zor. Camera este una austeră, dominată spațiul de lucru al lui Scrooge în planul apropiat, în opoziție cu colțișorul din planul depărtat, unde lucrează exilat Cratchit. Observați cele două scaune 🙂
Intervenția celor trei din Comitetul de într-ajutorare, porniți la strângere de fonduri, pare aproape una brutală, intențiile lor nobile lovindu-se de realitatea acestui spațiu auster și îngrămădit. Aceeași senzație o transmite și vizita nepotului lui Scrooge, venit să-i ureze Crăciun Fericit și să-l invite la petrecerea familiei. Cadrul este de așa natură construit, încât nu lasă loc nici unui sentiment de bucurie sau fericire.
Actul II (de la 1’44”). Ajuns acasă, Scrooge zărește în pragul ușii fantoma fostului său partener (Marley), acesta venind să-l avertizeze asupra greșelilor făcute și a necesității de a se schimba. Până nu e prea târziu.
Cadrul cu Scrooge în genunchi în fața lui Marley, în timp ce ascultă reproșurile acestuia, e realizat folosindu-se dubla expunere, unul din efectele speciale care-și fac apariția încă din epoca de pionierat a cinematografului. L-am amintit cu ocazia articolului despre primul film cu Moș Crăciun.
Pe fundal se observă o pendulă ce pare a indica ora 12, funcționând ca poartă de intrare spre această lume a celor trei spirite. De fiecare dată, spiritele domină partea centrală a imaginii, cu Scrooge pe de-o parte și amintirile de cealaltă parte, o simetrie ce pare a indica fără putință de tăgadă firul logic, cauză –> efect.
Viziunea viitorului îi înfățișează o moarte mizeră și, din nou, Ebenezer Scrooge este în genunchi, în timp ce pendula apare deasupra sa, implacabilă. Iar pe pat, locul muribundului Scrooge din viitor este luat de o piatră funerară. La capătul puterilor, învins, Scrooge se prăbușește pe patul unde cu doar câteva clipe înainte își văzuse sfârșitul.
Actul III (de la 7’34”). Scrooge este transformat, iar asta se vede din primele cadre care par mai spațioase (se folosesc decoruri de exterior). Și unghiul de filmare e schimbat.
De această dată Scrooge e darnic cu colindătorii, cu cei de la Comitetul de într-ajutorare, cu nepotul său căruia, ca partener în afaceri, îi permite să se însoare cu fata pe care o iubește, și chiar cu Bob Cratchit, surprins cu vizită și daruri de Crăciun, aducând daruri. Atmosfera e dominată de râsete, de veselie, filmul radiază o căldură și bunătate ce părea imposibilă de primele cadre, iar în acordurile unei muzici triumfătoare, se încheie. Totul în mai puțin de 11 minute.
Vă doresc vizionare plăcută și, dacă v-a plăcut prezentarea, contribuiți cu un Share sau Like, un plus pe Google sau un retweet. Nu lăsați Scrooge-ul din voi să câștige.
3. Colind de Crăciun (video)
4. Unde găsim cartea și filmul?
Dacă doriți să descărcați Colind de Crăciun din 1910, găsiți materialul video pe Internet Archive și cartea, evident, în biblioteca digitală a proiectului Gutenberg. Inclusiv versiunea cu ilustrații pentru Kindle. 😉