STEFA MEDIA
A fost Machiavelli machiavelic? Naivitatea gânditorului florentin
Articol de 1619 de cuvinte. Timp pentru citire: 8 - 13 minuteAm ajuns astăzi la Machiavelli, creatorului celebrei „scrisori de intenție” sau de angajare cunoscută drept Principele și la dilema lăsată exegeților scriitorului florentin… dacă a fost sau nu Machiavelli machiavelic.
Înainte să vorbim despre Machiavelli ori să vizionăm prezentarea lui Miles Unger1, autor a două cărți despre Italia Renascentistă: Magnifico: The Brilliant Life and Violent Times of Lorenzo de’ Medici (2008) și Machiavelli: A Biography (2011), invitat la UMW (Universitatea Mary Washington) în 2014, propun să vedem ce se înțelege prin „machiavelic”. V-a făcut cineva vreun „compliment” numindu-vă „machiavelic”? Vă imaginați ca fiind o persoană „machiavelică”? Ori „gratulați” mai degrabă persoanele indezirabile cu acest epitet?
Găsești în articol:
- Ce înseamnă machiavelic?
- Cum i-a fost asociat epitetul machiavelic lui Machiavelli?
- Miles Unger despre Machiavelli (video)
Ce înseamnă machiavelic?
MACHIAVÉLIC, -Ă, machiavelici, -ce, adj. Care este lipsit de onoare și de scrupule; perfid, viclean. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavélique, it. machiavellico.2
Sinonim cu duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean, conform aceleiași surse online. Nici pe departe omul pe care să-l invitați la masa de Ziua Recunoștinței. Poate doar dacă vizați un schimb cu locuri între el și curcan. Glumim, ne distrăm, dar adjectivul machiavelic este un eponim (din grecescul eponymos)3, termen derivat de la numele propriu Machiavelli și intrat în vorbirea comună. Alte exemple sunt hooligan (de la Patrick Hooligan – tâlhar de origine irlandeză), draconic (persoană intransigentă precum era Dracon, legiuitorul atenian) ori șovin (de la Nicolas Chauvin, un personaj din secolul al XIX-lea).
Și nu-i obligatoriu ca persoana să fie existat cu adevărat. Avem (adjectivul) narcisist provenit de la numele zeului grec Narcissus, titanic (de la odraslele zeilor greci), faustian (de la personajul imaginat de Goethe) și, ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, MacGyverian de la îndrăgitul personaj MacGyver, interpretat de Richard Dean Anderson.
Termenii „machiavelic” sau „machiavelism” au intrat relativ repede în vocabularul filozofilor preocupați de implicațiile etice, dar mai ales politice ale fenomenului, „chiar dacă Machiavelli nu a inventat machiavelismul și nici nu fost machiavelic, în sensul atribuit lui”, scrie pentru Enciclopedia de Filozofie Online Stanford, Cary Nederman4
De unde atunci semnul de egalitate între gânditorul florentin și cele mai rele apucături ale conducătorilor politici și nu numai? De la „prieteni” cum reiterează biograful său, Miles Unger.
Când te citează (nu e sigur dacă te-au citit) Napoleon ori Stalin, cine mai are nevoie de dușmani? Iar Machiavelli, în timpul celor 14 ani cât a trecut de la finalizarea lucrării Principele și până se stinge din viață pe 21 iunie 1527 (înainte de a fi reabilitat complet de guvernul Medici) a avut mai degrabă prieteni de distracție decât de conversații filozofice. De remarcat comedia „La Mandragola” (ro. Mătrăguna) scrisă în 1518, mai populară în timpul vieții autorului decât Principele.
Cum i-a fost asociat epitetul machiavelic lui Machiavelli?
Un prim pas l-a făcut hughenotul Innocent Gentillet în lucrarea sa „Discours contre Machievel” din 1576. Publicată în contextul masacrului din Noaptea Sfântului Bartolomeu din 1572 când au pierit între 5000 și 30.000 de hughenoții (calviniști francezi), cartea lui Innocent Gentillet indică drept sursă primordială a răului lipsa moralității și ce exemplu era mai potrivit decât principele „ideal” susținut logistic cu sfaturi și povețe de Niccolo Machiavelli.
„Discours contre Machievel” se va publica și republica de numai puțin de 10 ori în următorii patru ani, depășind ca răspândire Principele. În fapt, există puține urme ale scrierilor lui Machiavelli în franceză anterioare masacrului din 19725 și cu atât mai improbabil este ca Principele să fi influențat tragicele evenimente survenite 60 de ani mai târziu. Singurul fir care leagă Principele din 1513 (publicat doar după moarta autorului în 1532) este atotputernica familie de’ Medici.
Dedicată inițial lui Giuliano di Lorenzo de’Medici, cartea ajunge să-i fie „închinată” precum unele poezii ante-decembriste lui Lorenzo di Piero de’Medici, conducătorul Florenței din 1513 și până la moartea sa în 1519, duce de Urbino, tatăl Catherinei de’Medici. Ori Catherine de’Medici, mama regelui Charles IX, era văzută ca instigatorul masacrului din Noaptea Sfântului Bartolomeu, survenit la cinci zile după nunta surorii regelui cu Henry III de Navarre (protestant), viitorul rege Henric al IV-lea al Franței.
Sigur, îmi permit să speculez. Suntem pe blog și nu într-o lucrare academică, dar nu e lipsit de fundament să presupunem că dedicația adresată tatălui Catherinei îi va aduce lui Machiavelli oprobriul calviniștilor.
Următorul pe lista prietenilor de care s-a bucurat după moartea sa Machiavelli este Christopher Marlowe care își începe piesa din 1589-1590, „Evreul din Malta”6, cu prologul narat de Machevill, o caricatură a autorului florentin. Apariție fantomatică, Machevill numește religia „o jucărie pentru copii” și nu recunoaște alt păcat decât ignoranța.
După Marlowe, însuși William Shakespeare avea să contribuie la „machiavelizarea” lui Machiavelli, după cum amintește în prelegerea sa Miles Unger. În piesa Henric al VI-lea, partea a treia (scrisă, cel mai probabil în 1591), Richard al III-lea se compară cu „ucigașul Machiavelli” pe care l-ar trimite la școală pentru lua lecții.
„I can add colours to the chameleon,
Change shapes with Proteus for advantages,
And set the murd’rous Machiavel to school
Can I do this, and cannot get a crown?
Tut! were it further off, I’ll pluck it down.”7
În secolul al XVIII-lea, Frederic cel Mare, Regele Prusiei, la scurtă vreme după ce a devenit rege, publică o critică la adresa Principelui și a „machiavelismului”, în care, pas cu pas, demontează afirmațiile din carte. Anti-Machiavel se numește eseul și apare în septembrie 1740.
„Principele lui Machiavel (n.a. îl numește Machiavel nu Machiavelli) reprezintă pentru etică ceea ce munca lui Spinoza a fost pentru credință. Spinoza a fost subminat fundamentele credinței și a secătuit spiritul; Machiavel a corupt politica și încercat să distrugă perceptele unei morale sănătoase: erorile înaintașilor erau doar din speculație, dar ulterior ele au avut o motivație practică. Teologii au sunat clopotele de alarmă și s-au coalizat împotriva lui Spinoza, negându-i opera și apărând Divinitatea în fața atacurilor sale, în timp ce Machiavel a fost doar apostrofat de moraliști. În ciuda lor, și în ciuda moralei pernicioase, Principele este un amvon al politicii chiar și în zilele noastre.”8
Filozoful francez Denis Diderot considera machiavelismul un model respingător de a face politică, în timp ce alții au fost la fel de darnici în complimente cu Machiavelli numindu-l „inventatorul tiraniei”, „inamic al rasei umane” sau „degetul Satanei”. Aceste ultime două aprecieri aparțin cardinalului Reginald Pole.9
Și continuă gratulările până în zilele noastre cu Leo Strauss și ale sale gânduri despre Machiavelli. Nu-mi propun să le amintesc pe toate. Dar ce voi face înainte de a vă invita să urmăriți prelegerea susținută de Miles Unger este să citez ultimul comentariu adresat autorului, atunci, în 2014. „Când ați început descrierea lui Machiavelli, mă așteptam să aud despre un tip mult mai rău decât l-ați prezentat. În fapt, am fost surprins să aflu că n-a fost direct răspunzător de mai multe dezastre și dezordini câte aș fi crezut.”
Da, acesta-i Machiavelli. Un tip nu atât de rău pe cât au fost unii interesați să se înțeleagă. Un pragmatist. Un om care a privit înăuntrul naturii umane și făcut imprudența să povestească. Cea mai neinspirată „cerere de angajare” 😉 Machiavelic? Nicidecum. Doar naiv.
– Insinuezi că fiul unui Duce ar fi un animal? șuieră el.
– Insinuez, să zicem, că ai putea fi om, replică bătrâna. (Dune, Frank Herbert)
Miles Unger despre Machiavelli (video)
P.S. Cu ceva vreme în urmă v-am invitat să descoperiți prelegerile din seria Great Lives susținute la Universitatea Mary Washington din Virginia, unde din 2004 și până în prezent au fost analizate câteva zeci de personaje istorice, mai mult sau mai puțin cunoscute, dar toate de o netăgăduită importanță. Și cum judeci importanța unei persoane? Prin efectele produse. Prin rezultatele proiectate asupra vieților noastre, secole după ce s-a încheiat acțiunea și indiferent de intențiile autorului.
Voi continua cu să vă aduc în atenție prezentările de la Universitatea Mary Washington ori de câte ori subiectul se pliază pe ceea ce am discutat noi aici, pe blog. Numai bine.
Nederman, Cary, „Niccolò Machiavelli”, The Stanford Encyclopedia of Philosophy (Winter 2014 Edition), Edward N. Zalta (ed.), URL = <http://plato.stanford.edu/archives/win2014/entries/machiavelli/>. ↩
https://en.wikipedia.org/wiki/St._Bartholomew’s_Day_massacre ↩
https://books.google.ro/books?id=uKl8iHiO7k4C&pg=PA343&lpg=PA343&dq=Machiavelli+finger+of+satan ↩