Ouăle de Paști, un film din 1907 de Segundo de Chomón

Ouăle de Paști (fr. Les Oeufs de Pâques) e o peliculă mai puțin cunoscută a talentatului producător aragonez, Segundo de Chomón. Cunoașteți preferința mea pentru filmele din perioada de pionierat a cinematografiei, drept pentru care alegerea n-ar trebui să (mai) surprindă.Ce voi prezenta astăzi are farmecul său, încadrându-se în tematica sărbătorii Pascale. Că doar nu era în încep cu „spectrul” mai sus amintit, cunocut ca „Satán se divierte”.

Și pentru că-mi place să dau articolelor un fir logic, pornesc prezentarea de azi cu Segundo de Chomon și de ce este important, care sunt principalele sale realizări, iar la final vedem ediția restaurată a peliculei din 1907, Ouăle de Paști.

Segundo de Chomón, pionier al cinematografiei

1. Cine a fost Segundo de Chomón?

Segundo de Chomon y Ruiz sau Segundo Víctor Aurelio Chomón y Ruiz¹ – avea un nume mai complicat decât Arnold Schwarzenegger – e un realizator de filme spaniol, comparat cu Georges Méliès. Comparația funcționează în două sensuri. Pozitiv, trucurile și efectele inovatoare amintind de filmele francezului (și am vorbit tot pe acest blog despre Călătoria spre Lună), dar și negativ, fiind acuzat că-l imită pe Méliès. O filiație există și de asta ne convingem singuri, comparând „L’Equilibre Impossible” din 1902 realizat de Méliès cu „Kiriki, Acrobates Japonais” (1907), dar a-l cataloga pe Segundo de Chomón drept plagiator sau imitator e forțat.

Ca spectator și fan până la un punct a filmelor din acea perioadă, disting fără probleme între fantezia comică specifică lui Méliès și filmele ceva mai estetice și plăcute ochiului, realizate de Chomón. Mai departe, specialiștii au cuvântul.

Născut la Aragon (în Spania), Segundo de Chomón avea să fie implicat în industria cinematografică grației soției sale Julienne Mathieu, actriță de profesie, și care e distribuită în câteva producții ale studioului Pathé Frères. Ca o paranteză, Pathé sau Pathé Frères este o companie lansată în Franța de Charles și Emile Pathé în 1896, devenită principalul producător cinematografic și de înregistrări fonografice la începutul secolului XX. Pathé va intra cu adevărat în istorie la 1908 când inventează o combinație între filmul documentar și buletinul de știri, numită „newsreel”², folosită din plin în cele două războaie mondiale.

Chomón devine agent studiourilor al Pathé Frères în Spania, popularizând și promovând filmele acestora în Barcelona, pentru ca din 1901 să înceapă să-și producă propriile filme. Primul dintre acestea se numește „Gulliver en el país de los gigantes” (1903), fiind distribuit după cum era anticipat sub sigla Pathé Frères.

Calitatea filmului lui Chomón, într-o perioadă în care cea de-a șaptea artă câștiga rapid în popularitate și exista o emulație în rândul tinerilor regizori, avea să-i atragă atenția lui Charles Pathé care începe să-l sprijine, întrezărind în acesta un competitor pentru Georges Méliès. Disputa celor doi ( Méliès vs. Chomón) este așadar mai veche și are la origine cauzele economice, înaintea celor profesionale.

Două atuuri are Segundo de Chomón. Stăpânește destul de bine tehnica efectelor speciale astfel încât să concureze cu succes producțiile consacrate ale lui Méliès și doi, se specializează colorarea filmelor, proces numit Pathéchrome și patentat în 1905.

Colaborarea cu Pathé Frères este de bun augur pentru producătorul aragonez fiindcă are ocazia să-l cunoască pe cel mai bun regizor de la Pathé, Ferdinand Zecca, alături de care va lucra la reeditarea peliculei „Vie et Passion de Notre Seigneur Jésus Christ”, produsă de Zecca câțiva ani mai devreme. Iar după ce Ferdinand Zecca se retrage într-o funcție de conducere la Pathé, Segundo de Chomón devine succesorul neoficial al acestuia. Este perioada 1907 – 1912, una de profunde realizări profesionale pentru Chomón, marcată de conlucrări cu regizori ai vremii precum Gaston Velle, Juan Fuster, Émile Cohl sau Alberto Capellani. Cele mai multe filme de succes ale sale, inclusiv Ouăle de Paști despre care discutăm azi, sunt realizate în acest interval.

După 1912, Chomón pleacă să lucreze în Italia, realizând efectele speciale la „Cabiria” lui Giobanni Pastrone, „La guerra e il sogno di Momi” (1917, realizată tot de Pastrone), Maciste in Hell (Guido Brignone, 1925) și Napoléon (Abel Gance, 1927).

Nu mai are șansa să producă integral filme, revenirea anunțată fiind întrerupă prematur de un infarct suferit la 57 de ani.³

Timbru omagial (1994) Sursa: www.filatelissimo.com

2. Importanța lui Segundo de Chomón

Fără a realiza un număr impresionant de filme (prin comparație, Georges Méliès are peste 500), el are meritul că a încercat să conteste status quo-ul existent și, implicit, supremația lui Méliès. A preluat ideile francezului și le-a dus mai departe. A preluat tehnicile acestuia și le-a îmbunătățit. Iar aparenta sa lipsă de originalitate este contrabalansată prin realizările tehnice. De exemplu, pentru „El Hotel eléctrico”, Chomón inventează un dispozitiv menit să asigure rularea lină a aparatului de filmat, precursorul a ceea ce numim în zilele noastre „camera dolly”.

Apoi, tot spre deosebire de Méliès, Segundo de Chomón folosește intensiv animația în filmele sale, iar din acestă perspectivă, lui Zeman despre care spuneam că este supranumit „Méliès al cehilor”, un mare amator al combinării cadrelor filmate cu animația, ar trebui să i se spună Segundo de Chomón al cehilor. Exagerez un pic, dar ați prins ideea.

Segundo de Chomón nu se limitează precum „vrăjitorul” Méliès la efecte vizuale care să uimească spectatorul, trece dincolo de „trucurile” la modă și încearcă să pună în scenă producții dramatice sau chiar documentare. Francezul, odată ce descoperă rețeta succesului comercial o reproduce până când apare declinul, pe când Segundo de Chomón are puterea să renunțe în 1912 pentru a se împlini pe plan profesional.

Comparația dintre Segundo de Chomón și Méliès îi va urmări și după moarte, iar în timp ce mișcarea suprarealistă va reabilita reputația artistică a francezului și-l face cunoscut publicului larg, Chomón rămâne apanajul specialiștilor. Fără internet sau, așa cum îl numea cineva, „marele egalizator”, n-aș fi avut prilejul să văd măcar o parte din filmele aragonezelui, acestea fiind lansate sub forma unei colecții relativ recent. În 2010 mai exact, când FilmoTeca de Catalunya⁴ a reușit să strângă 31 de titluri din colecțiile BFI, CNC Archives du Film, Nederlands Filmuseum, Gosfilmofond, Eye, La Cineteca del Friuli și nu numai, pe un dvd cu peste 144 de minute de film, ce vine însoțit de broșura „Segundo de Chomón: Más allá del cine de las atracciones 1902-1912”, de Joan M. Minguet. Același Joan M. Minguet care a scris „Segundo Chomón. El cinema de la fascinació” în 2009, carte tradusă de curând în limba engleză.

Diferența între ceea ce conține dvd-ul din 2010 și ce găsim pe rețeaua internet, este că pe dvd se regăsesc edițiile restaurate (acolo unde a fost posibil), calitativ superioare, iar coloana sonoră este compusă special cu această ocazie de Joan Pineda. Filmele originale sunt fără sonor (ne aflăm în epoca filmului mut) și au „primit” coloana sonoră în momentul urcării pe diferite site-uri de streaming gen YouTube, majoritatea arbitrar și fără vreo valență artistică. Sunt câteva excepții. Le vedem imediat.

3. Câteva filme realizate de Segundo de Chomón

Dat fiind spațiul acestui articol nu-mi propun să trec în revistă întreaga filmotecă⁵. Nici măcar jumătate sau un sfert. Sunt însă câteva filme pe care mă simt obligat să le prezint odată ce am dat curs acestui material. Iar vestea bună e că le puteți viziona pe YouTube.

The Red Spectre (Satán se divierte) (1907)

Într-o grotă aflată în măruntaiele pământului, o creatură demonică pune în scenă un spectacol de iluzionism care-ți va da fiori pe șira spinării. Levitații, dispariții în focul mistuitor urmate de întrupări imposibile, un spirit bun îl înfruntă pe cel rău, miza fiind poate chiar sufletul tău.

Le Théatre Electrique de Bob (Bob’s Electric Theatre) (1906)

Trei copii stau la o masă ce devine o scenă în miniatură. Odată ce cortina de ridică iar covorul (magic) se desfășoară de unul singur, figurine încep să interpreteze acțiuni aparent obișnuite – scrimă, box, gimnastică – într-o manieră fantastică.

Pelicula a fost restaurată de UCLA grație proiectului UCLA Preserved Silent Animation⁶, iar coloana sonoră îi aparține lui Michael D. Mortilla (BMI). E una dintre excepțiile amintite.

El hotel eléctrico (The Electric Hotel) (1908)

Apariția electricității face posibilă apariția acestui loc super-tehnologizat unde orice dorință devine realitate prin simpla apăsare a unii buton. Hotelul ideal, nu? Asta până când tehnologia începe să dea rateuri…

Les Lunatiques (1908)

Este suficient pentru femeia din Lună să scuture un costum de clovn pentru ca acesta să apară. Apoi al doilea, al treilea, al patru și cincilea. Luna devine aglomerată și cei cinci cad pe Pământ unde se transformă încă o dată în cameriste, apoi în majordomi… iar jocul de roluri continuă.

Les Kiriki: Acrobates Japonois (1907)

Dansatori japonezi (în fapt, cu peruci care imită coafurile de samurai) care execută o serie de acrobații fizic imposibile. Filmul i-a adus cele mai mari deservicii Segundo de Chomón fiind o copie absurdă (amuzantă, dar absurdă) a ceea ce Méliès realizase în 1902 cu „L’Equilibre Impossible” și Edison în 1904 cu „Japanese Acrobats”. Acrobații lui Edison erau chiar japonezi (iar acrobațiile reale), Méliès folosește dubla expunere pentru a crea efectul de suprapunere, în timp ce dansatorii lui Chomón stau în realitate pe spate. Și da, sunt în culori.

4. Ouăle de Paști (Les Oeufs de Pâques) (1907)

Mult a fost, puțin a rămas. Sau invers. Am ajuns în sfârșit la „pretextul” articolului de azi, un film mut de 3 minute realizat de același Segundo de Chomón, și lansat pe 12 octombrie 1907. Protagonista este Julienne Mathieu. Cine spuneam că este Julienne Mathieu? Cea care-i va deveni soție. Unde mai apare ea? În „Satán se divierte”, „Sculpteur moderne”, „Hôtel électrique”.

Intriga, la un film așa de scurt, nu poate fi complicată. Ouă de paști ce apar ca prin minune, iar odată deschise ca veritabile cufere cu comori, ele ne dezvăluie personaje miniaturale care încep să ne încânte cu dansul lor. Încântătoare este și culoarea filmului (și vă reamintesc că se colora manual, direct pe peliculă), alături de tranziția dintre cadre gestionată de Segundo de Chomón parcă fără efort. E simplu. E frumos.

Întreg filmul este natural, iar dacă ar fi să-i găsesc un reproș, ar fi acela că durează doar trei minute. Vizionare plăcută.

În încheiere, vă reamintesc de posibilitatea de a descărca „El Hotel Eléctrico” și alte câteva filme din colecția Chomón, accesând Internet Archive. Enjoy.

1. http://en.wikipedia.org/wiki/Segundo_de_Chom%C3%B3n, accesat la 21.04.2014 ↩

2. http://en.wikipedia.org/wiki/Newsreel, accesată la 21.04.2014 ↩

3. Ibidem ↩

4. http://thebioscope.net/2010/12/20/the-genius-of-segundo-de-chomon/, accesat la 21.04.2014 ↩

5. http://www.weirdwildrealm.com/f-segundo-de-chomon.html, accesat la 21.04.2014 ↩

6. http://animation.library.ucla.edu/, accesat la 21.04.2014 ↩