Comparație între Tesla și Edison în Războiul curenților

Războiul curenților. Relații publice de gherilă

Astăzi avem un toate ingredientele unui război: o miză, tabere ai căror conducători pot fi identificați, strategii, acțiuni și riposte, victime (măcar una, în persoana lui William Kemmler), un învingător și un învins, și vă propun să tratăm Războiul Curenților ca un război în toată regula. Un război desfășurat în intervalul martie 1888 – aprilie 1892, cu toate că unele surse îl extind măcar până în mai 1893 . Un război care a oferit pionierilor din PR șansa afirmării în noul domeniu. Și mă gândesc prima dată la Samuel Insull, șef de personal la Edison Electric Light Company, apoi la…


Biroul lui Sidney Falco, publicity man

A fost Sidney Falco, primul „publicity man” în cinematografie?

Mirosul dulce al succesului este povestea lui Sidney Falco, publicity man (agent de presă), adică om plătit să aducă expunere (în presă) clienților, ceea ce încearcă prin intermediul influentului editorialist J.J. Hunsecker, doar că divorțul dintre teorie și practică e indiciul neputinței cum spunea Vargas Llosa, Sidney bifând un singur moment de succes într-o mare de cazne și umilințe. Este natura profesiei a cărei etică a stârnit deseori dispute, neșansa ori universul care se răzbună pe PR-iști? A fost Sidney Falco, primul „publicity man” în cinematografie? Dacă aveți curiozitatea să căutați filme făcute la Hollywood despre profesia de PR-ist sau…