Modelul lui Newcomb sau de ce oamenii au nevoie de informație

Bine v-am regăsit. Astăzi discutăm despre modelul lui Newcomb, sau modelul ABX așa cum mai este el cunoscut, lansat de americanul Theodore Mead Newcomb. Este un model relativ simplu, mai puțin cunoscut printre celelalte modele ale comunicării, însă care merită atenția noastră întrucât abordează în premieră rolul comunicării într-o relație socială, și chiar în societate.

De la bun început, trebuie spus că Newcomb¹ a fost specializat în psihologie socială și mai bine de jumătate de secol din viață și l-a dedicat îmbunătățirii mecanismelor de motivație și percepție, ca parte a înțelegerii proceselor sociale. Printre contribuțiile sale se numără un studiu dedicat investigării atitudinilor și credințelor studenților cu privire la carieră pe care l-a condus la Colegiul Bennigton,  studiu care avea să demonstreze importanța grupurilor de referință în formarea concepțiilor sociale sau politice, dar și așa-numitul „principiu al proximității”. Știți voi, oamenii care lucrează împreună au tendința să se împrietenească.

Lucrările de referință ale lui Newcomb sunt în număr de trei, anume „Personalitatea și schimbarea socială” (1943), „Psihologia socială ” (1950), respectiv „Procesul de cunoaștere” (1961), însă rămâne cunoscut îndeosebi pentru modelul comunicării ce-i poartă astăzi numele, publicat la 1953 sub titlul „O abordare în studiul actelor de comunicare”².

1. Ce spune studiul lui Newcomb?

*Necesar pentru a înțelege modelul comunicării propus

El vorbește despre orientare care implică deopotrivă „direcționare și selecție”³. Pe românește, dacă ești orientat către ceva, îți îndrepți atenția spre acel lucru și nu spre altul. Iar orientarea este caracterizată prin intensitate, dar și de „atributele cognitive (credințe și structuri cognitive)”⁴.

Când sunt implicate două persoane, vorbim de atracție, iar Newcomb include în definiția sa respectul, admirația, dar și dependența, asociate cu o atracție pozitivă sau negativă.

Orientarea se completează cu atitudinea, adică orientarea unei persoane față de un obiect impersonal este atitudine. Și iată cum avem toate elementele modelului lui Newcomb puse „pe tablă”:

A – B (persoane, actori sociali între care există o atracție pozitivă / negativă);
X – topic față de care A și B dezvoltă o atitudine;

Iar împreună formează sistemul ABX, un sistem social.

2. Modelul lui Newcomb

Comunicarea, în viziunea lui Newcomb⁵, are rolul de a menține echilibrul în cadrul unui sistem social, iar modelul său pune față în față actorii sociali implicați, și o problemă de interes comun. Actorii sunt notați cu A și B (ei fiind comunicatori sau receptori, după caz), iar cu X apare notată o problemă față de care A și B dezvoltă, așa cum mai mai spus, atitudini.

Modelul lui Newcomb
Sursă: communicationtheory.org

Să luăm un exemplu. Avem o firmă, unde sunt două categorii de actori social implicați: patronatul (A) și angajații (B). Patronatul vrea să cheme angajații o zi plus pe săptămână la muncă, pe termen limitat, pentru a readuce firma pe profit. Ce se întâmplă?

Dacă se aplică modelul lui modelul lui Newcomb, chiar dacă A și B se va institui pe moment o atracție negativă (cui îi place să muncească mai mult pe aceiași bani), atitudinea față de X îi va determina să comunice, tensiunile născute contribuind la stabilitatea sistemului. Se poate spune despre firmă va ieși întărită în urma acestor dificultăți.

Modelul lui Newcomb⁶ este așadar un model al „tensiunii către simetrie”, ce pune într-o formă științifică ceea ce grecii atenieni experimentaseră demult, anume că pentru a exista coeziune socială și înțelegere, trebuie să avem comunicare, sau într-un cuvânt „agora”. Dar fără informare, fără comunicare, sistemul se prăbușește din interior. Cazul sistemelor totalitare, de exemplu.

Modelul ABX, același cu modelul lui Newcomb
Sursă: Tran, Vasile și Stănciugelu, Irina, op. cit., p.46

Ca notă particulară, ulterior (1961) Newcomb vine cu o taxonomie a sistemelor, împărțite în sisteme individuale și colective. Cazul expus anterior este al unui sistem colectiv.

• Sisteme individuale – A manifestă atracție față de B; avem atitudinea lui A față de X și atitudinea lui B față de X percepută de A;
• Sisteme colective – A manifestă atracție față de B, B față de A; A ș B au atitudini față de X.

La începutul anilor ’80, Chaffee și McLeod (acesta din urmă fiind studentul lui Newcomb) vor propune o versiune actualizată a modelului dedicată sistemelor colective sau de grup. Modelul co-orientării sau modelul corelației dinamice (eng. kite co-orientation model) acordă o importanță sporită surselor de informare  aducând în ecuație media plasată între cei doi actori sociali (elite și public în loc de A și B) și temele de pe baza cărora se dezvoltă mai multe subiecte (X).

Atât pentru moment. Voi continua să prezint modelele comunicării (cu acestă exercițiu sper să mi le fixez în memorie), iar dacă sunt întrebări le aștept cu interes. Numai bine.

1. http://quod.lib.umich.edu/b/bhlead/umich-bhl-851934?rgn=main;view=text ↩

2. http://communicationtheory.org/the-newcomb%E2%80%99s-model/ ↩

3. http://zimmer.csufresno.edu/~johnca/spch100/persuasion.htm ↩

4. Tran, Vasile și Stănciugelu, Irina, „Teoria Comunicării”, Editura Comunicare.ro, București, 2003, p. 46 ↩

5. Tran, Vasile și Stănciugelu, Irina, op.cit, pp. 46-47 ↩

6. Idem, p. 47 ↩