Războiul Lumilor, dramatizarea incredibilă a lui Orson Welles

Pe 30 octombrie 1938 lumea s-a sfârșit. Sau cel puțin așa a părut pentru cei surprinși cu urechea lipită de aparatele radio, ascultând Războiul Lumilor pus în scenă de Orson Welles. În acea noapte, milioane de ascultători ai postului CBS s-au lăsat prinși într-un conflict imaginar, experimentând în mai puțin de o oră cât a durat emisiunea Teatrului Radiofonic Mercury spaimele premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial. Imaginea apocaliptică a oamenilor căzând ca muștele, dezintegrați de razele mașinilor de luptă desprinse din alte lumi dar aduse pe calea undelor de Orson Welles, John Houseman și Howard Koch, New Yorkul asediat și distrus, la fel și orașul New Jersey, toate au pătruns în casele americanilor asemeni spiritelor de Halloween. Și vor rămâne în istorie prin cea mai spectaculoasă emisiune radiofonică, o mărturie elocventă a importanței noului mijloc de comunicare: radioul.

Prea puțin s-a spus în facultate despre Războiul Lumilor de Orson Welles, dar curiozitatea (Pasteur o cataloghează cea mai de preț însușire a unui cercetător) m-a îndemnat să caut informații suplimentare, am văzut vreo 2-3 documentare (recomand  „The War of the Worlds”, de PBS)¹ chiar și un film pe această temă („Night That Panicked America”, 1975), și un buna tradiție a blogului Stefa Media mi-am zis să vi le împărtășesc. O dată pentru că povestea e frumoasă, apoi întrucât ambiția este de a face din acest blog principala resursă pentru studenții de la comunicare și relații publice. Partea întâi a materialului o dedic emisiunii radiofonice, pentru a continua cu gestionarea crizei de CBS și Orson Welles, adică zonei de relații publice. Să trecem la treabă.

Conținut:

1. Războiul lumilor de H.G. Wells vs. dramatizarea lui Orson Welles
2. Cum a ajuns Orson Welles să dramatizeze Războiul Lumilor?
3. 30 octombrie 1938, ora locală 20.00, începe Războiul Lumilor
4. Războiul Lumilor (1938), înregistrare integrală
5. Night that panicked America (1975), film complet
6. O farsă de Halloween? Dar cum a fost posibil?
7. Resurse utile

Războiul lumilor de H.G. Wells vs. dramatizarea lui Orson Welles

Publicată în 1898, în plină eră victoriană și de apogeu pentru Imperiu Britanic, Războiul lumilor (eng. War of the Worlds) reprezintă creația scriitorului H.G. Wells, unul dintre părinții genului științifico-fantastic. De la el ne-au rămas celebrele „Mașina timpului”, „Omul invizibil”, „Insula Doctorului Moreau” sau „Primii oameni din Lună” și, bine-nțeles, „Războiul lumilor” pe care o găsiți în biblioteca digitală Guttenberg. Sau versiunea audio pe Librivox. Ecranizările din 1953 sau 2005 nu-i fac cinste. Să-l vezi pe Tom Cruise cărându-și copiii din oraș în oraș pare mai degrabă un reality show dintr-o tabără de refugiați. Închid paranteza.

Mai mult decât un roman SF, Războiul lumilor reprezintă apologia teoriei evoluționiste și a darwinismului social. Marțienii sunt mai evoluați din punct de vedere intelectual, au dezvoltat arme superioare, iar pretenția lor asupra plantei Pământ „se justifică” prin dreptul celui mai puternic. Pe principiul acțiunii „civilizatoare” din perioada colonialistă. Profet sau clarvăzător, în orice caz, fin observator al vremurilor sale, Wells vorbește în cartea despre mașini de luptă (înainte de a vedea tancuri), arme de distrugere în masă (fumul negru asemănător gazului muștar devine realitate tot în timpul primul Război Mondial) sau raze laser.

H.G. Wells
Sursă: https://en.wikipedia.org/wiki/H._G._Wells

De partea cealaltă, Welles (v-ați dat seama că nu e nici o legătură de rudenie între cei doi, dar s-au întâlnit în 1940 în studioul postului de radio KTSA din San Antonio)², eroul articolului de azi, Leonardo da Vinci al județului nostru – Orson Welles – este de asemenea un om cu o extraordinară anticipație. Așa se explică orientarea spre mijlocul de comunicare cel mai percutant în acele vremuri , anume radioul. Dacă în timpul crizei din 1929-1933 americanii au renunțat la autovehicule, mașini de spălat sau alte bunuri, au cumpărat în continuare aparate radio, iar până în 1938, în 80% din locuințele din America se regăsea măcar un radio.³

Între 1936 și 1940, Welles lucrează ca actor, scenarist, director și producător de radio, de multe ori fără să-și asume creditul. Și mai avea o calitate ce-l apropie de Wells. Intuiția. E mare lucru în viață să nu pariezi pe cai morți. Când ascultă discul cu repetiția generală a dramatizării Războiului Lumilor, cu mai puțin de 72 de ore înainte de prezentarea oficială, îi cere lui Howard Koch să refacă scenariul, considerându-l plictisitor. Explicația. Pe 27 octombrie 1838, Welles ascultase câteva secvențe din piesa Raidul Aerian (eng. Air Raid) de Archibald Macleish, o poveste de ficțiune îmbrăcată în mantia unui buletin de știri. Forma îl atrage imediat, considerând-o ideală pentru Războiul Lumilor.⁴

Cum a ajuns Orson Welles să dramatizeze Războiul Lumilor?

După lansarea cu succes a emisiunii „Teatrul Mercury”, postul de radio CBS (Columbia Broadcasting System) îl invită pe Orson Welles să propună un sumar pentru primele 13 episoade pe baza unor opere literare clasice. Fiecare asemenea episod dura o oră și-l avea în rolul principal pe nimeni altul decât… Orson Welles. Iar în rolul lui Orson Welles, Sergiu sau Florin… Emisiunea Teatrul Mercury, devenită apoi Teatrul Radiofonic Mercury, beneficia de suportul unei orchestre și muzică originală compusă de Bernard Herrmann.

Până la momentul dramatizării din 30 octombrie, 13 opere clasice trecuseră testul dramatizării, de la clasicul Dracula (11 iulie 1938), la Contele de Monte Cristo (29 august 1938) sau În jurul lumii în 80 de zile (23 octombrie 1938). Găsiți colecția integrală pe site-ul.mercurytheatre.info în format real audio sau mp3. Linkul e în subsolul articolului, zona de resurse gratuite. Succesul lor era însă unul moderat. Până avea să sufle cu putere vântul schimbării.

Ideea de dramatizării Războiului Lumilor a venit de la Welles însuși care s-a gândit că e un subiect „la modă”, între 17 și 30 septembrie 1938 (Criza de la Munchen) lumea trăind sub amenințarea războiului. Co-producătorul John Houseman era circumspect, suspectând-ul pe Welles că n-ar fi citit până atunci povestea, dar ca obicei ultimul își impunea punctul de vedere. Și mai puțin entuziast era Howard Koch, convins de imposibilitatea demersului de a aduce marțienii la radio. Vampiri, pirați, dar totuși… marțieni?!

Orson Welles, Războiul Lumilor

* Luni, 23 octombrie 1938

Cu 7 zile înainte de prezentarea emisiuni, un Howard Koch rătăcind de-a lungul râului Hudson, cumpără o hartă a orașului New Jersey de la o benzinărie și, cu ochii închiși, alege locul invaziei marțiene: Grovers Mill, New Jersey. Grovers Mill, orașul devenit celebru datorită unui eveniment istoric imaginar.

„Venind din partea vestică a râului Hudson am realizat că dacă tot trebuie să pun în practică această campanie îmi trebuie o hartă. Drept pentru care am oprit la o benzinărie (era pe partea dintre New Jersey a râului ) și mi-au dat o hartă cu orașul. Ajuns acasă în apartament, m-am apucat de lucru imediat (nu aveam prea mult timp) și, desfășurând harta, cu ochii închiși am ales un punct cu creionul: Grovers Mill. M-am gândit că sună bine. Are o rezonanță americană și e real.” (Howard Koch, War of the Worlds NRP Radio Documentary)⁵

Monumentul marțienilor din Grovers Mill
Sursă: https://en.wikipedia.org/wiki/Grover’s_Mill,_New_Jersey

În următoarele zile, Koch scrie scenariul în luptă cu propria-i repulsie față de subiect și intervențiile lui Houseman.

* Joi, 27 octombrie 1938

Joi are loc repetiția generală, înregistrarea fiindu-i predată în aceeași seară lui Welles. Până în acel moment Orson Welles nu se implicase în producție.

* Vineri, 28 octombrie 1938

Dimineața. Welles ascultă înregistrarea și după cum spuneam la începutul materialului, o consideră plictisitoare. Era războiului imaginat de H.G. Wells cu aproape jumătate de veac în urmă, departe de ce-și dorea Orson Welles. Soluția a reprezentat-o preluarea stilului buletinelor de știri. Deschid paranteza. În timpul unei crize se întâmplă două lucruri: 1. Vin tot timpul vești. 2. Toate veștile sunt proaste. Odată cu Marea Criză din 1929 veștile proaste au invadat căminele americanilor, odată cu economiile sau locul de muncă, aceștia pierzându-și liniștea. Comunicatele din partea Biroului Presă-Radio deveniseră ceva obișnuit, așa cum vedem astăzi „Breaking News” la TV, iar CBS-ul prezenta zilnic două astfel de buletine de 5 minute, la 9.30 AM și 9 PM.⁶ Orice se întâmpla rău într-un colț al Americii se răspândea pe undele hertziene, făcându-l pe Roosevelt să declare că „Singurul lucru de care trebuie să ne temem este frica însăși, teroarea fără temei și nejustificată care blochează orice efort de a transforma regresul în progres.” Dacă ne uităm la imaginea americanilor din anii 30 așteptând să vedem 120 de milioane de oameni furioși gata să-și verse amarul pe șefii care au dispus concedieri record și pe sistemul capitalist în general, rămânem surprinși descoperind nu furie, ci frică. Frică dublată de rușinea că s-au lăsat înșelați.⁷ Cum s-ar zice: „Fool me once, shame on you. Fool me twice, shame on me.” Dar mai ales frică.

* Vineri, 28 octombrie 1938

După un efort record, Koch termină de rescris scenariul vineri pentru ca acesta să ajungă în timp util la departamentul juridic al CBS. Acolo, groază. Și nu provocată de marțieni, ci de folosirea numelor reale pentru oameni, locuri și organizații, sursă sigură de procese pentru defăimare. 28 de modificări sunt cerute. „Muzeul de istorie naturală” devine simplu „Muzeul de istorie”, „New Jersey National Guard” e „Miliția statală”, iar președintele Franklin Delano Roosevelt e „Secretar al Internelor”, dar care „suna” precum Roosevelt. Povestesc mai încolo.

* Duminică, 30 octombrie 1938

A venit ziua cea mare. Marțienii ies din borcan sau din vasul de toaletă (Night That Panicked America, „derulăm” la minutul 11 și 30 de secunde pentru o mostră de efecte speciale și vedem cum se obține un reverb pronunțat). Cu Orson Welles maestru de ceremonii.

30 octombrie 1938, ora locală 20.00, începe Războiul Lumilor

„Columbia Broadcasting System și stațiile afiliate îi prezintă pe Orson Welles și Teatrul Radiofonic Mercury într-o dramatizare radiofonică de Howard Koch având ca sursă Războiul Lumilor de H.G. Wells.”(Crainicull, transcripție)

Așa suna „disclaimerul” și ai fi zis din acel moment că totul e limpede. E o piesă radio. O dramatizare. Nu a doua venire. Sau prima a marțienilor. Dar în acele vremuri ascultătorii obișnuiau să schimbe rapid posturile (istoricul Susan Douglas numește acest obicei „dial twisting”)⁸ și cei care urmăriseră începutul emisiunii vedetă a zilei cu ventrilocul Edgar Bergen și păpușa sa Charlie McCarthy pe NBC, schimbând pe CBS, au ratat introducerea. N-au auzit disclaimerul. Nu l-au auzit pe Orson Welles, poposind direct în mijlocul a ceea ce părea a fi un spectacol de varietăți cu Ramon Raquello și orchestra de la Hotelul Park Plaza, din centrul New York-ului. Momentul este elocvent descris în documentarul PBS⁹. Iar când transmisiunea s-a întrerupt pentru a furniza „ultimele știri primite de la Intercontinental Radio News”, cei mai mulți ascultători erau convinși de veridicitatea buletinului informativ. Ce au aflat?

„Cu 20 de minute înainte de ora 8.00, meridianul central al fusului orar, profesorul Farrell de la observatorul de pe muntenele Jennings, din Chicago, Illinois a declarat că s-au înregistrat serii de explozii de gaze incandescente, produse la intervale regulate, pe suprafața planetei Marte. Spectroscopul indică gazul drept hidrogen, iar acesta se deplasează spre Pământ cu o viteză extraordinară.” (Al doilea crainic, transcripție)

Din acel moment, milioane de americani se îmbarcă fără voie într-un roller coaster, cu breaking news ce amintesc de comentariile lui Ilie Dobre. În mai puțin de o oră sunt „distruse” New Jersey-ul, New Yorkul (cu sediul CBS) și America intră sub legea „marțiană”.

De două ori, Welles acționează magistral. O dată prin „tăcerea asurzitoare” când se întrerupe legătura cu reporterul Carl Phillips și relatarea „live” de la ferma Wilmuth din Grovers Mill, New Jersey, lăsând auditoriul să-și imagineze tot ce poate fi mai rău. A doua oară când optează pentru imitarea lui Franklin D. Roosevelt a cărui voce era binecunoscută americanilor din „Convorbirile de la gura sobei” (eng. Fireside Chats). Kenneth Delmar face rolul vieții. Ascultați-l de la minutul 27, „din Washington”, unde vorbește în calitate de „Secretar al Internelor”. Despre manevră, directorul de film Peter Bogdanovich recunoaște în documentarul PBS că „Orson a fost probabil cel mai mare director de radio și cel mai inovator. A încălcat toate regulile care nici măcar nu existau.”¹⁰

Una dintre regulile încălcare ori măcar interpretată într-o manieră proprie de Welles o reprezintă întârzierea celui de-al doilea disclaimer, cerut insistent de conducerea postului după valul de telefoane (peste 700). Deși era limpede că farsa de Halloween capătă proporții neașteptate, Orson Welles amână momentul pauzei până la minutul 41 al transmisiei, adică după intervenția „Secretarului Internelor”.

„Ascultați la CBS, prezentat de Orson Welles și Teatrul Radiofonic Mercury, într-o dramatizare originală, Războiul Lumilor de H.G. Wells. Emisiunea va continua după o mică pauză. Aici, Columbia… Broadcasting System.” (Crainic, transcripție)

Prea târziu. Cine căzuse în capcană era deja pe drum, în munți ori în pivniță cu arma pregătită, vedea mașinile de luptă marțiene iar fumul de negru otrăvitor îl împiedica să respire. Așa au ajuns unii cu prosoape ude pe față la secțiile poliție din New Jersey, ofițerii aflați la datorie întrebându-se dacă ar trebui să-i ajute ori să-i închidă. Și să arunce cheia.

Războiul Lumilor (1938), înregistrare integrală

Night that panicked America (1975), film complet

https://www.youtube.com/watch?v=ZJ6Ipwx86oU

O farsă de Halloween? Dar cum a fost posibil?

„Sunt Orson Welles, doamnelor și domnilor și vă vorbesc în persoană pentru vă asigura că Războiul Lumilor nu este nimic mai mult decât un cadou de sărbători, așa cum am intenționat. Modalitatea prin care Teatrul Radiofonic Mercury s-a îmbrăcat în cearșaf și a sărit din tufiș spunând Bau! Ne era imposibil să vă săpunim geamurile și să furăm porțile de la grădina cu flori până mâine noapte, drept pentru care am făcut ceea ce se putea mai bine. Am anihilat lumea în auzul dumneavoastră și am distrus complet Columbia Broadcasting System. Veți răsufla ușurați, sper, descoperind că nu ne-am dorit așa ceva și cele două instituții există în continuare. Așa că la revedere tuturor și amintiți-vă lecția terifiantă învățată astă seară. Acel intrus sferic din camera voastră, cu rânjetu-i strălucitor se trage din vrejul de dovleac, iar dacă sună la ușă și nu-i nimeni acolo, n-a fost vreun marțian… e Halloween.” (Orson Welles, transcripție)

Rămâne întrebarea cum a fost posibil ca într-o noapte de Halloween, 4 milioane de americani să se vadă sub atacul marțienilor. Să fie radioul atotputernic? Circumstanțele? Welles un personaj diabolic? Sau oamenii prea… creduli. Toate la un loc și niciuna.

Să le luăm pe rând.

1. Teoria efectelor puternice ale mass-media e invalidată de Paul Lazarsfeld doar doi ani mai târziu (1940) când demonstrează importanța liderilor de opinie și propune modelul fluxului comunicării în doi pași. Să învinovățești radiul pentru isteria generală creată e precum ai reduce rasa umană la o versiune bipedă a lemingilor.
2. În 1938, lumea evitase de puțin declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial (am amintit Criza de la Munchen), iar de pe malul Atlanticului deteriorarea situației din Europa se vedea cu ochiul liber. Cuvinte ca „război”, „armată invadatoare”, „mașină de luptă”, „gaz”, „corpuri arse și distorsionate” și-au găsit din prima corespondent în războiul civil spaniol (amintiți-vă Guernica) și în cel care plana asupra Europei.
3. Se credea că există viață inteligentă pe Marte. Canalele marțiene „descoperite” de astronomul Giovanni Schiaparelli erau în fapt linii, dar prin folosirea cuvântul italian „canali”, tradus „chanels” ori „canals” s-a creat asocierea în mintea oamenilor cu lucrările de inginerie.
4. L-am lăsat pentru final pe Orson Welles întrucât sunt la fel de nedumerit ca voi. Poate descoperim împreună în partea a doua materialului când urmărim ecoul Războiului Lumilor în presa vremii, reacțiilor CBS și ale lui Wells în persoană.

Resurse utile:

• Războiul Lumilor (ebook)
• Războiul Lumilor (audiobook)
• Emisiunile Teatrului Radiofonic Mercury
• Scenariul dramatizării din 1938
• Istoria Războiului Lumilor
• Totul despre Orson Welles

1. http://www.pbs.org/wgbh/americanexperience/films/worlds/, accesat 28 august 2015 ↩

2. http://www.openculture.com/2013/02/orson_welles_meets_hg_wells_in_1940_the_legends_discuss_iwar_of_the_world, accesat 28 august 2015 ↩

3. The War of the Worlds”, de PBS ↩

4. Ibidem ↩

5. https://www.youtube.com/watch?v=ol3NRuMOEGk, accesat 29 august ↩

6. Donald G. Godfrey, Frederic A. Leigh, Historical Dictionary of American Radio, Greenwood Publishing Group, Jan 1, 1998, p. 46 ↩

7. T.J. Jackson Lears, The War of the Worlds”, de PBS ↩

8. http://www.pbs.org/wgbh/americanexperience/features/transcript/worlds-transcript/, accesat 29 august ↩

9. Ibidem ↩

10. Ibidem ↩