Vremurile se schimbă. Relațiile publice se schimbă și ele

Văzut ca o comparație între relațiile publice din trecut și cele de acum, infograficul poartă semnătura lui Beth Monaghan, care grație celor peste 20 de ani de când lucrează în PR, știe ce vorbește. Dar chiar și un novice, fie că s-a pregătit sau doar a cochetat cu domeniul relațiilor publice, a observat probabil că vremurile se schimbă, iar relațiile publice se schimbă și ele. Mijloacele de comunicare (în cele special cele tehnice) au evoluat, iar ce părea până mai ieri o abordare standard, de manual, astăzi este anacronică. Iar acest „ieri”, nu-l raportez la perioada lui Caesar, ci la mijlocul anilor ’90.

Ce s-a schimbat în acest interval de 20 de ani? Într-un cuvânt (sau mă rog, două), avem apariția noilor media (eng. new media). Poșta electronică și sms-urile au înlocuit scrisorile clasice, portalurile de știri au fost înlocuite de fluxurile RSS, acestea fiind la rândul lor date acum la o parte în detrimentul aplicațiilor pentru dispozitivele mobile, conferințele de presă tind să fie abandonate în favoarea chat-urilor de pe Twitter sau Facebook, și asta pentru că în locul ziariștilor de altă dată avem blogări-ziariști. În locul tradiționalelor mape de presă avem acum un buton pe site intitulat simplu „Media”, filmulețele se prezintă de YouTube, iar pozele de produs pe Pinterest. Și obținem feedback în secunda următoare. E bine? E rău?

Vizionați infrograficul, dar stați aproape fiindcă nu am terminat.

Relațiile publice se schimbă. PR-ul, atunci și acum

Relațiile publice, atunci și acum
Sursa: http://inkhouse.com/the-re-imagining-of-pr/

Am revenit.

Calculatorul personal și internetul, două dintre repere secolului XX, au dus nu doar la modificarea unei profesii despre care ne plăcea să credem că este știință și artă totodată, dar la depersonalizarea ei, pentru că în peisajul digital, aproape că nu mai contează care puncte de vedere sunt distincte sau originale, ci care puncte de vedere sunt mai vizibile. „Faptul că ei sporovăiesc cu majuscule nu le dă mai multă dreptate”, spunea Nicolae Iorga (via Tolontan)¹, dar acum le garantează expunerea. La fel cum umorul fin românesc care ne însoțea la trecerea dintre ani, tinde să lase locul vulgarităților din prezent justificate prin puncte de audiență, relațiile publice par a fi în avangarda unui război în care scopul scuză mijloacele.

Uitați-vă ce s-a întâmplat în cazul lui Chris Christie², guvernatorul din New Jersey care a luat decizia scandaloasă de a închide o serie de căi de acces pe podul George Washington, motivându-și decizia prin faptul că a fost „indus în eroare de propriul staf”. Citiți mesajele³ dintre Bridget Anne Kelly, un membru al stafului guvernatorului Christie și un oficial de rang înalt numit de același Christie la conducerea Autorități Portuare (în sarcina căreia revine controlul podului), și decideți voi înșivă dacă aceasta a fost o răzbunare față de primarul democrat Mark Sokolich, și față de refuzul acestuia de a susține candidatura lui Christie în noiembrie anul trecut, sau doar o coincidență nefericită. Dacă stăm să ascultăm armatele de PR-iști angrenate în acest război surd, nu doar că nu vom ajunge la o concluzie, însă nici măcar nu vom mai ști care a fost subiectul, tehnicile de manipulare a atenție publice rivalizând cu numerele de iluzionism.

De departe însă, cel mai ușor de afectat este acum reputația unei persoane pe internet⁴, dezmințirile și orice alte mijloace de răspuns, cu excepția poate a contra atacului furibund, fiind sortite eșecului. Faptul că aproape oricine are acces la internet și poate prelua, apoi răspândi un mesaj, fără a fi îngrijorat de autenticitatea celor afirmate acolo, fără a se simți câtuși de puțin vinovat față de persoana incriminată (pe principiul, „el nu zis, doar a spus”), chiar într-un dezinteres total față de subiectul discutat, din amuzament sau distracție, te face să te întrebi dacă n-am atins masa critică de „nătărăi utili”. Și dacă nu cumva, viitorul relațiilor publice stă în controlul acestei mase.

Asta aș îndrăzni să aduc în completarea infograficului, unde la final se vorbește de ce anume rămâne neschimbat în practica relațiilor publice, anume credibilitatea, autenticitatea, faptele (că doar „faptele sunt sacre, iar comentariile libere”, vorba unui jurnalist de la BBC), pregătirea susținută, autoritatea și capacitatea de a spune povești. E o abordare optimistă. Mi-aș dori să o văd materializată, însă cred că vremea ei a trecut și în loc de win-win situation, o situație de pe urma căreia toată lumea ar avea de câștigat, alegem permanent între două rele. Și ne bucurăm când nimerim răul cel mai mic.

„Dacă timpul nu vreți să-l mai pierdeți
Învățați să înotați sau vă duceți la fund
Vin la rând, vin alte Vremuri.”

O spune regretatul Florian Pitiș, într-un cover după la celebrul „The Times They Are A-Changin” al lui Bob Dylan.