Ce comunicăm prin expresia okay (O.K.)? Ați ghicit: lenea!

Majoritatea uzităm celebra expresie americană okay și abrevierea consacrată O.K. pentru a încerca să transmitem interlocutorilor aprobarea, acceptul, înțelegerea sau luarea la cunoștință a unei stări de fapt. Într-un secol al vitezei unde promptitudinea răspunsului tinde să devină un atribut al eficienței, apare tentația de „a vâna” și „a oferi” ok-uri cu nonșalanță, fără a ne întreba ce comunicăm prin expresia okay (O.K.), care este sensul transmis partenerilor de dialog sau destinatarului mesajului scris.

Richard (Ricky, după cum îl striga mama sa), fiul domnului Branson – și dacă n-ați ghicit vă spun că este faimosul Richard Branson, fondatorul grupului Virgin – vine cu o interpretare la care am subscris dintotdeauna și pe care, folosind argumentele unui om ce controlează destinele a peste 400 de companii, îmi fac curaj să v-o prezint. Acum e acum…

Despre ce vorbim:

1. Feedbackul OK nu este okay
2. De unde provine expresia O.K.?

Semnul „universal” O.K. P.S. Nu-l încercați în Turcia.

Feedbackul OK nu este okay

Folosim, cum spuneam, ok-ul / expresia okay ca versiune prescurtată pentru a exprima aprobarea, acceptul, înțelegerea sau luarea la cunoștință, dar comunicăm (de obicei)… lenea. Suficiența. Lipsa dorinței de a dezvolta ideea, oferind feedback minim.

Abrevierea (O.K.) este precum fata săracului („nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum”)¹, oferind alibiul perfect. Ce poți construi pornind de la următorul feedback: „Nu este ok, mai încearcă.” Situația este ipotetică. Un client ar scrie doar „nu este ok”. 😉

„Pentru unii, «okay» poate însemna «bine», pentru alții «corespunzător» sau «treacă de la mine». Acest cuvânt mai este folosit într-o manieră desconsiderantă, atunci când mesajul este «Okay – nu mă mai bate la cap”, scrie Richard Branson.²

Ori dacă ați primit vreun e-mail de la mine, okay-ul (englezism, declinat cu cratimă) vine însoțit de explicațiile de rigoare sau lipsește, fiind înlocuit cu formulări prin care solicit acceptul și doresc să mă asigur că lucrurile au fost înțelese în aceeași formă de expeditor și destinatar. Iar când scriu prea mult, parafrazându-l pe Blaise Pascal, este pentru n-am avut destul timp să scriu un e-mail mai scurt.

Ediția online a dicționarului Cambridge³, susține punctul de vedere enunțat de Richard Branson, arătând că okay (O.K.), folosit ca adverb, poate însemna deopotrivă „în regulă” sau „nici bine nici rău”, iar ca adjectiv, spunem că ceva nu este o problemă. Este… okay.

În comunicarea interumană folosim cunoștințele de decodare a limbajul non-verbal pentru a decela între cele două alternative (okay, să trecem la treabă, respectiv, okay, mai gândește-te), dar în scris lucrurile devin la fel de tenebroase precum originea expresiei „okay”. Chiar așa, cine „a dat” primul „okay”?

De unde provine expresia okay?

Prima atestare scrisă a expresiei datează din 23 martie 1839 și apare în ziarul Boston Morning Post.⁴ În ceea ce s-a vrut o critică la adresa unui material apărut câteva zile mai devreme în Providence Journal, ziaristul își permite să glumească pe seama cunoștințelor și non-combatului rivalului său.

Abrevierea o.k. pentru „all correct” era desigur greșită, literele o sau k neregăsindu-se în cuvintele pe care le substituiau, de unde explicația promptă a ziaristului „o.k.—all correct” și gluma ca atare. Glumă mai greu înțeleasă astăzi, dar asupra căreia încearcă să facă lumină lingvistul Alleen Walker Read și Allan Metcalf, autorul cărții dedicate celei mai faimoase expresii din SUA.

Vedeți voi, în 1837, Consiliul din Boston (echivalentul de azi al Consiliului Local), printre alte reglementări a venit cu o lege prin care interzicea folosirea clopoțeilor la cină. 🙂 Ca răspuns, în octombrie 1838, un grup de localnici au înființat organizația A.B.R.S. (Anti Bell Ringing Society) al cărei scop era să boicoteze hotărârea consiliului și nu să-l susțină, așa cum am fi tentați să considerăm conform denumirii alese.

Activitățile A.B.R.S. au devenit subiect de presă, inclusiv în Boston Morning, un ziar relativ nou, dar extrem de combativ, mai ales că printre editori se număra unul dintre co-fondatori, Charles Gordon Greene, recunoscut pentru disputele cu celelalte ziare și modul în care-și tachina colegii de breaslă.

Dacă oricine altcineva ar fi folosit abrevierea o.k., scrie Metcalf⁵, ea ar fi murit în fașă. Nu era nimic care să o recomande ori să-i prevestească viitorul glorios, dar absurdul asocierii cu „all corect” (totul este corect, totul este bine), folosind o abreviere vădit incorectă, i-a făcut până și pe inamicii lui Greene să zâmbească.

Sursă foto: OK: The Improbable Story of America’s Greatest Word

Același Greene este responsabil pentru a doua consemnare a abrevierii o.k., trei zile mai târziu. O presupusă scrisoare, primită în ziua publicării articolului în Boston Morning Post, anunța vizita în Providence a membrilor organizației A.B.R.S. și deznodământul fericit. „They were o.k.”

Scrisă tot cu litere mici, abrevierea nu mai este însoțită de această dată de nici o explicație, Greene considerând (probabil) că cititorii sunt familiarizați și o glumă (bună) nu trebuie repetată pentru a fi înțeleasă.

Va reveni Greene în aprilie 1839, pe 10 mai, cu expresia sa favorită „all corect”, abreviată cu majuscule: O.K. Adică așa cum suntem familiarizați în expresia okay. „That is O.K. – all correct”.

Ce a vrut să comunice Green în urmă cu 178 de ani? Disprețul față atitudinea pasivă a unor colegi de breaslă ce alegeau să evite știrile pasibile de a-i situa pe poziții opuse factorilor locali de decizie. Lenea lor. Suficiența. Refuzul de a se implica. Pare cunoscut?

În carte sunt menționate o serie întreagă de povești legate de geneza expresiei „okay”, unele mai (in)credibile decât altele. Să vă dau câteva exemple:

• În graiul indienilor choctaw, „okeh” este echivalent cu „așa este” sau cel puțin așa l-au folosit primii misionari care au tradus Biblia în limba chahta.
• În timpul războiului de secesiune, soldații primeau biscuiți produși de O. Kendal & Sons care au ales să-și ștampileze produsele cu inițialele „O.K.”. Preferați de soldați în detrimentul rațiilor de pâine, biscuiții O.K. erau considerați printre puținele lucruri „în regulă”.⁶
• Cel de-al optulea președinte american, Martin Van Buren era poreclit „Old Kinderhook”, după locul localității sale natale (Kinderhook, New York). Un protejat al fostului președinte Andrew Jackson, Van Buren încerca să câștige al doilea mandat la Casa Albă, democrații invitându-i pe susținătorii lor să voteze pentru O.K., adică „Old Kinderhook”.
• Republicanii nu vor rămâne datori, glumind răutăcios pe seama ortografiei deficitare(?) a fostului președinte Andrew Jackson, pentru care O.K. era „Oll Korrect”, cu ambele cuvinte scrise greșit.⁷
• Dar ce știți despre telegrafistul numit Oskar Kent ale cărui transmisiuni erau întotdeauna perfecte astfel încât semnătura sa, OK, a devenit sinonimă cu „totul este corect” (en. all correct)?

Sursă foto: OK: The Improbable Story of America’s Greatest Word, p. 49

Pentru 9 dolari (în Kindle Store) sau vreo 33 lei (pe Google Books) avem acces nerestricționat la întreaga istorie a expresiei (noastre?) favorite, grație contribuției aduse de profesorul Allen Walker Read și a intuiției demonstrate de Metcalf pentru un subiect „improbabil”, sintetizat în cartea sa din 2011. De altfel, Allan Metcalf este autorul unei serii de lucrări dedicate limbii engleze⁸, cea mai recentă fiind publicată anul trecut, „From Skedaddle to Selfie: Words of the Generations”. Dar e o altă poveste…

La final

Rămâne întrebarea din titlu: Ce comunicăm prin expresia „okay” (O.K.)?  Comunicarea înțeleasă ca transmitere de sens, de semnificații. Comunicăm acordul, acceptarea sau riscăm să desconsiderăm interlocutorul? Ce ne sfătuiește Richard Branson vizavi de O.K.?

„Evitați-l! Nu fiți leneși: dacă vreți să spuneți «Este o idee excelentă», atunci spuneți chiar așa. Dacă ideea vi se pare proastă atunci spuneți (politicos) «Nu îmi place» și oferiți și câteva motive, ca să se poată înțelege ceva din asta.”⁹

Sunteți „okay” cu această recomandare? 😉 Detaliați, vă rog.

1. https://ro.wikisource.org/wiki/Fata_s%C4%83racului_cea_istea%C8%9B%C4%83, accesat la 04.03.2017 ↩

2. Richard Branson, The Virgin Way: cum să asculți, să înveți, să râzi și să conduci, Editura Publica, București, 2015, p. 92 ↩

3. http://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/ok, accesat la 4.03.2017 ↩

4. Allan Metcalf, OK: The Improbable Story of America’s Greatest Word, Oxford University Press, 2011, p. 31, disponibilă la adresa https://books.google.ro/books?id=IWvRCwAAQBAJ ↩

5. Allan Metcalf, op. cit., p. 34 ↩

6. Allan Metcalf, op. cit., p. 88 ↩

7. Allan Metcalf, op. cit., p. 58 ↩

8. http://www.allanmetcalf.net/books.html, accesat la 04.03.2017 ↩

9. Richard Branson, op. cit., pp. 92-93 ↩