Orfanul sirian, un exemplu de manipulare pe reţelele sociale

Fără a mă număra printre fanii lui Voltaire, iluminist căruia trebuie să-i „mulțumim” pentru inventarea Europei de Est și aruncarea României într-un spațiu pe cât de fascinant, pe atât de tenebros, consider una dintre zicerile sale cu adevărat profetică. Voltaire, pe numele său adevărat François-Marie Arouet, referindu-se la ceea ce în istorie a rămas cunoscut drept Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană¹, spunea „că acesta nu a fost nici sfânt, nici roman și nici imperiu”. Trist, nu? Nici pe departe. Și nu imperiul ne interesează, ci mai degrabă cum în spatele unei imagini „de necontestat” se poate afla un adevăr, de asemenea, „de necontestat”.  Sau cum orfanul sirian, asemeni imperiului amintit, nu era nici orfan, nici sirian.

Cum a debutat orfanul sirian pe rețelele sociale

La începutul lui 2014, la puține zile după Anul Nou, o imagine terifiantă se răspândea rapid pe rețelele sociale (întâi pe Twitter, apoi pe Facebook), înfățișând un copil dormind între ceea ce păreau a fi două morminte.

Fotografia modificată pentru manipulare
Sursa: haralddoornbos.wordpress.com

Comentariile care însoțeau imaginea, sau chiar hashtagul aplicat fotografiei, lăsau să se înțeleagă că ar fi vorba de un copil sirian, rămas orfan după ce părinții i-au fost uciși de forțele actualului regim, și de aici până la generarea unui sentiment general de indignare n-a mai fost decât un singur pas. Au urmat sute și mii de Like-uri, Share-uri și RT-uri, comentarii… și condamnări, logice pentru că o ființă umană nu poate rămâne impasibilă în fața unei astfel de tragedii, cu atât mai mult cu cât ea s-a putea repeta. Orice mamă și-a strigat atunci disperare, la fel cum în decembrie ’89 am fost cu toții oripilați când se anunțau 60.000 de morți.

Orfanul sirian nu e orfan. Și nici măcar sirian

Iar mama lui este chiar sora fotografului, pe numele său Abdul Aziz al Otaibi, rezident în Arabia Saudită, în orașul Yanbu al Bahr.

Cine pus lucrurile cap la cap? Harald Doornbos. Un ziarist aflat la momentul respectiv undeva prin sudul Turciei, la granița cu Siria, și pe care deontologia (așa cum am învățat și noi în facultate) l-a determinat să facă o mică investigație, cu rezultate de-a dreptul surprinzătoare. Și ni le povestește pe blogul său haralddoornbos.wordpress.com².

Abdul Aziz al Otaibi este fotograf, iar după cum i-a declarat lui Harald Doornbos prin interpret „nu este adevărat că fotografia respectivă ar avea legătură cu Siria”, ea făcând parte dintr-un proiect artistic personal, menit să arate cum dragostea unui copil pentru părinți nu cunoaște limite și nu are substitut. „Sunt șocat să văd cum mi-a fost răstălmăcită fotografia”, declara același Abdul Aziz al Otaibi, și pe măsură ce reconstituim evenimentele, veți vedea că are motive.

Fotografia n-a fost făcută în Siria

Așa cum spuneam, fotografia n-a fost făcută în Siria, ci la periferiile orașului Yanbu al Bahr, 250 de km depărtare de Jeddah, la sfârșitul lui 2013. Acolo Abdul Aziz al Otaibi a construit din pietre reprezentări ale unor morminte, apelând la fiul surorii sale pentru a-l ajuta, acesta pozând ca și cum ar dormi acoperit cu o pătură. „Evident că n-am că culc vreodată un copil între două morminte”, spunea același Abdul Aziz al Otaibi citat de Harald Doornbos. Evident pentru orice are minte să raționeze și disponibilitate să se intereseze. Sau nu este mânat de rea voință.

Și nu a fost doar o fotografie

La fel cum cei patru apostoli au fost trei: Luca și Matei, nu avem doar o fotografie cu „orfanul sirian”, ci întreg set. Într-una din ele vedem cum numărul „mormintelor” este de patru sau cinci, cum se fac ultimele pregătiri pentru cadrare, iar copilul face chiar semnul victoriei. Greu de explicat pentru o victimă a regimului Assad, așa cum a fost prezentat.

Una dintre fotografiile originale ale lui Abdul Aziz al Otaibi
Sursă: instagram.com/abdulaziz_099

Când începe manipularea?

Pe 3 ianuarie a apărut prima fotografie (alb-negru) pe contul de Instagram a lui Abdul Aziz al Otaibi³, apoi pe 7 ianuarie restul, însă eram departe de furtuna mediatică ce avea să se declanșeze. Nici după ce le-a pus pe Facebook sau Twitter⁴ n-au fost reacții semnificative, mai ales că fotograful a explicat de la bun început că este vorba de un PROIECT ARTISTIC. Lui nu i se poate reproșa nimic.

Dar când utilizatorul de Twitter @americanbadu preia o fotografie și o prezintă explicit ca fiind din Siria, iar copilul dreptul una dintre victimele regimului Assad, grație celor 187.000 de persoane care urmăreau contul respectiv (între timp au mai rămas vreo 178.000, iar contul respectiv este asaltat de mesaje care denunță tentativa de manipulare) și redistribuirii de către alt cont, anume @Yathalema, o organizație non-guvernamentală din Kuweit, și ea cu pesta 175.000 de urmăritori, la cunoștința publicului larg ajunge o versiune a poveștii: cea dorită de manipulator. Și ajungem la manipulare, scopul manipulării și beneficiarii actelor de manipulare.

Care a fost scopul manipulării?

Conform „Marelui Dicționar de Neologisme” (2000), a manipula înseamnă „a antrena, prin mijloace de influențare psihică, un grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acțiuni al căror scop aparține unei voințe străine de interesele lor; a influența opinia publică prin mass-media sau prin alte metode persuasive. (< fr. Manipuler)”. Manipularea, înțeleasă ca influențarea indivizilor sau grupurilor în vederea întreprinderii unor acțiuni contrare propriilor scopuri, este o formă de comunicare alterată care folosește în procente variabile argumentarea tendențioasă, minciuna și informațiile trunchiate, adică jumătățile de adevăr. A se reține că nu există ținte invulnerabile. Cu toții suntem supuși manipulării și susceptibili a fi manipulați.

Cât privește actorii manipulării, aceștia pot fi împărțiți în două categorii: comanditarii (cei care comandă) și executanții (cei care pun în practică), anume specialiștii în comunicare, psihologie sau relații publice. Și mai avem o categorie de actori implicați. „Nătărăii utili” (sau „idioții utili”, după cum îi numea într-o formulare mult mai dură Pavel Coruț), adică persoane bine intenționate a căror lipsă de informații este speculată de comanditari pentru a se implica emoțional și a răspândi mesajul.

Ori rețelele sociale sunt cadrul ideal pentru a mobiliza un public indiferent, transformându-l într-un public interesat și într-o parte a problemei, pentru că cei care au dat Like, Share și RT, dintr-o dată au devenit factor de presiune asupra regimului Assad. Și-au dorit acest lucru? Este în interesul lor să adopte o poziție partizană față de evenimentele din Siria? Personal nu cunosc și nu mă pronunț.

Cum s-a manipulat?

Prin anul II de facultate, am citit o carte simpatică numită „Psihologia manipulării” unde sunt prezentate, printre altele, diferite tehnici de manipulare și rezistența lor. Să ne reamintim.

Tehnica „piciorului în ușă” (foot in the door) se bazează pe principiul de a cere la început mai puțin pentru a obține ulterior mai mult, tehnica „ușii în față” (door in face) pornește de la o cere exagerată în speranța de a primi apoi ceea ce-și dorește de fapt manipulatorul, tehnica „aruncării mingii la joasă înălțime” (low bowling) ascunde costurile reale ale doleanțelor, în timp ce tehnica „jocului de rol”, numită și auto-persuasiune, pleacă de la o concesie făcută pentru a ne angaja într-un comportament contra-atitudinal. Dar aici e mai mult. Suntem în fața unei profeții auto realizatoare, „tehnică ce constă în definirea intenționat greșită a unei situații, a unei stări de fapt, în vederea construirii unui comportament în acord cu predicția elaborată”⁵, un nivel superior al manipulării.

Profeția auto realizatoare are avantajul că se adresează atât grupului cât și individului, aceasta din urmă conștientizând (dacă o face) destul de greu faptul că a fost manipulat, rezistența la manipulare este mai scăzută (datorită disonanței cognitive reduse), în timp ce efectele sunt mai rezistente în timp.

Cine a beneficiat de pe urma manipulării?

Cotidianul Haaretz⁶ vine cu o explicație extrem de plauzibilă, când vorbește de liderul opozitei siriene Ahmad Jarba care a lansat poza pe Twitter, iar pe blogul Foreign Policy⁷, am găsit chiar o poză cu tweet-ul respectiv. Evident, Jarba (@PresidentJarba) a șters mesajul după vreo 30 de minute, dar comunicarea deja începuse să-și producă efectele.

Tweet Jarba, șters între timp
Sursă: blog.foreignpolicy.com

Și mai simpatic este când Abdul Aziz al Otaibi a încercat să-l contacteze pe @americanbadu pentru a-i cere explicații. Ce credeți că i-a răspuns acesta pe privat? „De ce nu renunți, acceptă că e o poză din Siria și vei fi recompensat de Dumnezeu. Exagerezi.” Ca și @PresidentJarba, @americanbadu a șters ulterior mesajul. A mai contat?

„O imagine face cât 1000 de cuvinte”

Citatul îi aparține lui Roland Barthes, unul dintre principalii exponenți ai semioticii franceze și profesor de semiologie, și-l pot considera un citat de căpătâi al sfârșitului de secol XX și început de secol XXI când suntem dominați de componenta vizuală (uitați-vă la avântul rețelelor sociale care se bazează pe imagini), suprapusă o lipsă acută de timp din partea noastră.

Practic, cum spunea un alt francez (Pierre Bordieu), ne sunt servite adevăruri gata ambalate, gata mestecate, ce nu necesită un efort de interpretare din partea noastră și care favorizează „trândăvia intelectuală”. Mediile de comunicare în masă au a devenit practic un radar unde sunt pictați cu vede „prietenii” și cu roșu „dușmanii”, astfel încât și cel din urmă „idiot” să priceapă mesajul dorit. Iar trecerea de la media tradițională (televiziunea de care vorbește Bourdieu) la noile media, a ușurat și mai mult această „schematizare” a adevărului, favorizând manipularea.

La final…

Tind să consider „orfanul sirian” un exemplu de manipulare pe rețelele sociale, iar dacă în acest caz au existat utilizatori care au sesizat că ceva nu este în regulă cu povestea și jurnaliști precum Harald Doornbos dispuși să afle adevărul, e lesne de imaginat câte asemenea fotografii ne sunt fluturate zilnic prin fața ochilor și le credităm inconștienți prin Like și Share (pe Facebook) sau ReTweet (pe Twitter), pentru că, nu-i așa, implicarea noastră e minimă. Și răspunderea la fel. E un „simplu” clic. Dragilor, nimic nu-i simplu. Judecați și cântăriți fiecare acțiune, apoi decideți nu sub imperiul emoției, ci bazându-vă pe rațiune. E maxim ce poate face un om. Nimeni n-o să vă ceară mai mult.

Șu într-o notă optimistă, punem punct acestui studiu de caz. Pe data viitoare.

1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Sf%C3%A2ntul_Imperiu_Roman ↩

2. http://haralddoornbos.wordpress.com/2014/01/17/saudi-photographer-telle-me-this-is-not-syria-its-not-a-grave-and-the-boys-parents-are-not-dead/ ↩

3. http://instagram.com/abdulaziz_099 ↩

4. https://twitter.com/abdulaziz_Photo ↩

5. Cristian Niță, Cristian Ciupercă, „Psihologia manipulării”, Editura Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, București 2012, pag.31 ↩

6. http://www.haaretz.com/news/middle-east/1.569389 ↩

7. http://blog.foreignpolicy.com/posts/2014/01/17/the-syrian-oppositions-latest-pr-gaffe-photo-of-orphaned-syrian-boy-fake ↩