STEFA MEDIA
Circulația circulară a informației, lecția lui Pierre Bourdieu
Articol de 970 de cuvinte. Timp pentru citire: 5 - 8 minuteÎntr-o prelegere susținută la Collège de France în 1996, sociologul Pierre Bourdieu lansează câteva concepte interesante (audimat, circulația circulară a informației, șamd) menite a explica pe înțelesul publicului mecanismele ce stau la baza televiziunii și modul în care aceasta reușește să ne (tele)ghideze interesul spre anumite subiecte. Ce mi-a atras atenția, printre altele, este un concept lansat de Bourdieu în virtutea căruia putem deduce de ce materialele de presă din jurul nostru sunt similare și, mai ales, de ce toți ziariștii vorbesc despre aceleași lucruri. Pierre Bourdieu numește acest cerc vicios „circulația circulară a informației”.
Bourdieu este un tip incomod, aproape dificil, acceptând să țină această prelegere în condiții speciale, cu timp „de antenă” nelimitat, fără regizor de platou și fără nici cea mai mică intervenție la nivelul discursului. Să vedem (și să auzim) ce spune despre televiziune.
Conținut:
Circulația circulară a informației
Circulația circulară a informației este explicată în pe larg în cartea „Despre televiziune”, studiată de mine pe când eram prim facultate grație profesorului Drăgușin1 și are la origine două discursuri: „Platoul și culisele lui”, respectiv „Structura invizibilă și efectele ei”. Le-am urmărit înainte de a scrie materialul. Sunt în temă. Știu despre ce vorbesc. Sau „cel puțin mă străduiesc”, dacă ar fi să citez din Madeleine Albright, fostul secretar de stat al SUA. Și dacă tot vorbim de citate și citări, Pierre Bourdieu are pagină dedicată pe scholar.google.com unde găsiți toate referințele.
Revenind la Bourdieu, acesta observă un paradox fiindcă în timp ce breasla ziariștilor este adânc divizată, asta și datorită intereselor economice pe o piață unde nu mai este loc chiar pentru toată lumea, iar divizarea favorizează pozițiile antagonice și conflictuale, produsele ziaristice, articolele de presă, jurnalele televizate sau cele radiofonice, sunt extrem de asemănătoare. Inclusiv orientarea politică este lăsată deoparte în numele audienței, a succesului comercial prin logica concurenței, și asta unde, în Franța, ultima țară cu un clivaj veritabil între „stânga” și „dreapta”.
Un alt argument adus în discuție de Bourdieu îl reprezintă actul colectiv prin care se naște produsul de presă, redacțiile și mai presus decât, totalitatea jurnaliștilor acționând asemeni unui cenzor, selectând din noianul de informații pe acelea considerate de interes public. În redacție are loc o veritabilă revistă a presei, ziariștii fiind cei dintâi consumatori ai produsului finit.
Iar odată cu apariția noilor media, când ziarul electronic tinde să înlocuiască versiunea tipărită, devine mult mai ușor de verificat „ce au făcut ceilalți” pentru a-ți prezenta „propriul” punctul de vedere, în fapt același cu diferențe infime. Diferențe de formă, nicidecum de fond.
Subiectele sunt preluate și periate de la o ediție la alta, de la un cotidian la altul în virtutea logicii circulare „dacă s-a scris, înseamnă că e important”, ori „s-a scris pentru că e important”.
Nu v-ați întrebat de ce unele evenimente sunt redate în presă și ajung știri în timp ce altele nu beneficiază de aceeași expunere? Sau nu beneficiază de expunere și punct. Explicația lui Pierre Bourdieu este că această „circulație circulară a informației” produce un efect de închidere, ca într-o casă a oglinzilor, noi având acces la o serie întreagă de versiuni / reprezentări.
Circulația circulară a informației mai are o cauză. Sursele de informare. Se folosesc comunicatele de presă oficiale, cât și relații profesionale „de schimb” cu așa-numiții informatori în măsură a oferi date confidențiale. Ori aceste date, „pe surse” cum se spune, sunt preluate ulterior de toată mass-media. Nu mai punem la socoteală legăturile extraprofesionale dintre jurnaliști (este de ajuns să-i urmărești cum se tachinează) ce întregesc un tablou idilic, dar complet monocolor.
Se poate sparge acest cerc vicios al informației „circulare”? Bourdieu spune că da, fiind suficient ca unul din actori să-și asume riscul introducerii pe agenda publică a unei informații neprogramate. Ori dacă este cu adevărat de interes, datorită concurenței, ea va fi preluată fără rezerve în mass-media. Teoretic se poate. Practic e mai greu. Vă amintiți în timpul Jocurilor Olimpice cum ziariștii s-au transformat, în doar câteva (zeci de) minute în experți ai codului de punctaj la gimnastică? De ce nu s-a scris în acele zile despre alți olimpici, la matematică, a căror premiere fusese amânată. Încă o dată.
Și publicul? El cum poate evita să primească aceeași informație de mai multe (de cât mai multe) ori pe zi și din surse diferite? Poate doar dacă acceptă să-și facă singur agenda, alegând mai întâi la ce să se gândească, apoi selectându-și sursele de informare în consecință. Doar așa efectul de agenda-setting al mass-media devine caduc, iar influența sa este redusă la zgomotul de fond.
Și cum „spunem, cu toții, mult mai puține lucruri originale decât ni se pare” (de la Bourdieu citire). Să ne oprim aici pentru moment și să-l ascultăm pe Pierre Bourdieu care ne explică circulația circulară a informației.
Pierre Bourdieu. Sur la télévision
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/168/art18-Recenzie1.php ↩