Un adevăr incomod din PR. Ce este poluarea online?

Un adevăr incomod din PR (An Inconvenient PR Truth) este o campanie de conștientizare făcută de RealWire în 2010, după ce au constatat că din 1,7 miliarde comunicate de presă, câte sunt trimise anual ziariștilor din Marea Britanie și din Statele Unite, 78% ajung la destinatari neinteresați de subiectul respectiv, iar 55% chiar ajung să blocheze expeditorul.

Parafrazându-l pe Michael Moore și seria The Awful Truth, dar și pe Al Gore cu al său film An Inconvenient Truth – câștigător al Oscarului pentru cel mai bun documentar în 2006 – RealWire ne prezintă de această dată un adevăr incomod din PR – un adevăr ce pentru PR-iști înseamnă prea puțin în comparație cu sarcinile „de servici”. Cu obligațiile, de ce nu forțările, trecute în fișa postului ce-i determină să scrie, să scrie și iar să scrie, fără ca să intereseze pe cineva. Ce facem în continuare?

Un adevăr incomod din PR: poluarea online
Sursă: video prezentare

Un adevăr incomod din PR

Cantitatea de informație irelevantă, de care nimeni nu este interesat decât dacă ești o față frumoasă (sau mort) – de la doctorul House citire – se traduce prin miliarde dolari cheltuie pentru filtrare web, blocarea pop-urilor, actualizări de securitate și, cel mai mult, pentru reducerea mesajelor de tip spam.

Ce este poluarea online?

Poluarea online este la fel de importantă (chiar dacă n-a ajuns o problemă critică) precum poluarea planetei, un adevăr incomod din PR vizându-i pe cei care nu se pot prevala de argumentul necunoașterii, ori a bunelor intenții.

La fel cum defrișarea unei păduri, tăierea copacilor pentru a produce hârtie, știi sigur că va avea un impact negativ asupra mediului (pe termen scurt prin distrugerea habitatului natural, iar pe termen lung prin sporirea cantității de CO2 și mai departe a efectului de seră), trimiterea în eter a mii și mii de comunicate de presă sau newsletter-e a căror calitate tehnică (nu mai vorbim de cea intelectuală) lasă de dorit, știi sigur că pe termen scurt va irita utilizatorul, iar pe termen lung va face din câștigarea bunăvoinței acestuia o sarcină mult mai grea. Uneori imposibilă. Ori relațiile publicului tocmai asta încearcă să construiască – o relație de încredere – și să câștige bunăvoința publicului.

Dintre comunicatele de presă, 3/4 sunt irelevante
Sursă: video prezentare

54 este numărul de comunicate de presă primite în medie zilnic de participanții la studiul RealWire, 57% dintre aceștia fiind de părere că patru mesaju din cinci erau irelevante, în timp ce pentru 23%, ponderea a urcat la 96%. Să mai spunem că 18% au primit peste 100 de comunicate (dublu față de medie), dintre care 55% sunt irelevante. Raportatele la numărul total de comunicate trimise, și la numărul ziariștilor, asta înseamnă că 931 de milioane de comunicate de presă sunt trimise în zadar în fiecare an, revenind fiecărui ziarist câte 38.000 de mesaje.

Unii recunosc, alții nu. Niall Cook, director de marketing la Hill & Knowlton declara pentru prweek.com la vremea respectivă că „mesajele slab targetate sau nesolicitate reprezintă o problemă pentru toată lumea, nu doar pentru jurnaliști sau profesioniști (în comunicare n.a.) și că o campanie care pune întreaga industrie în aceeași oală este puțin probabil să fie susținută de cei care folosesc practici corecte.”

Un aspect interesant, ar fi acela că unul din trei participanți preferă ca mesajul să fie trimis de o persoană numită (cu nume și prenume) și nu, generic, de biroul de presă, în timp 25% doresc mesaje personalizate, adresate direct. În nici un caz cu „Stimate domn/doamnă”. Printre comunicatele de presă pe care ziariștii ar prefera să nu le primească se numără, conform aceluiași studiu, cele legate de inaugurări de sedii (65%), de invitații la birou (52%), rezultate financiare (42%), premii (40%) și distincții, clienți câștigați (40%). De ce ar prefera să nu le primească? Și de ce sunt irelevante? Să luăm un exemplu.

Compania (alegeți voi un nume) și-a inaugurat noul sediu. Este acesta un element de interes pentru ziariști? Dincolo de recepție, cocktail și pișcoturi nu prea. Doar dacă nu e o ceva care să aducă cointereseze cititorii. Ce are de câștigat consumatorul final a cărui factură la utilități crește pe zi ce trece, să citească în ziare, ori să vadă la televizor, pe ce se duc banii săi? Dar dacă aceeași companie lansează, să zicem, o linie de tehnologică modernă ce garantează siguranța serviciilor sau produse mai ieftine și, în plus, mai creează câteva locuri de muncă în comunitate, parcă altfel se pune problema.

Să nu trecem cu vederea premiile obținute de companii, irelevante dacă nu întorc sub forma unor beneficii pentru consumatorul final. Iar asta o știu, în primul rând, ziariștii. O știu și relaționiștii (PR-iștii), însă aleg s-o ignore. Până când? Până când poluarea online va deveni probabil la fel de nocivă intelectual precum poluarea fizică, comparația cu filmul lui Al Gore nefiind din acest punct de vedere deloc forțată. Și atunci probabil va fi prea târziu, un adevăr incomod din PR devenind realitate pentru toți ceilalți.