Felicitare cu iepurașul de Paște

3 lecții de PR de la iepurașul de Paște. Mai știți altele?

Câte cafele merit? VOTEAZĂ (click pe imagine):

1 Cafea2 Cafele3 Cafele4 Cafele5 Cafele (Mai scriu un articol) 5,00 rating dintr-un maxim de 5 și 12 vot/uri

Articol de 1396 de cuvinte. Timp pentru citire: 7 - 12 minute
Pahon Bogdan-Andrei

În urmă cu câțiva ani, pe când bloggingul era mai important decât scrisul, devenise aproape o impietate ca de Paști să nu avem tradiționalul articol cu urările cuvenite. Rețeta era ceva de genul: drob plus friptură de miel, cozonac cu vin, pască, ouă musai roșii și articol pe blog în care ne ceream iertare greșiților noștri nedreptățiți cu vreun backlink, share sau RT. Be that as it may, cum îmi place să spun, dar azi am ceva diferit și vorbim despre „Easter Bunny”, „Easter Rabbit”, „Easter Hare” sau „iepurașul de Paște” autohton și cum ne poate învăța urecheatul (nu „acel” urecheat) câte ceva despre PR. Asta e. Învățăm de unde putem. Cine spune că o idee e bună doar dacă vine în formă tipărită și cu ISBN?

Fără a avea pretenția unui material științific, și nici măcar ambiția, pe blog dezlănțui „câinii războiului” sau „iepuraşul de Paște”. „Cry ‘Havoc,’ and let slip the dogs of war” ca să-l citez pe Mark Antony în tragedia Cezarului. Să sară urecheatul.


iepuraşul de Paște din 2015

Iepurașul de Paște şi coşul cu ouă


Conținut:

  1. Lecția nr.1. Chiar dacă nu e adevărată, o poveste interesantă captează atenția publicului.
  2. Lecția nr.2. Ești un PR-ist rapid sau nu mai ești deloc.
  3. Lecția nr.3. Folosește-ți simțurile și ai încredere în ele.

Lecţia nr.1 de la iepurașul de Paște

V-ați întrebat de unde vine toată această agitație cu iepuraşul de Paște? Îmi veți spune că e un complot capitalist. Vor să ne vândă toate nimicurile. Să ne transforme în piață de desfacere. Bu-hu-hu. Țop-țop-țop.

Iepurașul de Paște țopăie extraordinar de bine pentru vârsta sa, fiind menționat pentru prima dată în cartea lui Georg Franck von Frankenau, „De ovis paschalibus” (ro. Despre ouăle de Paște). Era anul 1682.1 După unii chiar un pic mai devreme. Punctul de origine ar fi Alsacia unde, de Paște, copiii cuminți primeau dulciuri sub forma unor ouă de ciocolată.

Altă poveste ne-o înfățișează pe Eostre sau Ostara, una dintre cele mai cunoscute zeități păgâne, ce ar fi salvat o pasare rănită în toiul iernii. Pentru a o ajuta să supraviețuiască, zeița a transformat-o într-un iepure, animalul său preferat. Sărmană creatură. Deși scăpată pentru moment de spectrul dispariției s-a văzut confruntată cu cel al groazei, fără să cunoască viața pe pământ unde se simțea lipsită de apărare. Copiii au implorat-o pe Eostre s-o transforme la loc, însă aceasta își consumase puterile. Zeitate-zeitate, dar regulile sunt reguli. Doar pentru o scurtă perioadă la începutul verii (când puterea zeiței era la apogeu) iepurele redevenea pasare capabilă să depună ouă. Mai târziu, pentru a mulțumi copiilor care au intervenit în favoarea lui iepurele s-a hotărât să le împartă ouăle, întâmplarea devenind obicei2

În secolul al XVII-lea, povestea a traversat Atlanticul, coloniștii germani din Pennsylvania perpetuând obiceiul iepurelui de Paște (eng. Easter bunny, ger. Osterhase sau Oschter Haws), un iepure de câmp ce lăsa ouă copiilor cuminți. Copiii erau încurajați să-i construiască cuiburi din nuiele împletite (în speranța că iepurele va lăsa acolo dulciurile râvnite / unii îl mai „mituiau” uitând și câte un morcov), cuiburi ce vor deveni mai târziu coșuri. Și ați văzut (probabil ați cumpărat ca mine) o figurină în formă de iepure ce ține un coș de nuiele.

Lecția nr.1. Chiar dacă nu e adevărată, o poveste interesantă captează atenția publicului.

Se non è vero, è ben trovato. Vom vedea povestea sirenei din Fiji.


Lecţia nr.2 de la iepurașul de Paște

Eram la master în semestrul trecut. Da, chiar obișnuiesc să mă duc. Discutam despre management și luarea deciziilor. Ce este mai bine în opinia voastră? O decizia luată rapid, cu riscul de nu deține toate datele problemei sau o decizie luată după ce se cunosc toate datele problemei? Cum e? Simplu. Niciodată nu vom deține TOATE datele. Situația se schimbă deseori atât de rapid încât însăși definirea ei este îngreunată. Omnisciența e o iluzie. Schimbarea e singura constantă spunea Heraclit. Totul curge. Nimic nu rămâne neschimbat. Așadar…

„Jack be limbo, Jack be quick. Jack go unda limbo stick.”

Care Jack? Iepurele Jack. Jazz Jackrabbit. Și iar ne întoarcem la iepurele nostru. Iepurele de câmp (jackrabbitul nord-american) atinge o viteză de până la 40 de mile/oră, adică 7,88 metri pe secundă. E mai rapid decât lupul cenușiu.3 Nu la fel de bun alergător este iepurele domestic. Maxim 15,6464 m/s. Morala? Din siguranța cuștii, direct în farfurie… cu sos.

Lecția nr.2. Ești un PR-ist rapid sau nu mai ești deloc.

Întârzii cu trimiterea unei informații cu potențial de „știritate”, fii sigur că există vreun jackrabbit ce n-are să rateze oportunitatea. Ivy Ledbetter Lee i-a adus pe ziariști la locul tragediei din 1906 fără să mai aștepte aprobarea „de la șefi”. Aprobare ce n-ar fi venit vreodată.


Lecţia nr.3 de la iepurașul de Paște

Ochii și urechile la mine. Mai ales urechile. Mai e puțin. Înainte celui de-al Doilea Război Mondial, pe când mecanismele radar erau încă deficitare, apăruseră așa numitele „radare umane”, dispozitive cu ajutorul cărora capacitatea auditivă era sporită, uneori chiar în detrimentul celorlalte simțuri. Deși așteptarea se prelungea uneori cu ore bune sau zile fără ca nimic să se întâmple, aceste santinele umane trebuiau să fie gata în orice moment pentru a ieși din starea de veghe și a trece la acțiune.

radar-uman

Radar uman
Sursă foto: socks-studio.com

La fel, iepurele de câmp, ruda „de la țară” a iepurelui de Paște (Easter Hare), cu ale sale urechi gigantice (exagerez, dar ați prins ideea) e atent la ce se aude în mediul înconjurător și, pe principiul prieten/inamic, dedice într-o clipită următoarea acțiune: relaționez/mă retrag.

Comunicatorii, oamenii de PR, își petrec o parte considerabilă a programului în starea de veghe, încercând să capteze semnalele venite din mass-media și, mai ales, a celor care răzbat din noile media unde tsunami-ul se naște din nimic. Sau de la nimicuri (a se citi „postaci”). McLuhan vorbea de transformarea turnului de fildeș într-unul de control și obligativitatea înțelegerii a ceea ce întâmplă într-o societate dominată de mijloace electronice.

Lecția nr.3. Folosește-ți simțurile și ai încredere în ele.

Relațiile publice sunt artă și știință deopotrivă. Partea științifică poate fi cuantificată / învățată / practicată, însă arta rămâne o extensie a performerului, o demonstrație de încredere. Ce demonstrație mai bună a încrederii în sine dacă nu iepurașul de Paște (în redingotă sau fără, dar cu ales sale lecții de PR) care împarte ouă de ciocolată? Ah, știu. Ronald Reagan, numit și „Marele Comunicator”.

P.S. Curios din fire, am vrut să văd ce s-a mai scris pe marginea acestui subiect, iar dacă în peisajul .ro tăcerea… e de ciocolată (precum ouăle) și la fel de sănătoasă, cel puțin două articole din aprilie (2014 pe properpropaganda.net4, respectiv 2015 pe adweek.com5 mi-au sărit în fereastra browserului. În tot atâtea tab-uri. Le trecem la bibliografie întrucât trebuie să dăm Cezarului evocat la începutul articolului ce-ai al Cezarului.

Happy Easter 😉

happy-easter-stefa-media

În acest an am făcut o poză iepurașul de Paște…



  1. http://de.wikipedia.org/wiki/Georg_Franck_von_Franckenau 

  2. http://www.kitchenproject.com/history/Easter/BunnyEggs.htm 

  3. http://www.todayifoundout.com/index.php/2014/03/differences-rabbits-hares/  

  4. http://properpropaganda.net/2010/04/4-lessons-pr-pros-can-learn-from-the-easter-bunny/ 

  5. http://www.adweek.com/prnewser/5-pr-lessons-from-the-easter-bunny/112056 

Categorii și etichete