Propaganda este inventată în 1662

Știți când a apărut propaganda? O scurtă istorie a Relațiilor Publice

Câte cafele merit? VOTEAZĂ (click pe imagine):

1 Cafea2 Cafele3 Cafele4 Cafele5 Cafele (Mai scriu un articol) 5,00 rating dintr-un maxim de 5 și 3 vot/uri

Articol de 1113 de cuvinte. Timp pentru citire: 6 - 10 minute

Filmulețul de astăzi, realizat de Press Index Group (o agenție de monitorizare media deservind mai mult de 4.500 de corporații și agenții de PR din întreaga Europa), subliniază într-o prezentare grafică atractivă istorie milenară a relațiilor publice și aduce în discuție un fapt mai puțin știut: „propaganda” începe să fie folosită din 1662, odată cu înființare unei noi ramuri a Bisericii Catolice, numită „Congregația pentru Propagarea Credinței” (lat. Congregatio Propaganda Fide de) sau, pe scurt, Propaganda.

Propaganda reprezintă o formă directă de influențare a opiniei publice, fapt confirmat evenimentele secolului trecut. Revoluția condusă de Lenin, național-socialiștii lui Hitler și comuniștii lui Stalin, toți au beneficiat de efectele propagandei și manipulării, însă începuturile propagandei nu sunt cele pe care le bănuiți. Conotația negativă, asociată astăzi propagandei, se datorează în special lui Joseph Goebbels și „Ministerului Propagandei” condus de acesta după 1933.

Enciclopedia Britannica (da, există alternative la Wikipedia) consideră propaganda diseminarea de informații, fapte, argumente, zvonuri, jumătăți de adevăr sau minciuni pentru influența opinia publică și o asociază cu fenomenul „fake news”. Cu siguranță nu asta au avut plănuit diriguitorii Bisericii Catolice.


congregatia pentru propagarea credintei

Prima clădire în care a funcționat propaganda (la propriu)


Într-o carte citită mai demult1, alături de noțiunile teoretice, de definirea conceptului de propagandă sau de explicarea mijloacelor folosite am găsit o taxonomie ce clasifică propaganda în albă (cea oficială, făcută la vedere de instituțiile de resort), propagandă gri (unde nu se precizează sursa comunicatelor), respectiv propagandă neagră care constă exclusiv în răspândirea de informații false. Ori H.D. Lasswell, promotorul modelului de comunicare ce-i poartă astăzi numele admite (citat în lucrarea amintită), că „nu bombele sau pâinea, ci cuvintele, imaginile, cântecele sau demonstrațiile de forță sunt procedeele tipice de a face propagandă”. Interpretăm acum această afirmație în contextul realității demonstrate în secolul trecut, anume că propaganda reprezintă o formă directă de influențare a opiniei publice, și devine limpede de ce, în ordine pentru a ne feri de influența deseori nefastă a mesajelor propagandistice care au mers „mână în mână” cu acțiunile incipiente de relații publice.


Conținut:

  1. Propaganda de Edward Bernays (e-book)
  2. O scurtă istorie a relațiilor publice

o-istorie-a-relatiilor-publice-propaganda

În 1662 apare propaganda


1. Propaganda de Edward Bernays


2. O scurtă istorie a relațiilor publice

Deși pare forțat să vorbești despre o istorie a relațiilor publice în condițiile în care până la jumătatea secolului trecut nu exista o bibliografie de specialitate, iar practicanții erau veniți mai degrabă din domenii conexe precum jurnalismul sau marketingul, încercările de a convinge publicul, de a-ți asigura un punct de vedere favorabil propriilor inițiative sunt vechi de când lumea. Practic, din momentul în care puterea ori succesul unei entități a depins de voința celor mulți, odată ce a devenit mai important să câștigi bunăvoința publicului decât să-ți impui un punct de vedere cu forța, când existența opiniei publice a devenit evidentă prin operele gânditorilor și filozofilor vremii, avem primele acțiuni de relații publice.

Se pleacă din anul 49 Î.C. de la Julius Caesar ce-și făcea cunoscute realizările de campanie prin publicarea lor în „Acta Diurna”, câștigând astfel suportul Senatului și, în special a populației.

Mergând pe firul cronologic, tapiseria de la Bayeux din anul 1066 ce a urmat bătăliei de la Hastings și cuceririi Angliei de către normanzi este considerată de autori primul exemplu de infografic.

Lui Thomas Jefferson îi este atribuită prima combinare a cuvintelor „public” și „relații”, rezultând sintagma „relații publice” într-o cuvântare adresată congresului SUA din 1807.

Așa numita „Bătălie a curenților” (1888-1902) ce avea să impună standardul AC sau curentul alternativ promovat de Westinghouse Electric în detrimentul curentului continuu căruia îi rămăsese „prizonier” Thomas Edison, aduce cu sine angajarea agenților de presă și formarea primelor departamente de PR, moment din care vorbim de acțiuni de relații publice concertate.

Despre relațiile publice, înțelese ca gestionarea comunicării dintre organizație și publicul său, se face referire în anuarul „Year Book of Railway Literature”, publicație oficială a „Asociației Căilor Ferate Americane (1897), iar aproximativ zece ani mai târziu (1908), Newton Vail, președinte al „American Telephone and Telegraph Company” utilizează sintagma de relații publice cu semnificațiile pe care le atribuim noi astăzi.

La începutul secolului XX se înființează primele agenții de relații publice (Publicity Bureau). Își fac loc două nume grele, Ivy Ledbetter Lee creatorul primului comunicat de presă și a faimoasei declarații de principii de la 1906 și Edward Bernays, eminența cenușie ce transformă ireversibil preferințele consumatorului american bazate până atunci pe o cultură a necesității, stimulând dorințele și aducând în prim-plan simbolistica produselor. Vă amintiți probabil documentarul „Secolul sinelui. Mecanisme de fericire”.

Cât privește utilitatea relații publice transpusă în cifre, în performanțe cuantificabile, realizatorii filmulețului o subliniază prin două exemple extrem sugestive: asocierea făcută de firma De Beers între diamante și romantism ce avea să crească vânzările companiei în 1938 cu 40% și momentul de după Pearl Harbour, prilej pentru Coca-Cola de a-i convinge pe reprezentații Ministerului de Război al SUA ca fiecare bărbat în uniformă să primească o sticlă de suc, în valoare de 5 cenți. Până la sfârșitul războiului se vor consuma numai puțin de 5 miliarde de sticle de cola.

Sfârșitul celui de-al doilea război mondial și dezvoltarea tehnicilor de comunicare în masă fac din activitatea de relații publice una globală, pentru ca mai apoi, după modelul WEB 2.0 să avem PR 2.0. Relațiile Publice 2.0, numite așa pentru prima dată de Brian Solis, pun în sfârșit în practică conceptul atât de generos al comunicării bidirecțională și simetrice, enunțat la mijlocul anilor ’60, dar cărui aplicare s-a întârziat din cauza limitărilor de ordin tehnic, unde publicul și organizația se întâlnesc într-o zonă de câștig reciproc.


  1. Cristian NIȚĂ, Cristian CIUPERCĂ. „Psihologia manipulării”, Editura ANI, București, 2012 

Categorii și etichete

Autor:

Sunt licențiat în Științele Comunicării (specializarea Comunicare și Relații Publice), lucrez în calitate de consultant la o firmă de marketing digital și pentru articole folosesc citate. Ce credeți, „mă calific” pentru a scrie pe blog?