Poster Experimentatorul cu Peter Sarsgaard și Winona Ryder

Experimentatorul, un film despre viața lui Stanley Milgram

Câte cafele merit? VOTEAZĂ (click pe imagine):

1 Cafea2 Cafele3 Cafele4 Cafele5 Cafele (Mai scriu un articol) 5,00 rating dintr-un maxim de 5 și 13 vot/uri

Articol de 1263 de cuvinte. Timp pentru citire: 6 - 10 minute
Pahon Bogdan-Andrei

Ori ce câte ori găsesc cinematograful romanțat ca cea de-a șaptea artă, mă gândesc la Richard Hoggart ale cărui concluzii (ce-i drept, de prin ’57) sunt mai degrabă pesimiste în ceea ce privește caracterul de artă înaltă, rafinată (din contră, el observă apariția unui nou tip de artă comercială, populară și de masă, numită „popular culture”) și la regretatul Sergiu Nicolaescu pentru care orice film de artă (exemplul avansat era Ciuleandra) trebuie să se bucure de succes la public. Artă vs. succes comercial. O aparentă dilemă, dar nu și pentru Michael Almereyda care în cel mai nou film al său (Experimentatorul, eng. Experimenter) reușește să iasă din încercuire, oferindu-ne versiunea „de manual” a lui Milgram… și un elefant.


Conținut:

  1. Despre „Experimenter” (Experimentatorul)
  2. Experimenter (2015). Trailer
  3. The Tenth Level (1976). Film complet

Experimentatorul (o traducere neinspirată pentru „experimenter”)

Am avut ocazia să vizionez Experimentatorul, povestea vieții și a experimentelor lui Stanley Milgram, iar personajul ilustrat de Almereyda este aidoma celui conturat cu ochii minții citind „Pericolele obedienței”: de o inteligență emoțională ieșită din comun, ușor distrat, idealist, maestru al detaliilor când vine vorba de ceilalți, dar incapabil de a se descotorosi, fie și pentru câteva momente, de mantia cercetătorului. Este revelatoare scena când ajunge la spital în pragul atacului de cord, recepționera le înmânează mecanic un formular, iar el șoptește nevestei: „personalitate de tip agentic”. Milgram e asemeni tipului din bancul cu scaunul electric ce ține morțiș să primească o șurubelniță ca ultimă dorință… pentru a-l repara.

experimentatorul peter-sarsgaard

Peter Sarsgaard in EXPERIMENTER, a Magnolia Pictures release. Photo courtesy of Magnolia Pictures.

Peter Sarsgaard este „un Milgram” autentic, spre deosebire de fostul căpitan al U.S.S Entreprise, William Shatner, în drama pentru televiziune „The Tenth Level” din 1976. Ați văzut-o? Avem linkul la final. Drama din 1976 este prezentată cu umor în filmul lui Almereyda, fiindcă „sunt vremuri când viața seamănă cu un film prost, dar nimic nu te pregătește pentru ziua în care viața devine un film prost” (citat din film). Tot ca o paralelă între Experimenter și „The Tenth Level”, mașina de aplicat „șocuri” din 1976 aduce mai degrabă cu instrumentarul de tortură de pe Steaua Morții, contrazicând însăși principiul experimentului. Pedeapsa trebuie aplicată gradual, comutatoarele fiind situate în linie: de la 15 la 450 de volți. Revenim la Experimentatorul…

Așa cum remarcă și Stephanie Merry în cronica din Washington Post1, Almereyda recurge la tehnica brechtiană (întâlnită cu precădere în teatru), Milgram adresându-se direct camerei de luat vederi și, prin aceasta, audienței. Nouă. Uneori vorbește în timp ce parcurge coridorul ce-l duce în laboratorul de la Yale, cu pachidermul călcând apăsat pe urmele sale. Bine că n-a făcut Almereyda un film despre Freud. Am fi avut pesemne un sucubus în cadru.

milgram versus freud

Milgram vs. Freud.
Sursă: nerdyjokes.tumblr.com

Într-un al moment al filmului, Milgram și soția sa Sasha Menkin Milgram (interpretată de Winona Ryder) îl vizitează Solomon E. Asch pentru care lucrase „sârguincios și mizerabil” (citat din film) la Institutul de Studii Avansate de la Princeton. Asch… cu liniuțele. Am vorbit despre experimentul Asch cu efectul presiunii grupului asupra distorsionării judecății. Ori Solomon Asch, important fără-ndoială dar prudent, n-a îndrăznit să treacă mai departe de cartoanele cu linii, drept pentru care Almereyda îi rezervă în film o surpriză: decorul cinei de la familia Asch este alb-negru și bidimensional. 😉

În rolul complicelui torturat virtual îl regăsim pe actorul comedie improvizată Jim Gaffigan, suficient de prins (chiar legat) de scaun pentru a simula o electrocutare, în timp ce printre profesori (așa cum îi numește experimentatorul) recunoaștem alte figuri familiare: John Leguizamo și Anthony Edwards. Nu e o distribuție numeroasă, iar Almereyda menține permanent distanța între Milgram și toți ceilalți, considerați subiecți. Specimene.

Experimentatorul nu-și permite să se lase pradă emoțiilor (încearcă să rezolve o criză conjugală citându-i doamnei Milgram din Piaget, psiholog elvețian născut la sfârșitul secolul al XIX-lea), atitudinea a la Spock (că tot aminteam de Star Trek) devenind regula. Nu-și exacerbează succesele cu toate că motive existau (psihiatrii previzionaseră că doar o persoană dintr-o mie va merge până la capăt administrând șocul letal, în timp ce în realitate procentul a depășit 60%). Nu-și pledează cauza în fața categoriilor de public (i)relevante pentru munca sa încercând „să placă”. Nici să transmită încredere. La anunțul morții președintelui Kennedy, unul dintre studenți comentează: „e Milgram și unul dintre experimentele lui”. Iar când vestea tragică este transmisă pe calea undelor, în mintea studenților nu apare confirmarea, ci o îndoială și mai mare: „trebuie să fie o transmisiune contrafăcută, cum a procedat Orson Welles.

Micharel Almereyda construiește portretul experimentatorului, cum altfel, decât experiment cu experiment. Experimentul obedienței față de autoritate, experimentul lumii mici (știați că între noi și orice alt străin de pe această planetă se interpun maxim șase alte persoane, numite șase grade de separare?) și experimentul străinului familiar (îl recunoaștem din activitățile noastre cotidiene, dar nu interacționăm cu el). Și iarăși experimentul obedienței față de autoritate. Milgram a fost legat de experimentul ce a ajuns să-i poarte numele mai ceva ca de scaunul electric , toate alegerile de până în acea zi fatidică de 20 decembrie 1984 fiind o pledoarie pentru trezirea noastră la realitate, cu riscul devoalării părții celei mai întunecate rasei umane. Ori Richard Hoggart, unul dintre „părinții” studiilor culturale, își justifica demersul prin același argument. „Numărul celor care au nevoie să fie treziți este mult mai mare decât al celor care au nevoie de confort“.2

Suntem marionete spune experimentatorul, dar nu marionete inocente. Manipulate. Noi vedem sforile, însă e mai comod să de dedăm stării agentice, declinându-ne răspunderea. Și drumul înapoi e imposibil de parcurs. Uitați-vă la imaginile cu Eichman. Sau la ce prezintă televiziunile de știri, zi de zi.

Experimentatorul e un film dedicat acelora dintre voi care sunt dispuși să iasă din granița de confort personal pentru 100 de minute, să accepte că demonii sălășluiesc mai aproape decât ne-am dori. Cum ne „fortificăm”? În afara călătoriei în „câmpiile din est” (mâna sus cine a făcut legătura), avem o soluție ceva mai la îndemână: citim despre experimentul Milgram. Vedem filmulețul. Conștientizăm lumea în care trăim. Iar odată conștienți, acesta poate fi primul pas către eliberare , spune experimentatorul.


Experimenter (2015). I-aș fi spus „Cercetătorul”

https://vimeo.com/134868091


The Tenth Level (1976). Film complet


Resurse utile:


  1. http://www.washingtonpost.com/goingoutguide/movies/experimenter-replays-a-controversial-study-and-its-dark-results/2015/10/21/c8ef80b4-7376-11e5-9cbb-790369643cf9_story.html 

  2. Paul Dobrescu în „Studiile Culturale Britanice: rolul audienței active” în Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu și Nicoleta Robu, „Istoria comunicării”, Editura Comunicare.ro, București, 2007, p. 238 

Categorii și etichete